Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Cel căutat de acesta, neplăcându-I si făcându-I-Se silă de starea lor de nepregătire, de
mândria si de aroganta lor, li se face ca o hrană nedigerabilă si mor. Deoarece, precum
Sfânta Impărtăsanie pe cei ce se împărtăsesc cu vrednicie îi sfinteste, îi luminează si îi
răcoreste, iar pe cei ce se împărtăsesc cu nevrednicie îi arde, îi întunecă si îi dă mortii, tot
asa si rugăciunea mintii, celor care'postesc, se înfrânează si se smeresc le dă pace trupeste
si sufleteste si îi întăreste în lucrarea Domnului, iar celor lacomi, neînfrânati si mândri le
încetosează mintea, le întunecă sufletul, le orbeste inima si îi predă mintii neîncercate. si
dacă devin, astfel, fără măsură la cuget, adică limitati la mintea lor, orbi la inimă si
întunecati la suflet, li se pare răul bine si amarul dulce. Unii ca acestia nu mai primesc să
asculte sau să primească sfat de la cineva. Deoarece satana, care a sălăsluit întru ei din
pricina înăltării de sine, îi învată cele ale sale si îi înstiintează în mintea lor rătăcită că
numai ei au găsit adevărul si calea ea adevărată care duce la mântuire, iar ceilalti le par
rătăciti. si pe bună dreptate li se întâmplă aceasta, din cauza mândriei lor, pentru că
acesta, în loc să culeagă rod copt si strugure dulce din rugăciunea lor, culeg rod necopt
prin necunoasterea lor si aguridă pentru înalta părere de sine. Cei care lucrează însă
rugăciunea aceasta a mintii cu ascultare si asceză, cu smerenie, cu post si cu sfatul
sfintilor părinti duhovnicesti purtători de Dumnezeu, acestia culeg din rugăciunea mintii
roade de mântuire, roade coapte, bune, duhovnicesti, dulci si bi neplăcute.
Acest rod care se naste din rugăciunea mintii se cunoaste bine din cuvântul care urmează.
Omul este alcătuit din trup si suflet. Trupul este văzut si material, precum spune
Scriptura: "Si a făcut Dumnezeu pe om, luând tărână din pământ", iar sufletul este
nematerial si nevăzut, după cum spune în continuare Scriptura: "Si a suflat Dumnezeu în
fata lui suflare de viată, si s-a făcut omul suflet viu". De aceea trupul, întrucât este din
pământ, iubeste cele pământesti, iar sufletul, întrucât este de la Dumnezeul Cel ceresc,
iubeste cele ceresti si nemateriale. Dar, pentru că sufletul locuieste înlăuntrul trupului
material si văzut, este împiedicat de lucrarea poftelor trupesti si nu poate cerceta cele
ceresti asa cum doreste si asa cum merită. Mai mult chiar, aceasta se întâmplă sufletului
din momentul în care omul face ceva rău în fata lui Dumnezeu, îndepârtând si exilând
sufletul de la dragostea lui Dumnezeu si a celor ceresti si de la nădejdea bucuriei
dumnezeiesti ce va să vină.
Iar dacă pleacă de la acesta iubirea lui Dumnezeu, a celor ceresti si nădejdea Raiului,
atunci va împărăti în el dorinta lumii, plăcerea trupească si rătăcirea diavolului, aceasta
însemnând că de atunci înainte el va petrece în desfrânare si în nepurtare de grijă fată de
cele duhovnicesti, având adormită constiinta sa, iar vederea sufletului fiind întunecată si
orbită.
Fiind în această situatie, adică depărtat cu duhul de cele ceresri, pentru a putea după
aceea să se depărteze de relele de care este biruit si pentru a putea sufletul să-si
amintească cele ceresti cu care are asemănare, si pentru a se ridica cugetul omului de la
cele sensibile la cele tainice, de la cele văzute la cele nevăzute, de la cele materiale la cele
nemateriale, de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase, de la cele pământesti la cele
ceresti, pentru a se întâmpla, spun, aceasta, este nevoie ca inima să fie zdrobită cu
rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă". Si, într-un