Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

dori să gusti din roadele pământului, vei fi lipsit de îndată de această tainică dulceată.
Bine ar fi pentru tine să postesti totdeauna si să te înfrânezi de la toate si să te rogi
neîncetat, pentru ca să te hrănesti mereu cu această minunată dulceată, decât să-ti saturi
pântecele tău cu mâncăruri materiale si să fii lipsit de această mană cerească predulce.
Am văzut odată un ieromonah care, în timp ce proscomidea la Sfânta Proscomidie, s-a
umplut pe neasreptate de lacrimi si nu putea să-si oprească multimea lacrimilor, ci cât a
proscomidit a plâns fără oprire. Când trebuia să spună: "Că a Ta este împărătia..." sau alt
ecfonis, se silea să-si oprească pentru o clipă evlavia sfântă care-i cuprinsese inima,
îngrosându-si într-un fel glasul pentru a nu se cunoaste că este pătruns de asa o evlavie.
La fel, era pătruns de aceeasi evlavie si când spunea rugăciunile. Când a citit Sfânta
Evanghelie, atâta evlavie sfântă l-a cuprins, încât i se înecau ochii în lacrimi si plângea pe
fată, neputând să se mai stăpânească. Si nimeni din cei care luau parte la dumnezeiasca
Liturghie nu a rămas nepătruns de acea sfântă evlavie, în afară de unul ca mine, care eram
nesimtitor cu sufletul si cu inima împietrită. Pe tot parcursul dumnezeiestii Liturghii era
pătruns de evlavia aceea când mai mult, când mai putin, dar cu o nemăsurată desfătare
duhovnicească a sufletului. lar când s-a împărtăsit cu preacuratul Trup si cu cinstitul
Sânge al Domnului, a umplut de lacrimi Sfântul Disc, acoperămintele si antimisul.
După aceea, dacă s-a terminat dumnezeiasca Liturghie, l-am întrebat să-mi spună
adevărul, de ce a fost pătruns atât de mult de evlavie si de ce a vărsat atâtea lacrimi, chiar
în fata lumii, lacrimi pe care eu nu le pot vărsa nici într-ascuns pentru a milostivi sufletul
meu. Si acesta, ca un iubitor de adevar, bun si fără răutate, mi-a spus tot adevărul,
vorbindu-mi in felul acesta: "Eu, frate, când la Utrenie se citea slujba, cercetam în chip
tainic si neîncetat în inima mea numele Domnului. Când slujba era în toi, am început să
simt putin pe limba mea un fel de dulceată foarte fină, care îmi îndulcea limba putin câte
putin. In acelasi timp cu această dulceată am simtit înlăuntrul meu putin si o oarecare
mângâiere duhovnicească. Cu cât trecea timpul, eu lucram cu mai multă râvnă rugăciunea
"Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă" si s-a înmultit putin câte putin dulceata aceea
minunată, s-a mărit si mângăierea duhovnicească care venea de la Dumnezeu. Atunci,
dintr-o dată inima mea a fost pătrunsă de evlavie sfântă. După ce am făcut rugăciunile
pentru începutul dumnezeiestii Liturghii, a prisosit si mai mult dulceata în gura mea si am
simtit si mai vie mângâierea lui Dumnezeu înlăuntrul meu. Atunci nu am mai putut să-mi
stăpânesc lacrimile. Când am citit Sfânta Evanghelie, la fel am simtit în gura mea această
minunată si fină dulceată, de data aceasta într-o măsură mult mai mare. O dată cu ea s-a
îndulcit peste măsură si cugetul meu la cuvintele sfintei si dumnezeiestii Evanghelii,
întelegând mintea mea cu claritate puterea, întelesul si duhul fiecărui cuvânt al Sfintei
Evanghelii. Atunci eu, neputând să mai ascund înlăuntrul meu si să opresc evlavia aceea
sfântă, am început să plâng cu glas ca un copil mic, deoarece se umpluse si se revărsa din
inima mea evlavia sfântă. Din clipa aceea si până când am terminat Dumnezeiasca
Liturghie, întruna eram pătruns de evlavie, când mai mult, când mai putin, după dulceata
pe care o simteam pe limbă si pe care o gusta cugetul meu la întelegerea cuvintelor
sfinte". Ascultând toate acestea, eu, cel cu inima învârtosată, m-am certat pe mine însumi,
deoarece niciodată nu am simtit pe limba mea această dulceată si nici în sufletul meau
această mângâiere.