Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...
Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ... Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...
cugetării duhovnicesti, al vederii mintii duhovnicesti. Prin toate acestea, spun, ti se pregăteste în suflet rod ceresc, rod nestricăcios, rod duhovnicesc, mai dulce decât mierea. Cine gustă din acest rod este fericit cu adevărat si norocos, deoarece nu va mai flămânzi în veac, trâind el în Hristos si în el trăind Hristos. Căruia se cuvine slava si stâpânirea în veci. Amin. Cuvântul al cincilea Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale. Binecuvintează, părinte! Monahule, care te îngrijesti de grija cea nepretuită si cerească a mântuirii prin mijlocirea dumne zeiestilor si luminatelor lacrimi! Când esti lipsit de aceste lacrimi mântuitoare si sfinte si cugetul tău este trist si acoperit ca de o ceată groasă a nesimtirii, care se revarsă asupra sufletului tău si îti tine mintea captivă si legată în întunericul si în umbra mortii, când te afli într-o asemenea stare, spun, să nu cauti altă vindecare a sufletului tău, nici vreun alt mijloc prin care să alungi din cugetul tău acea ceată groasă a nesimtirii si să eliberezi mintea ta de legăturile orbirii sufletesti, ci să cauti, cât poti de repede, să afli lacrimile de care esti lipsit. Deoarece numai lucrarea lacrimilor este în măsură să lumineze cugetul si sufletul, să trezească inima si s-o încălzească spre lucrare si să supună trupul voii sufletului. Aceste lacrimi provin si se nasc din nenumărate si diferite virtuti. Dar mai ales si în mod deosebit se nasc foarte repede si curg ca un suvoi nesfârsit din silirea fără măsură a rugăciunii inimii. Deoarece rugăciunea inimii, atunci când se spune cu silire multă, nu întârzie a naste lacrimile în trup si a le da si sufletului, pentru a se spăla cu ele si pentru a se face mai alb decât zăpada. "Spăla-mă-vei, si mai alb decât zăpada mă voi albi", spune profetul. Dar poate că îmi răspunzi si îmi spui: eu am silit de multe ori inima mea cu rugăciunea si niciodată n-am văzut lacrimi. Da! Te cred că ti-ai silit inima cu rugăciunea, dar cum ti-ai silit-o nu-mi spui? Deoarece diferă silire de silire, mestesug de mestesug, animal de animal si om de om. Când îti silesti inima cu rugăciunea si nicidecum nu-ti vin lacrimi, să stii că nu ai ajuns cu silinta ta până la durerea aceea a inimii si până la rănirea aceea, încât să te doară locul acela al inimii unde se lucrează rugăciunea cu durere de negrăit, ca si când ai fi tăiat locul acela din pieptul tău cu un cutit ascutit. De aceea nu ai lacrimi. Deoarece câtă deosebire este între un om care se roagă din adâncul inimii sale, si un altul, care nu se roagă din adâncul inimii sale, tot atâta deosebire este între acela care se roagă cu durere în inimă si
spune rugăciunea în locul acela al durerii si acela care se roagă cu inima din toată puterea lui, dar fără durere în inimă, fără rană în inimă si fără a simti ca un cutit înfipt în pieptul lui. (Cel ce citeste să înteleagă ceea ce citeste, si cel care poate să cuprindă acestea, să le cuprindă; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor îmi este ochiul lui Dumnezeu, cel care vede cele ascunse si cel care cercetează inimile si rărunchii, că nu mint.) Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extremă a rugăciunii, care taie pieptul celui care se nevoieste ca în bucăti cu cutitul ascutit. Acesta este care naste de îndată trezvia. Si uneori lacrimile se revarsă cu zgomot si udă nu numai fata omului, ci si îmbrăcămintea lui si pământul unde stă, alteori se udă de lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se răcoreste fata pământului primăvara de la răcoarea cerului în timpul noptii, la fel se răcoreste si cugetul si inima pe dinlăuntru. Dar, iarăsi, dacă încetează lacrimile, iar durerea rămâne si rana nu se vindecă si inima ta nu se revarsă în lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci când vrei. Deoarece rana din care izvorăsc si se revarsă lacrimile este deschisă. Izvo rul este deschis, nu a secat. Altădată le poti înnoi iarăsi cu această rugăciune dure roasă, deoarece spunând din nou rugăciunea cu silintă si cu durere si cu multă atentie, cunosti si tu singur că împreună cu această rugăciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugăciunea. Deoarece, de îndată ce silesti inima cu rugăciunea, se deschid înlăuntrul tău si inima si ochii tăi. Altădată iarăsi, când este nouă durerea din inima ta, înnoieste trezvia prin contemplarea mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curată, luminată si înăltată, se urcă la frumusetea cerească, la lucrurile cele nestricăcioase, la cetele cele întelegătoare, la slăvirea lui Dumnezeu, la închinarea Creatorului tău, la minunarea în fata făpturilor Sale, în fata măretiei Sale si la întelegerea faptului că dumnezeirea este de necuprins cu mintea. Cercetând cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea întru totul curată si limpede se îndulceste nespus. Si îndulcindu-se, înnoieste trezvia în inima ta, iar ochii tăi varsă neîncetat lacrimi, nu mai putine ca la început, deoarece atunci, căzând cu fata la pământ, tu, cel care lucrezi la mântuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo până când nu te saturi de plâns si până când nu te va scula îngerul nevăzut al mângâierii si al bucuriei duhovnicesti. După vărsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tău fuge, este alungată deznădejdea privitoare la mântuirea ta, este îndepărtată lipsa de evlavie a cuvântului, se pierde nepurtarea de grijă, dispare putinătatea credintei inimii tale. Si cugetul tău atât de curat se vede (si este cu adevărat), precum este de curat cerul însusi după încetarea ploii. Aceste lacrimi ti le-a dăruit Dumnezeu pentru mângâierea ta, ca arvună a împărătiei ceresti, pentru că si tu I-ai adus jertfă; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la tine, după cum spune: "Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta proprie, jertfa duhului tău: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea cumplită pe care o simti înlăuntrul piep tului tău si sângele pe care îl scoti afară din inima
- Page 1 and 2: VEDERE DUHOVNICEASCA Continand doua
- Page 3 and 4: Subsemnatului i-a fost incredintata
- Page 5 and 6: silinta evanghelica, ne ajuta cu ru
- Page 7 and 8: Asadar, dupã ce se pregãteste cin
- Page 9 and 10: cuvântului sfânt care spune: "Le-
- Page 11 and 12: durerea inimii, cu atât nimicea, p
- Page 13 and 14: precum vântul. Rugându-se fratele
- Page 15 and 16: ugăciune, rar si cât se poate de
- Page 17 and 18: anume fel, să se frământe si să
- Page 19 and 20: pământ, inima lui este cuprinsă
- Page 21 and 22: mă", o dată ia fiecare respiratie
- Page 23 and 24: numeroasele închipuiri ale lor si
- Page 25: nesfârsit, cu strigăte si zgomote
- Page 29 and 30: datorită curăteniei ei, si cugetu
- Page 31 and 32: Când ajungi la gradul acesta de de
- Page 33 and 34: de păcatul tău si cunoscând bine
- Page 35 and 36: fie prezent fără "Hristoase al me
- Page 37 and 38: Cuvântul al saselea Cum aceluia ca
- Page 39 and 40: hrănesc, se îndulcesc, se bucură
- Page 41 and 42: si cuget treaz, si dacă te rogi î
- Page 43 and 44: veselim într-însa". Iar Dumnezeul
- Page 45 and 46: duhovnicească, nu pe limba ta, ci
- Page 47 and 48: Rugăciune Dăruieste, Doamne, Doam
- Page 49 and 50: Iar dacă în momentele acelea în
- Page 51 and 52: si cu mai multă silintă din parte
- Page 53 and 54: Tu însă, iubite frate, dacă iube
- Page 55 and 56: Pofta cea rea a omului îsi are cui
- Page 57 and 58: precum întrece soarele pe ceilalti
- Page 59 and 60: împăratului pentru cetătile împ
- Page 61 and 62: nimeni nu putea s-o numere, din tot
- Page 63 and 64: multă, prin rugăciunea neîncetat
- Page 65 and 66: Dumnezeul meu preadulce. Intoarce f
- Page 67 and 68: Această încercare duhovnicească
- Page 69 and 70: întâmplă lucruri contrare acesto
- Page 71 and 72: 9. Unde există zdrobire a inimii,
- Page 73 and 74: 35. Au auzit soarecii vocea pisicii
- Page 75 and 76: 66. Ti s-a luat glasul de la nemăs
spune rugăciunea în locul acela al durerii si acela care se roagă cu inima din toată puterea<br />
lui, dar fără durere în inimă, fără rană în inimă si fără a simti ca un cutit înfipt în pieptul<br />
lui. (Cel ce citeste să înteleagă ceea ce citeste, si cel care poate să cuprindă acestea, să le<br />
cuprindă; nu toti pot cuprinde cu mintea acestea. Martor îmi este ochiul lui Dumnezeu,<br />
cel care vede cele ascunse si cel care cercetează inimile si rărunchii, că nu mint.)<br />
Deoarece durerea inimii este acolo unde se atinge silirea extremă a rugăciunii, care taie<br />
pieptul celui care se nevoieste ca în bucăti cu cutitul ascutit.<br />
Acesta este care naste de îndată trezvia. Si uneori lacrimile se revarsă cu zgomot si udă<br />
nu numai fata omului, ci si îmbrăcămintea lui si pământul unde stă, alteori se udă de<br />
lacrimi numai ochii, iar alteori, asa cum se răcoreste fata pământului primăvara de la<br />
răcoarea cerului în timpul noptii, la fel se răcoreste si cugetul si inima pe dinlăuntru.<br />
Dar, iarăsi, dacă încetează lacrimile, iar durerea rămâne si rana nu se vindecă si inima ta<br />
nu se revarsă în lacrimi, din nou poti aduce lacrimile, atunci când vrei. Deoarece rana din<br />
care izvorăsc si se revarsă lacrimile este deschisă. Izvo rul este deschis, nu a secat.<br />
Altădată le poti înnoi iarăsi cu această rugăciune dure roasă, deoarece spunând din nou<br />
rugăciunea cu silintă si cu durere si cu multă atentie, cunosti si tu singur că împreună cu<br />
această rugăciune vin si lacrimile din du rerea aceea din care iese si rugăciunea.<br />
Deoarece, de îndată ce silesti inima cu rugăciunea, se deschid înlăuntrul tău si inima si<br />
ochii tăi.<br />
Altădată iarăsi, când este nouă durerea din inima ta, înnoieste trezvia prin contemplarea<br />
mintii tale. Deoarece mintea ta, fiind deja foarte curată, luminată si înăltată, se urcă la<br />
frumusetea cerească, la lucrurile cele nestricăcioase, la cetele cele întelegătoare, la<br />
slăvirea lui Dumnezeu, la închinarea Creatorului tău, la minunarea în fata făpturilor Sale,<br />
în fata măretiei Sale si la întelegerea faptului că dumnezeirea este de necuprins cu mintea.<br />
Cercetând cu oarecare vioiciune toate acestea, mintea întru totul curată si limpede se<br />
îndulceste nespus. Si îndulcindu-se, înnoieste trezvia în inima ta, iar ochii tăi varsă<br />
neîncetat lacrimi, nu mai putine ca la început, deoarece atunci, căzând cu fata la pământ,<br />
tu, cel care lucrezi la mântuirea ta prin mijlocirea lacrimilor, nu te scoli de acolo până<br />
când nu te saturi de plâns si până când nu te va scula îngerul nevăzut al mângâierii si al<br />
bucuriei duhovnicesti.<br />
După vărsarea lacrimilor, nesimtirea sufletului tău fuge, este alungată deznădejdea<br />
privitoare la mântuirea ta, este îndepărtată lipsa de evlavie a cuvântului, se pierde<br />
nepurtarea de grijă, dispare putinătatea credintei inimii tale. Si cugetul tău atât de curat se<br />
vede (si este cu adevărat), precum este de curat cerul însusi după încetarea ploii.<br />
Aceste lacrimi ti le-a dăruit Dumnezeu pentru mângâierea ta, ca arvună a împărătiei<br />
ceresti, pentru că si tu I-ai adus jertfă; nu jertfa arderii de tot, pe care nu o voieste de la<br />
tine, după cum spune: "Arderile de tot nu le vei voi", ci jertfirea inimii tale, jertfirea ta<br />
proprie, jertfa duhului tău: "Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit". Deoarece durerea<br />
cumplită pe care o simti înlăuntrul piep tului tău si sângele pe care îl scoti afară din inima