Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Domnul nostru Iisus Hristos stãtea ca pruncul odihnindu-Se pe bratul sfânt al Preacuratei
ca pe un tron de heruvimi, iar Preasfânta Fecioarã îl privea pe fratele cu privire
milostivitoare si preadulce. Preadulcele Iisus era atât de frumos si plãcut la vedere întru
toate, si atâta slavã împrumuta Preasfintei Fecioare cu împãrãteasca Lui asezare în bratele
ei, si atât de mult se potrivea Cel preacurat cu cea preacuratã, Cel nepãtat cu cea nepãtatã,
Domnul si Stãpânul cu Doamna si Stãpâna, Cel prealãudat cu cea prelãudatã, Cel
preacinstit cu cea preacinstitã, Cel preafeciorelnic cu cea preafeciorelnicã, adicã Iisus cu
Fecioara Maria, cum se potriveste mireasma trandafirului cu frumusetea acestuia.
Domnul Iisus privea la fratele cu multã dulceatã si cu negrãitã iubire. Si iarãsi, asa cum
este cu neputintã ca cel care tine în mânã un trandafir si îl miroase, sã nu se bucure de
frumusetea lui si sã nu se împãrtãseascã de mireasma lui, tot asa si fratele, privind pe
Mântuitorul Hristos si pe Maica Domnului si privit fiind de Acestia, era cu neputintã sã
nu se împãrtãseascã de Harul Lor si sã nu se bucure de mângâierea Lor. Atunci, luând
curaj de la privirea cea blândã a Preasfintei, fratele a strigat cãtre ea: "Preasfântã
Fecioarã, Preacuratã, Maica Domnului meu, Stãpâna mea preadulce, cum sã scap de
demonii care mã urmãresc?" Iar Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, izbãvitoare celor ce
scapã cãtre ea, rãspunzând fratelui, i-a zis: "Cu numele Fiului meu si cu numele meu sunt
biruiti si nimiciti demonii cei ce s-au lepãdat". De îndatã, fratele a fãcut închinãciune, a
iesit din bisericã si a început sã spunã din inimã: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-mã" si "Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, bucurã-te ceea ce esti
plinã de har, Marie". Iar demonii, fãrã întârziere, au fugit neputinciosi si au pierit din fata
fratelui.
La fel si alt frate, lucrãtor si acesta al rugãciunii mintii si a inimii, a ajuns la aceastã
vedere. I s-a arãtat cã s-ar fi aflat sub tartar, acolo unde este locuinta tuturor demonilor.
Acolo a vâzut o cetate foarte puternicã. Pe dinlãuntru acea cetate era plinã de un întuneric
gros si aproape pipãibil, despre care spune si Mântuitorul: "Acolo va fi întunericul cel din
afarã", deoarece nici o razã de luminã nu pãtrunde acolo, pentru cã se aflã în inima
pãmântului, unde Domnul Atottiitorul a hotãrât sã locuiascã demonii în veacuri
nesfârsite. De aceea si cuvântul profetului spune: "Intra-vor în cele mai de jos ale
pãmântului". Iar portile cetãtii aceleia erau mari si puternice, fiind pãzite de câtiva
demoni înfricosãtor de urâti.
Inãuntrul cetãtii locuiau demoni fãrã de numãr, toti având aripi. Unii dintre ei ieseau din
cetate zburând ca vrãbiile, altii intrau în cetate ca albinele în stup. Fratele stâtea într-un
loc, lângã drum. Era aplecat, fruntea lui sprijinindu-se pe genunchi, trupul lui fiind arcuit
ca un pod, iar pieptul lui adâncit ca o boltã.
Asa fiind asezat, fratele spunea din inimã cu durere si cu multã silintã "Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã". Si spunând astfel rugãciunea, la fiecare
rugãciune iesea din gura lui ca o flacãrã aprinsã care se îndrepta cãtre un demon si-i ardea
aripile, picioarele, mâinile si pãrul, încât demonul respectiv rãmânea nemiscat într-un loc
ca un bustean sau ca un purice pârlit. Deoarece, atunci când este pârlit, puricele nu se mai
poate misca. Spunând încã o datã rugãciunea fratele, un alt demon era ars, dintre cei care
erau ajunsi de flacãra rugãciunii, pentru cã demonii ieseau si intrau cu mare vitezã,