Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Când ajungi la gradul acesta de desăvârsire a rugăciunii, mândria nu-si mai află locul nici
măcar o clipă în inima ta, ci este topită de rugăciune îndată ce apare, precum ceata de
căldura soarelui. Deoarece atunci lo cuieste înlăuntrul tău blândul si smeritul Iisus, Care
întipăreste si crestează si pune în inima ta blândetea si smerenia Lui. Cum te-ai putea
mândri atunci când, văzând si cunoscând slăbiciunea ta, ti se pare că dintotdeauna
oamenii au stiut lipsurile tale si nevrednida ta. Mai curând ai dori să se arunce asupra ta
cu pietre, pentru ca să dispari dintre oameni, pentru a nu mai murdări si vătăma pe ceilalti
oameni cu răutatea ta.
Acest dar l-au avut toti sfintii. De aceea unii se numeau si se socoteau pe ei însisi
desfrânati si risipitori, fără să fie asa, altii se numeau si se socoteau pe ei însisi barbari si
sălbatici, iar altii se socoteau pe ei însisi, si o spuneau tutu ror, că sunt cei mai păcătosi
dintre toti păcătosii. Cum ai putea să te mândresti, atunci când nimic altceva nu doresti în
această lume decât să găsesti vreo spărtură de piatră sau o bucătică de pământ, si acolo,
plecându-ti capul, să plângi până când se va sfârsi petrecerea ta pe pământ. Atunci hula
nu are nicidecum loc înlăuntrul tău, nici în afara ta, deoarece demonii hulei, care îl hulesc
pe Dumnezeu prin oameni, sunt alungati dm cugetul tău si dimprejurul tău. In locul
acestora esti înconjurat de îngeri dumnezeiesti, care slăvesc puterea numelui lui Hristos,
împreună cu care si tu slăvesti bunătatea Domnului Iisus.
Atunci grăirea în desert este în asa măsură îndepartată de la tine, încât n-ai să mai vrei să
vorbesti nici ceea ce este de trebuintă, binecuvântând pe Hristos, împreună cu Care
vorbesti dulce si tainic gură către gură. Atunci fierbe rea râsului ti se pare ca o lucrare
necuviincioasă si întru totul străină si nepotrivită cu sufletul tău, deoarece sufletul tău
culege în taină evlavia si cuviinta numelui Domnului.
Atunci pofta de a mânca si de a bea vin atât de mult te dezgustă si o ocolesti, încât nu
doresti să te saturi nici măcar de apa simplă, nici cu fărâma ta de pâine, ci numai atât
mănânci si bei din acestea cât să trăiesti si să slujesti pe Hristosul tău cu curătenie si cu
trezvie, mai curând ca unul fără trup decât ca unul ce are trup.
Măsura si cantitatea acestei simple hrane ti-o pune rugăciunea însăsi, deoarece atunci
rugăciunea nu numai că te împiedică în chip nevăzut si nesperat de la săturarea cu această
simplă mâncare, alungând din cugetul tău pe demonul lăcomiei de mâncare si al
nesatului, ci nici gândul tăău nu primeste să se sature cu altceva mai mult decât cu Harul
lui Dumnezeu.
Această măsură si această rânduială a mâncării te învată rugăciunea în felul următor:
când te asezi la masa ta sărăcăcioasă si de necinste ca să mănânci pâinea ta cea spre
vietuire pentru a ajuta inima ta slăbănogită, spune: "Si pâinea noastră cea spre fiintă dăne-o
nouă astăzi"! atunci, spun, mâncând cu multă evlavie, te înconjoară frica de
Dumnezeu, te înconjoară iubirea lui Dumnezeu, te înconjoară Harul lui Dumnezeu, în
chip nevăzut, dar simti cu adevărat si vădit lucrarea lui, deoarece mâncând pâinea ta sau
mâncarea simplă pe care ai pregătit-o, se îndulceste pe dinlăuntru gura ta de Harul lui
Dumnezeu, ca si când ai fi umplut-o de zahăr, după cum spunea odată si unul dintre