Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

anume fel, să se frământe si să se unească inima cu numele Domnului, precum se uneste
făina cu apa si devine pâine, prin lucrarea focului (adică prin lucrarea Harului). Deoarece,
atunci când spune cineva "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă",
din adâncul inimii, atunci inima lui se umple de întelesuri ceresti si de gânduri
duhovnicesti. si când se umple inima de astfel de întelesuri duhovnicesti (venite de la
Duhul Sfânt), atunci din inimă se transmite acea lucrare dumnezeiască în toate
mădularele si simtirile sale. De aceea, fiind omul atunci întru totul unit cu harul
rugăciunii, orice vedere sensibilă ar avea cu simturile sale materiale, de la această vedere
sensibilă mintea lui se urcă de îndată la vederea cea nematerială si tainică, fără ca să
simtă plăcerea trupească si fără să fie biruită inima lui de frumusetea si plăcerea vederii
sensibile. De exemplu, cel ce lucrează rugăciunea mintii, oricând ar vedea vreun om
frumos sau altă făptură frumoasă a lui Dumnezeu, din aceasta dă motiv sufletului său săsi
imagineze si să cugete la frumusetea făpturilor ceresti si nemateriale ale lui Dumnezeu.
Deoarece un astfel de om îti spune, sau mai bine si mai corect este să spun că sufletul
spune omului aceluia astfel:
"Omule, dacă aceste făpturi materiale, care astăzi sunt si mâine nu mai sunt, le-a făcut
Dumnezeu atât de frumoase si minunate si fac atâta bucurie celor care le văd, oare cu cât
mai frumoase si mai minunate trebuie să fie bunătătile ceresti si vesnice ale Raiului, "cele
pe care ochiul nu le-a văzut, si urechea nu le-a auzit,si la inima omului nu au ajuns", pe
care Dumnezeu le-a pregătit pentru robii Săi de la facerea lumii?" Iar de aici îl urcă la o si
mai înaltă ve dere, deoarece îi aduce aminte de Dumnezeu însusi, spunându-i astfel:
"Dacă acelea care sunt făpturi ale lui Dumnezeu sunt atât de minunate si negrăite, oare
Dum nezeu însusi, făcătorul si ziditoml acestora, cât trebuie să fie de strălucitor, de
minunat?" La fel se întâmplă când lucrătorul rugăciunii mintii doreste să vadă cu ochii
trupesti stelele cerului si luna, fulgerul si soarele strălucind atunci se ridică de îndată cu
mintea la frumusetea Raiului si la negrăita strălucire a lui Dumnezeu, făcătorul si
ziditorul tuturor acestora. Deoarece, iarăsi spune sufletul tainic omului: "Oare, omule
smerit si cel din urmă, dacă cele văzute au o atât de mare frumusete si străludre, dar
Dumnezeu, făcătorul soarelui, ziditorul cerului, creatorul stelelor, cu cât străluceste mai
mult decât soarele?"
Despre această strălucire dumnezeiască unul din părinti a spus urmâtoarele:
Vedenie
Un oarecare călugăr L-a rugat odată pe Dunmezeu să-i arate slava si străludrea sfinfilor,
si s-a învrednidt de ceea ce râvnea, în felul acesta. A venit un înger dumnezeiesc si i-a
spus: "Cel care cere primeste, cel care caută află si ce lui ce bate i se deschide", si de
îndată a deschis ochiul cel drept duhovnicesc al sufletului fratelui si a văzut slava aceea
dumnezeiască si bucuria de negrăit a tuturor sfintilor, de care se bucură acestia în cer.
Spunea fratele acela că a văzut pe toti sfintii în slava si fericirea aceea dumnezeiască, în
care fiecare sfânt strălucea la fel ca soarele, si strălucind fiecare ca soarele, ieseau din ei
atâtea raze, câte are si soarele, si toti sfintii cântau cu glas preadulce: "Aliluia".