Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

spune rugăciunea în locul acela al durerii si acela care se roagă cu inima din toată puterea
lui, dar fără durere în inimă, fără rană în inimă si fără a simti ca un cutit înfipt în pieptul
lui. (Cel ce citeste să înteleagă ceea ce citeste, si cel care poate să cuprindă acestea, să le
cuprindă; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor îmi este ochiul lui Dumnezeu,
cel care vede cele ascunse si cel care cercetează inimile si rărunchii, că nu mint.)
Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extremă a rugăciunii, care taie
pieptul celui care se nevoieste ca în bucăti cu cutitul ascutit.
Acesta este care naste de îndată trezvia. Si uneori lacrimile se revarsă cu zgomot si udă
nu numai fata omului, ci si îmbrăcămintea lui si pământul unde stă, alteori se udă de
lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se răcoreste fata pământului primăvara de la
răcoarea cerului în timpul noptii, la fel se răcoreste si cugetul si inima pe dinlăuntru.
Dar, iarăsi, dacă încetează lacrimile, iar durerea rămâne si rana nu se vindecă si inima ta
nu se revarsă în lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci când vrei. Deoarece rana din
care izvorăsc si se revarsă lacrimile este deschisă. Izvo rul este deschis, nu a secat.
Altădată le poti înnoi iarăsi cu această rugăciune dure roasă, deoarece spunând din nou
rugăciunea cu silintă si cu durere si cu multă atentie, cunosti si tu singur că împreună cu
această rugăciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugăciunea.
Deoarece, de îndată ce silesti inima cu rugăciunea, se deschid înlăuntrul tău si inima si
ochii tăi.
Altădată iarăsi, când este nouă durerea din inima ta, înnoieste trezvia prin contemplarea
mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curată, luminată si înăltată, se urcă la
frumusetea cerească, la lucrurile cele nestricăcioase, la cetele cele întelegătoare, la
slăvirea lui Dumnezeu, la închinarea Creatorului tău, la minunarea în fata făpturilor Sale,
în fata măretiei Sale si la întelegerea faptului că dumnezeirea este de necuprins cu mintea.
Cercetând cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea întru totul curată si limpede se
îndulceste nespus. Si îndulcindu-se, înnoieste trezvia în inima ta, iar ochii tăi varsă
neîncetat lacrimi, nu mai putine ca la început, deoarece atunci, căzând cu fata la pământ,
tu, cel care lucrezi la mântuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo până
când nu te saturi de plâns si până când nu te va scula îngerul nevăzut al mângâierii si al
bucuriei duhovnicesti.
După vărsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tău fuge, este alungată deznădejdea
privitoare la mântuirea ta, este îndepărtată lipsa de evlavie a cuvântului, se pierde
nepurtarea de grijă, dispare putinătatea credintei inimii tale. Si cugetul tău atât de curat se
vede (si este cu adevărat), precum este de curat cerul însusi după încetarea ploii.
Aceste lacrimi ti le-a dăruit Dumnezeu pentru mângâierea ta, ca arvună a împărătiei
ceresti, pentru că si tu I-ai adus jertfă; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la
tine, după cum spune: "Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta
proprie, jertfa duhului tău: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea
cumplită pe care o simti înlăuntrul piep tului tău si sângele pe care îl scoti afară din inima