Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...
Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ... Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...
se tine trupul este pâinea de fiecare zi, în timp ce Pâinea Vietii este Hristos. De aceea spune: "Pâinea vietii vesnice să mi se facă mie trupul Tău cel sfânt, milostive Doamne!" Cel care mănâncă pâinea pământului fără durerea rugăciunii inimii si fără suspinurile amare si adânci, acela nu simte bunătatea si puterea si lucrarea numelui lui Hristos. Deoarece, mâncând pâinea pământului fără durere, inima lui se îngroasă si nu-L mai simte pe Dumnezeu. Adică acela devine întru totul nesimtitor fată de mântuirea sufletului său. Insă cel care simte durerea în inima lui, în pieptul lui, de la silirea rugăciunii, de la suspine, de la ispitele cele văzute si cele nevăzute, pe care le primeste si le rabdă din dragoste pentru Hristos, acela, spun, când aude numele Domnului nostru Iisus Hristos sau când îl cercetează cu durere lăuntrică, sau când cheamă cu credintă vie numele lui Hristos, cu adevărat în acela lucrează lucrarea dumnezeiască a Acestuia. Deoarece numele dumnezeiesc al lui Hristos apare cugetului său dulce ca mierea. Se simte în inima lui dulce ca zahărul. La fel în gura si pe gâtul său îl simte ca fiind nespus de dulce. De aceea spune si profetul: "Cuvintele tale sunt dulci gâtlejului meu, ca mierea sunt gurii mele". Iar simturilor tale pare ca ceva plin de viată. Se desfată si se bucură urechile tale când îl aud. Se bucură ochii tăi când îl văd scris undeva. Se bucură mai curând ochii sufletului când îl văd undeva scris. Deoarece acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, ca nume împărătesc, este scris în chip tainic si nevăzut de către dumnezeiestii si nevăzutii îngeri în diferite locuri importante pentru sustinerea si alcătuirea lumii. Cel care are înlăuntrul său scris acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, prin silirea rugăciunii inimii, când va auzi cu urechile sale acest nume, atât de multă evlavie va avea încât i se va umple sufletul de ea. Lângă această evlavie dumnezeiască îi vine si o bucurie de o dulceată nespusă în cugetul său. Pentru că îl aude ca pe numele unui prieten foarte apropiat si foarte drag. De aceea încep să curgă lacrimi din ochii lui de atâta bucurie. Inima lui vrea să iasă din piept tresăltând si bucurându-se de rugăciune. Sufletul lui se bucură în bucuria Domnului. Toate acestea, deci, ce altceva să însemne, ce altceva să arate, dacă nu apropierea pe care o are acel suflet de Hristos si cum poate lucra numele lui Hristos în cel care simte durere în inima sa de la silirea rugăciunii? Dar pentru că cel care ajunge să fie atât de apropiat cu Hristos nu se mai teme de durerea inimii, nici nu se mai înspăimântă la gândul acesteia, pentru că a primit deja înstiintare si asigurare de locul unde va ajunge atunci când sufletul va părăsi trupul lui, din gura lui, din cugetul lui, din inima lui si din sufletul lui nu mai lipseste nici o clipă numele lui Hristos; "Hristoase al meu! Hristoase al meu!" se spune înlăuntrul lui mai mult decât propriile respiratii. Oriunde priveste si orice vede, "Hristoase al meu" îi vine mai înainte în minte. Orice aude, "Hristoase al meu" se aude deja mai repede. Oriunde merge si oriunde se plimbă, "Hristoase al meu" merge înainte si îl conduce. Când doarme, "Hristoase al meu" doarme împreună cu el. Când mănâncă, "Hristoase al meu" este mâncat împreună cu mâncarea respectivă. Când lucrează lucrul mâinilor, "Hristoase al meu" îi stă înainte. Dorind să dovedesc că "Hristoase al meu!" "Hristoase al meu!" este sădit înlăuntrul lui, nu-mi ajunge timpul, deoarece după cum este cu neputintă simturilor omului să simtă ceva fără ca să fie mai înainte prezent cugetul său, la fel este. cu neputintă si cugetului să
fie prezent fără "Hristoase al meu! Hristoase al meu!". Dacă nu sălăsluieste în inima lui Hristos, cum poate acesta să fie plin de numele lui Hristos si atât de îndulcit? Plin de numele lui Hristos si atât de îndulcit ajunge să fie prin rugăciunea inimii, care se spune înlăuntru cu durere. Iar durerea inimii, cu cât este mai tare, cu atât este mai dulce. "Este grea iarna, dar este dulce Paradisul, spuneau cei patruzeci de mucenici". Este grea durerea aceasta pentru trup, dar este Paradis pentru suflet, deoarece când inima simte durere din pricina rugăciunii, atunci se bucură sufletul si-si găseste linistea. Când va înceta durerea, se va odihni sufletul, dar se va întrista sufletul, pentru că a încetat cina cea tainică a hranei celei negrăite si a bucuriei ceresti. Când iarăsi vine durerea, nu se mai odihneste tru pul, dar prin silirea rugăciunii începe să fie atinsă înlăuntru inima, care tresare de îndată si sufletul se bu cură, înainte chiar de a veni, de nădejdea apropiatei hrane duhovnicesti. Si atunci când vine, sufletul scoate un strigăt mut de bucurie, amestecat cu dulceata inimii si a cugetu lui, deoarece rosteste plângând numele lui Hristos Iisus: "Primeste-mă, Doamne, în împărătia Ta! Primeste-mă, Iisuse acolo unde esti Tu, iubirea mea si lumina mea cea preadulce! Da, preadulce Iisuse al meu, primeste-mă acum, acum. Domnul meu si Dumnezeul meu, primeste-mă, deoarece, din clipa în care am gustat în parte, în chip de negrăit, din negrăita dragoste si bunătate a Ta, Hristoase al meu si Dumnezeul meu, nu mai pot să mă despart de Tine! Nu mai sufăr lipsa Ta. Ard si mă aprind de flacăra nestinsă a preadulcei Tale iubiri! Când îmi aduc aminte de Tine, mă aprind de setea după Tine! Când Te caut, îmi dau sufletul până Te găsesc si cad în neputintă din pricina despărtirii de Tine!" Acestea si altele asemenea acestora spune sufletul tău lui Hristos, arzând de iubirea cea peste măsură de care este cuprins pentru El, când, după ce a strigat destul cu trupul, este înstiintat că Hristos a auzit glasul lui si l-a scris în cartea vietii vesnice, unde sunt scrisi toti dreptii, despre care Scriptura spune: "Si în cartea Ta toti au fost scrisi". Dar Iisus Hristos, ale Cărui judecăti numai El le cunoaste, îl mai lasă încă în lume, pentru a îndoi sau a înzeci si însuti roadele sale. Si încetează pentru putin durerea inimii cu mângâierea Lui, nu pentru că Domnul împutinează durerea (pentru că Domnul voieste să simtim totdeauna durerea din iubire pentru El, care este si devine mântuire pentru noi), ci se împutinează durerea o dată cu înmultirea lacrimilor. Această durere, asadar, este un dar mare, dat de Dumnezeu celor care se nevoiesc si care Il iubesc pe El. fără această durere nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu nici în această lume, în chip tainic, adică în extaz si în viziune, si nici pentru cealaltă lume nu este înstiintat si încredintat că va fi cu Dumnezeu. La această durere se ajunge cu multe nevointe si după mult timp cu silirea fără măsură a rugăciunii inimii. Pentru că, dacă cineva nu-si sileste de ajuns inima sa cu rugăciunea, este cu neputintă să afle durerea inimii. Se ajunge cu multe zbateri si cu multă silintă la această durere. Si numai ce pentru putin va neglija omul rugăciunea, atât de repede fuge de la el, încât el însusi se minunează cum a fost cu putintă să o piardă, pentru o clipită de neatentie. Dar cel care o află o singură dată, chiar dacă o pierde, o regăseste din nou
- Page 1 and 2: VEDERE DUHOVNICEASCA Continand doua
- Page 3 and 4: Subsemnatului i-a fost incredintata
- Page 5 and 6: silinta evanghelica, ne ajuta cu ru
- Page 7 and 8: Asadar, dupã ce se pregãteste cin
- Page 9 and 10: cuvântului sfânt care spune: "Le-
- Page 11 and 12: durerea inimii, cu atât nimicea, p
- Page 13 and 14: precum vântul. Rugându-se fratele
- Page 15 and 16: ugăciune, rar si cât se poate de
- Page 17 and 18: anume fel, să se frământe si să
- Page 19 and 20: pământ, inima lui este cuprinsă
- Page 21 and 22: mă", o dată ia fiecare respiratie
- Page 23 and 24: numeroasele închipuiri ale lor si
- Page 25 and 26: nesfârsit, cu strigăte si zgomote
- Page 27 and 28: spune rugăciunea în locul acela a
- Page 29 and 30: datorită curăteniei ei, si cugetu
- Page 31 and 32: Când ajungi la gradul acesta de de
- Page 33: de păcatul tău si cunoscând bine
- Page 37 and 38: Cuvântul al saselea Cum aceluia ca
- Page 39 and 40: hrănesc, se îndulcesc, se bucură
- Page 41 and 42: si cuget treaz, si dacă te rogi î
- Page 43 and 44: veselim într-însa". Iar Dumnezeul
- Page 45 and 46: duhovnicească, nu pe limba ta, ci
- Page 47 and 48: Rugăciune Dăruieste, Doamne, Doam
- Page 49 and 50: Iar dacă în momentele acelea în
- Page 51 and 52: si cu mai multă silintă din parte
- Page 53 and 54: Tu însă, iubite frate, dacă iube
- Page 55 and 56: Pofta cea rea a omului îsi are cui
- Page 57 and 58: precum întrece soarele pe ceilalti
- Page 59 and 60: împăratului pentru cetătile împ
- Page 61 and 62: nimeni nu putea s-o numere, din tot
- Page 63 and 64: multă, prin rugăciunea neîncetat
- Page 65 and 66: Dumnezeul meu preadulce. Intoarce f
- Page 67 and 68: Această încercare duhovnicească
- Page 69 and 70: întâmplă lucruri contrare acesto
- Page 71 and 72: 9. Unde există zdrobire a inimii,
- Page 73 and 74: 35. Au auzit soarecii vocea pisicii
- Page 75 and 76: 66. Ti s-a luat glasul de la nemăs
- Page 77 and 78: Atât de mare este rusinea aceea ca
- Page 79 and 80: vină, încât devine ca o săgeat
- Page 81 and 82: Această bucurie, cu care se vor bu
- Page 83 and 84: Preotul curat si vrednic, atunci c
se tine trupul este pâinea de fiecare zi, în timp ce Pâinea Vietii este Hristos. De aceea<br />
spune: "Pâinea vietii vesnice să mi se facă mie trupul Tău cel sfânt, milostive Doamne!"<br />
Cel care mănâncă pâinea pământului fără durerea rugăciunii inimii si fără suspinurile<br />
amare si adânci, acela nu simte bunătatea si puterea si lucrarea numelui lui Hristos.<br />
Deoarece, mâncând pâinea pământului fără durere, inima lui se îngroasă si nu-L mai<br />
simte pe Dumnezeu. Adică acela devine întru totul nesimtitor fată de mântuirea sufletului<br />
său. Insă cel care simte durerea în inima lui, în pieptul lui, de la silirea rugăciunii, de la<br />
suspine, de la ispitele cele văzute si cele nevăzute, pe care le primeste si le rabdă din<br />
dragoste pentru Hristos, acela, spun, când aude numele Domnului nostru Iisus Hristos <strong>sau</strong><br />
când îl cercetează cu durere lăuntrică, <strong>sau</strong> când cheamă cu credintă vie numele lui<br />
Hristos, cu adevărat în acela lucrează lucrarea dumnezeiască a Acestuia. Deoarece<br />
numele dumnezeiesc al lui Hristos apare cugetului său dulce ca mierea. Se simte în inima<br />
lui dulce ca zahărul. La fel în gura si pe gâtul său îl simte ca fiind nespus de dulce. De<br />
aceea spune si profetul: "Cuvintele tale sunt dulci gâtlejului meu, ca mierea sunt gurii<br />
mele". Iar simturilor tale pare ca ceva plin de viată. Se desfată si se bucură urechile tale<br />
când îl aud. Se bucură ochii tăi când îl văd scris undeva. Se bucură mai curând ochii<br />
sufletului când îl văd undeva scris. Deoarece acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, ca<br />
nume împărătesc, este scris în chip tainic si nevăzut de către dumnezeiestii si nevăzutii<br />
îngeri în diferite locuri importante pentru sustinerea si alcătuirea lumii.<br />
Cel care are înlăuntrul său scris acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, prin silirea<br />
rugăciunii inimii, când va auzi cu urechile sale acest nume, atât de multă evlavie va avea<br />
încât i se va umple sufletul de ea. Lângă această evlavie dumnezeiască îi vine si o bucurie<br />
de o dulceată nespusă în cugetul său. Pentru că îl aude ca pe numele unui prieten foarte<br />
apropiat si foarte drag. De aceea încep să curgă lacrimi din ochii lui de atâta bucurie.<br />
Inima lui vrea să iasă din piept tresăltând si bucurându-se de rugăciune. Sufletul lui se<br />
bucură în bucuria Domnului. Toate acestea, deci, ce altceva să însemne, ce altceva să<br />
arate, dacă nu apropierea pe care o are acel suflet de Hristos si cum poate lucra numele<br />
lui Hristos în cel care simte durere în inima sa de la silirea rugăciunii?<br />
Dar pentru că cel care ajunge să fie atât de apropiat cu Hristos nu se mai teme de durerea<br />
inimii, nici nu se mai înspăimântă la gândul acesteia, pentru că a primit deja înstiintare si<br />
asigurare de locul unde va ajunge atunci când sufletul va părăsi trupul lui, din gura lui,<br />
din cugetul lui, din inima lui si din sufletul lui nu mai lipseste nici o clipă numele lui<br />
Hristos; "Hristoase al meu! Hristoase al meu!" se spune înlăuntrul lui mai mult decât<br />
propriile respiratii. Oriunde priveste si orice vede, "Hristoase al meu" îi vine mai înainte<br />
în minte. Orice aude, "Hristoase al meu" se aude deja mai repede. Oriunde merge si<br />
oriunde se plimbă, "Hristoase al meu" merge înainte si îl conduce. Când doarme,<br />
"Hristoase al meu" doarme împreună cu el. Când mănâncă, "Hristoase al meu" este<br />
mâncat împreună cu mâncarea respectivă. Când lucrează lucrul mâinilor, "Hristoase al<br />
meu" îi stă înainte.<br />
Dorind să dovedesc că "Hristoase al meu!" "Hristoase al meu!" este sădit înlăuntrul lui,<br />
nu-mi ajunge timpul, deoarece după cum este cu neputintă simturilor omului să simtă<br />
ceva fără ca să fie mai înainte prezent cugetul său, la fel este. cu neputintă si cugetului să