Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Mântuitorul: "Vorbeste cu curaj, de nimic temându-te".
Atunci i-am spus cu multă smerenie si cutremurare: "Spune-mi, Doamne, cărticica aceea
a mea smerită, pe care am scris-o despre rugăciunea mintii, am scris-o cu Harul Tău sau
nu?" Si Acesta mi-a răspuns: "Da, cu Harul Meu a fost scrisă." Atunci, am spus iarăsi eu:
"După ce să înteleg, Doamne, că a fost scrisă cu Harul Tău?" Mi-a spus Mântuitorul:
"Din evlavia de care esti cuprins atunci când scrii". Iarăsi am spus eu: "si cum este
aceasta, Doamne? Deoarece uneori, când scriam, atâta evlavie îmi venea, încât curgeau
suvoi lacrimile din ochii mei. Alteori însă, eram cuprins de prea putină evlavie, încât
numai ce se umezeau un pic ochii mei de la aceasta." Mi-a spus Mântuitorul: "Atunci
când, scriind erai coplesit de evlavie si de lacrimi, Duhul Meu Cel Sfânt era cel care îti
vorbea. Când, scriind, erai numai putin cuprins de evlavie, atunci era cercetarea Harului
Meu, care, atunci când se lua de la tine, înceta deodată si evlavia. De aceea nu mai puteai
să scrii cu libertatea mintii, cu toate că doreai. Iar dacă scriai ceva, scriai fără dulceata
duhovnicească a cugetului, de aceea te si opreai" Am spus iarăsi eu: "Spune-mi, Doamne,
de ce uneori vedeam cu ochii mintii nenumărate întelesuri duhovnicesti, pe care văzândule
doream nespus să le scriu toate cu multă râvnă, dar nu puteam să le duc toate, ci numai
foarte putine din acestea puteam tine, pe care le si însemnam? Celelalte, cu toate că le
vedeam cu ochii mintii, mintea mea nu putea să le păstreze si să le pună în scris; si din
pricina aceasta aveam mare supărare"
Mi-a spus Mântuitorul: "Atunci când Eu îti arătam în vedenie nenumărati porumbei albi
ca zăpada, al căror număr era ca nisipul mării, iar tu prindeai numai putini, pe cei care
zburau în jurul tău, si te bucurai pentru cei pe care îi prindeai, dar te întristai deoarece nu
puteai să prinzi mai multi. Din porumbeii aceia pe care îi prindeai, atât am binevoit Eu să
însemnezi despre rugăciunea mintii, cât poate firea umană să pună în lucrare. Ceilalti
porumbei,pe care numai îi vedeai, dar nu-i puteai prinde, arătau întelesurile acelea pe care
am binevoit să nu fie însemnate despre rugăciunea mintii, care sunt cu putintă omului
numai să le vadă si să le dorească, dar nu si să le împlinească". Am spus iarăsi eu: "Si de
ce, Doamne, uneori, unele preadulci întelesuri se roteau în jurul mintii aproape-aproape,
precum se roteste vulturul desupra unui loc unde vrea să se aseze, si dintr-o dată, când
credeam că sunt gata să se lipească de minte, se făceau nevăzute, precum si vulturul
uneori când se pregăteste să se aseze, se înaltă deodată mult în aer si zboară unde vrea?"
Mi-a spus Mântuitorul: "Nu stii, atunci când vedeai porumbeii, unii dintre ei, numai ce-i
vedeai un pic aproape de tine, se înăltau drept în sus, în aer, si nu-i mai vedeai sau nu stii
că judecătile mele sunt adânc de nepătruns?" Am spus iarăsi eu: "Doamne, când îmi
arătai acei nenumărati porumbei am văzut si un râu, care se vedea ca iesind din mijlocul
pământului si curgea încet-încet, cu o liniste prea minunată. Câtiva porumbei care zburau
deasupra râului loveau cu aripile lor apele râului ca si când se bucurau si se jucau. Ce
însemna, Doamne, acel râu si ceea ce făceau porumbeii?" Mi-a spus Mântuitorul: "Acel
râu înseamnă evlavia vesnică, care izvorăste din acele inimii care ajung la iubirea Mea.
Iar ceea ce făceau porumbeii arată bucuria cu care se bucură Harul Meu de inima zdrobită
si coplesită de evlavie sfântă". Am spus iarăsi eu: "Ce este aceasta, Doamne? Uneori simt
că izvorând din inima mea unele întelesuri; iese în acelasi timp de acolo si o mângâiere
foarte vie, care în chip negrăit mângâie cugetul meu, asa cum îl mângâie pe călătorul ars
de arsita verii aerul acela răcoros care iese de acolo de unde ies vânele apelor". Mi-a spus