Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

durerea inimii, cu atât nimicea, pe acei demoni stãpânitori, si cu cât îi nimicea, cu atât
rodea rod însutit.
Dupã ce a curãtat fratele tot locul acela de demoni, si-a ridicat capul si a vãzut la
depãrtare de sine ca la o aruncãturã de piatrã si chiar mai putin pe diavolii alungati, care
stãteau si se uitau înapoi cãutând sã afle timp potrivit pentru a se întoarce la locul de unde
fuseserã alungati. (Spunem cã atunci când patimile vor fi dezrãdãcinate din inimã cu
silirea cea mai presus de fire a rugãciunii inimii, atunci se va pãstra numai în minte
amintirea lor; si dacã se întâmplã sã lipseascã pentru o clipã frica de Dumnezeu si
rugãciunea din om, atunci patimile înviazã din nou si se înnoiesc). Iar fratele, voind sã-i
alunge si de acolo, s-a asezat ca pe un scãunel si, aplecându-si capul pânã la genunchi, se
ruga precum se ruga oarecând vãzãtorul-de-Dumnezeu Moise, când L-a auzit pe
Dumnezeu spunându-i: "Moise, Moise, de ce strigi cãtre Mine?" Rugâdu-se deci si fratele
cu mintea în acelasi fel, iatã cã iesea din gura lui când foc, ce ajungea pânã la locul unde
erau demonii, când ca un fel de gloante, ce ieseau din gura fratelui ca dintr-o puscã, cu
atâta vitezã împotriva demonilor, încât pe multi i-au nimicit. Iar când fratele spunea
rugãciunea, si cu mai multã putere, se fãcea cã ies din gura lui ca niste ghiulele de tun
care ucideau dintr-o datã mai multi demoni, chiar pe cei mai puternici dintre ei. Când
spunea rugãciunea fãrã multã silintã, ieseau si acestea mai mici, dar puternice, si loveau
pe demonii mai mici. Vãzând acestea, fratele si-a venit în fire si, iatã, a înteles cã
rugãciunea clocotea în inima lui precum fierbe si clocoteste apa în cazanul pus pe foc.
La fel si un alt frate, rugându-se odatã cu mintea, a ajuns la aceastã vedere
duhovniceascã: a vãzut demoni multi ca nisipul mãrii cu chip de soldati, care se
nãpusteau asupra fratelui cu multã urã, ca sã-l nimiceascã de pe fata pãmântului. Atunci
acesta s-a înfricosat de asaltul nãpraznic al demonilor si a fugit într-o bisericã, cerând
ajutor Mântuitorului Hristos si Maicii Domnului. Si cum a intrat în bisericã, iatã, vede pe
Mântuitorul si pe Maica Domnului ca vii în icoanele împãrãtesti, sezând amândoi ca doi
împãrafi preaslãviti pe tronurile slavei.
Si îndreptându-si de îndatã privirea spre Domnul Hristos, îl vãzu pe Acesta plin de
bucurie si de frumusete, precum se spune: "Frumos cu frumusetea cea de la fiii
oamenilor". Pe lângã acea frumusete de negrãit si minunatã a fetei Sale dumnezeiesti
preacurate, mai era îmbrãcat si cu altã slavã si de o luminã mai curatã si mai strãlucitoare
decât lumina soarelui, precum spune: "Intru strãlucire si în mare podoabã Te-ai îmbrãcat.
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca si cu o hainã". (Psalmul 103, 2). Fratele nu putu sã mai
priveascã la Hristos, precum nu mai poate cineva sã priveascã a doua oarã la soare,
pentru cã ochii lui erau orbiti, ci numai I se închina si sãruta preacurata Lui mânã dreaptã,
cu cutremur si cu bucurie, precum spune: "Se bucurã cu sufletul si se cutremurã cu
mâna". Se îndreptã apoi fratele si spre Preasfânta Fecioarã, i se închinã, sãrutã mâna sa
feciorelnicã si preacuratã, îndrãznind sã-si ridice ochii si sã priveascã preasfânta ei fatã.
Lumina si slava Domnului Hristos semãnau cu lumina si slava Preasfintei Fecioare cât
seamãnã lumina fulgerului cu cea a soarelui. Adicã slava Preasfintei Fecioare era putin
mai blândã privirii, asa încât fratele, îndreptându-si pentru a doua oarã privirea spre
preacinstita ei fatã, ochii lui nu au orbit, asa cum nu orbesc atunci când se uitã putin la un
fulger.