Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ... Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

12.03.2015 Views

cugetării duhovnicesti, al vederii mintii duhovnicesti. Prin toate acestea, spun, ti se pregăteste în suflet rod ceresc, rod nestricăcios, rod duhovnicesc, mai dulce decât mierea. Cine gustă din acest rod este fericit cu adevărat si norocos, deoarece nu va mai flămânzi în veac, trâind el în Hristos si în el trăind Hristos. Căruia se cuvine slava si stâpânirea în veci. Amin. Cuvântul al cincilea Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale. Binecuvintează, părinte! Monahule, care te îngrijesti de grija cea nepretuită si cerească a mântuirii prin mijlocirea dumne zeiestilor si luminatelor lacrimi! Când esti lipsit de aceste lacrimi mântuitoare si sfinte si cugetul tău este trist si acoperit ca de o ceată groasă a nesimtirii, care se revarsă asupra sufletului tău si îti tine mintea captivă si legată în întunericul si în umbra mortii, când te afli într-o asemenea stare, spun, să nu cauti altă vindecare a sufletului tău, nici vreun alt mijloc prin care să alungi din cugetul tău acea ceată groasă a nesimtirii si să eliberezi mintea ta de legăturile orbirii sufletesti, ci să cauti, cât poti de repede, să afli lacrimile de care esti lipsit. Deoarece numai lucrarea lacrimilor este în măsură să lumineze cugetul si sufletul, să trezească inima si s-o încălzească spre lucrare si să supună trupul voii sufletului. Aceste lacrimi provin si se nasc din nenumărate si diferite virtuti. Dar mai ales si în mod deosebit se nasc foarte repede si curg ca un suvoi nesfârsit din silirea fără măsură a rugăciunii inimii. Deoarece rugăciunea inimii, atunci când se spune cu silire multă, nu întârzie a naste lacrimile în trup si a le da si sufletului, pentru a se spăla cu ele si pentru a se face mai alb decât zăpada. "Spăla-mă-vei, si mai alb decât zăpada mă voi albi", spune profetul. Dar poate că îmi răspunzi si îmi spui: eu am silit de multe ori inima mea cu rugăciunea si niciodată n-am văzut lacrimi. Da! Te cred că ti-ai silit inima cu rugăciunea, dar cum ti-ai silit-o nu-mi spui? Deoarece diferă silire de silire, mestesug de mestesug, animal de animal si om de om. Când îti silesti inima cu rugăciunea si nicidecum nu-ti vin lacrimi, să stii că nu ai ajuns cu silinta ta până la durerea aceea a inimii si până la rănirea aceea, încât să te doară locul acela al inimii unde se lucrează rugăciunea cu durere de negrăit, ca si când ai fi tăiat locul acela din pieptul tău cu un cutit ascutit. De aceea nu ai lacrimi. Deoarece câtă deosebire este între un om care se roagă din adâncul inimii sale, si un altul, care nu se roagă din adâncul inimii sale, tot atâta deosebire este între acela care se roagă cu durere în inimă si

spune rugăciunea în locul acela al durerii si acela care se roagă cu inima din toată puterea lui, dar fără durere în inimă, fără rană în inimă si fără a simti ca un cutit înfipt în pieptul lui. (Cel ce citeste să înteleagă ceea ce citeste, si cel care poate să cuprindă acestea, să le cuprindă; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor îmi este ochiul lui Dumnezeu, cel care vede cele ascunse si cel care cercetează inimile si rărunchii, că nu mint.) Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extremă a rugăciunii, care taie pieptul celui care se nevoieste ca în bucăti cu cutitul ascutit. Acesta este care naste de îndată trezvia. Si uneori lacrimile se revarsă cu zgomot si udă nu numai fata omului, ci si îmbrăcămintea lui si pământul unde stă, alteori se udă de lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se răcoreste fata pământului primăvara de la răcoarea cerului în timpul noptii, la fel se răcoreste si cugetul si inima pe dinlăuntru. Dar, iarăsi, dacă încetează lacrimile, iar durerea rămâne si rana nu se vindecă si inima ta nu se revarsă în lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci când vrei. Deoarece rana din care izvorăsc si se revarsă lacrimile este deschisă. Izvo rul este deschis, nu a secat. Altădată le poti înnoi iarăsi cu această rugăciune dure roasă, deoarece spunând din nou rugăciunea cu silintă si cu durere si cu multă atentie, cunosti si tu singur că împreună cu această rugăciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugăciunea. Deoarece, de îndată ce silesti inima cu rugăciunea, se deschid înlăuntrul tău si inima si ochii tăi. Altădată iarăsi, când este nouă durerea din inima ta, înnoieste trezvia prin contemplarea mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curată, luminată si înăltată, se urcă la frumusetea cerească, la lucrurile cele nestricăcioase, la cetele cele întelegătoare, la slăvirea lui Dumnezeu, la închinarea Creatorului tău, la minunarea în fata făpturilor Sale, în fata măretiei Sale si la întelegerea faptului că dumnezeirea este de necuprins cu mintea. Cercetând cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea întru totul curată si limpede se îndulceste nespus. Si îndulcindu-se, înnoieste trezvia în inima ta, iar ochii tăi varsă neîncetat lacrimi, nu mai putine ca la început, deoarece atunci, căzând cu fata la pământ, tu, cel care lucrezi la mântuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo până când nu te saturi de plâns si până când nu te va scula îngerul nevăzut al mângâierii si al bucuriei duhovnicesti. După vărsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tău fuge, este alungată deznădejdea privitoare la mântuirea ta, este îndepărtată lipsa de evlavie a cuvântului, se pierde nepurtarea de grijă, dispare putinătatea credintei inimii tale. Si cugetul tău atât de curat se vede (si este cu adevărat), precum este de curat cerul însusi după încetarea ploii. Aceste lacrimi ti le-a dăruit Dumnezeu pentru mângâierea ta, ca arvună a împărătiei ceresti, pentru că si tu I-ai adus jertfă; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la tine, după cum spune: "Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta proprie, jertfa duhului tău: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea cumplită pe care o simti înlăuntrul piep tului tău si sângele pe care îl scoti afară din inima

spune rugăciunea în locul acela al durerii si acela care se roagă cu inima din toată puterea<br />

lui, dar fără durere în inimă, fără rană în inimă si fără a simti ca un cutit înfipt în pieptul<br />

lui. (Cel ce citeste să înteleagă ceea ce citeste, si cel care poate să cuprindă acestea, să le<br />

cuprindă; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor îmi este ochiul lui Dumnezeu,<br />

cel care vede cele ascunse si cel care cercetează inimile si rărunchii, că nu mint.)<br />

Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extremă a rugăciunii, care taie<br />

pieptul celui care se nevoieste ca în bucăti cu cutitul ascutit.<br />

Acesta este care naste de îndată trezvia. Si uneori lacrimile se revarsă cu zgomot si udă<br />

nu numai fata omului, ci si îmbrăcămintea lui si pământul unde stă, alteori se udă de<br />

lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se răcoreste fata pământului primăvara de la<br />

răcoarea cerului în timpul noptii, la fel se răcoreste si cugetul si inima pe dinlăuntru.<br />

Dar, iarăsi, dacă încetează lacrimile, iar durerea rămâne si rana nu se vindecă si inima ta<br />

nu se revarsă în lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci când vrei. Deoarece rana din<br />

care izvorăsc si se revarsă lacrimile este deschisă. Izvo rul este deschis, nu a secat.<br />

Altădată le poti înnoi iarăsi cu această rugăciune dure roasă, deoarece spunând din nou<br />

rugăciunea cu silintă si cu durere si cu multă atentie, cunosti si tu singur că împreună cu<br />

această rugăciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugăciunea.<br />

Deoarece, de îndată ce silesti inima cu rugăciunea, se deschid înlăuntrul tău si inima si<br />

ochii tăi.<br />

Altădată iarăsi, când este nouă durerea din inima ta, înnoieste trezvia prin contemplarea<br />

mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curată, luminată si înăltată, se urcă la<br />

frumusetea cerească, la lucrurile cele nestricăcioase, la cetele cele întelegătoare, la<br />

slăvirea lui Dumnezeu, la închinarea Creatorului tău, la minunarea în fata făpturilor Sale,<br />

în fata măretiei Sale si la întelegerea faptului că dumnezeirea este de necuprins cu mintea.<br />

Cercetând cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea întru totul curată si limpede se<br />

îndulceste nespus. Si îndulcindu-se, înnoieste trezvia în inima ta, iar ochii tăi varsă<br />

neîncetat lacrimi, nu mai putine ca la început, deoarece atunci, căzând cu fata la pământ,<br />

tu, cel care lucrezi la mântuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo până<br />

când nu te saturi de plâns si până când nu te va scula îngerul nevăzut al mângâierii si al<br />

bucuriei duhovnicesti.<br />

După vărsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tău fuge, este alungată deznădejdea<br />

privitoare la mântuirea ta, este îndepărtată lipsa de evlavie a cuvântului, se pierde<br />

nepurtarea de grijă, dispare putinătatea credintei inimii tale. Si cugetul tău atât de curat se<br />

vede (si este cu adevărat), precum este de curat cerul însusi după încetarea ploii.<br />

Aceste lacrimi ti le-a dăruit Dumnezeu pentru mângâierea ta, ca arvună a împărătiei<br />

ceresti, pentru că si tu I-ai adus jertfă; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la<br />

tine, după cum spune: "Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta<br />

proprie, jertfa duhului tău: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea<br />

cumplită pe care o simti înlăuntrul piep tului tău si sângele pe care îl scoti afară din inima

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!