Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

se tine trupul este pâinea de fiecare zi, în timp ce Pâinea Vietii este Hristos. De aceea
spune: "Pâinea vietii vesnice să mi se facă mie trupul Tău cel sfânt, milostive Doamne!"
Cel care mănâncă pâinea pământului fără durerea rugăciunii inimii si fără suspinurile
amare si adânci, acela nu simte bunătatea si puterea si lucrarea numelui lui Hristos.
Deoarece, mâncând pâinea pământului fără durere, inima lui se îngroasă si nu-L mai
simte pe Dumnezeu. Adică acela devine întru totul nesimtitor fată de mântuirea sufletului
său. Insă cel care simte durerea în inima lui, în pieptul lui, de la silirea rugăciunii, de la
suspine, de la ispitele cele văzute si cele nevăzute, pe care le primeste si le rabdă din
dragoste pentru Hristos, acela, spun, când aude numele Domnului nostru Iisus Hristos sau
când îl cercetează cu durere lăuntrică, sau când cheamă cu credintă vie numele lui
Hristos, cu adevărat în acela lucrează lucrarea dumnezeiască a Acestuia. Deoarece
numele dumnezeiesc al lui Hristos apare cugetului său dulce ca mierea. Se simte în inima
lui dulce ca zahărul. La fel în gura si pe gâtul său îl simte ca fiind nespus de dulce. De
aceea spune si profetul: "Cuvintele tale sunt dulci gâtlejului meu, ca mierea sunt gurii
mele". Iar simturilor tale pare ca ceva plin de viată. Se desfată si se bucură urechile tale
când îl aud. Se bucură ochii tăi când îl văd scris undeva. Se bucură mai curând ochii
sufletului când îl văd undeva scris. Deoarece acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, ca
nume împărătesc, este scris în chip tainic si nevăzut de către dumnezeiestii si nevăzutii
îngeri în diferite locuri importante pentru sustinerea si alcătuirea lumii.
Cel care are înlăuntrul său scris acest nume dumnezeiesc al lui Hristos, prin silirea
rugăciunii inimii, când va auzi cu urechile sale acest nume, atât de multă evlavie va avea
încât i se va umple sufletul de ea. Lângă această evlavie dumnezeiască îi vine si o bucurie
de o dulceată nespusă în cugetul său. Pentru că îl aude ca pe numele unui prieten foarte
apropiat si foarte drag. De aceea încep să curgă lacrimi din ochii lui de atâta bucurie.
Inima lui vrea să iasă din piept tresăltând si bucurându-se de rugăciune. Sufletul lui se
bucură în bucuria Domnului. Toate acestea, deci, ce altceva să însemne, ce altceva să
arate, dacă nu apropierea pe care o are acel suflet de Hristos si cum poate lucra numele
lui Hristos în cel care simte durere în inima sa de la silirea rugăciunii?
Dar pentru că cel care ajunge să fie atât de apropiat cu Hristos nu se mai teme de durerea
inimii, nici nu se mai înspăimântă la gândul acesteia, pentru că a primit deja înstiintare si
asigurare de locul unde va ajunge atunci când sufletul va părăsi trupul lui, din gura lui,
din cugetul lui, din inima lui si din sufletul lui nu mai lipseste nici o clipă numele lui
Hristos; "Hristoase al meu! Hristoase al meu!" se spune înlăuntrul lui mai mult decât
propriile respiratii. Oriunde priveste si orice vede, "Hristoase al meu" îi vine mai înainte
în minte. Orice aude, "Hristoase al meu" se aude deja mai repede. Oriunde merge si
oriunde se plimbă, "Hristoase al meu" merge înainte si îl conduce. Când doarme,
"Hristoase al meu" doarme împreună cu el. Când mănâncă, "Hristoase al meu" este
mâncat împreună cu mâncarea respectivă. Când lucrează lucrul mâinilor, "Hristoase al
meu" îi stă înainte.
Dorind să dovedesc că "Hristoase al meu!" "Hristoase al meu!" este sădit înlăuntrul lui,
nu-mi ajunge timpul, deoarece după cum este cu neputintă simturilor omului să simtă
ceva fără ca să fie mai înainte prezent cugetul său, la fel este. cu neputintă si cugetului să