o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

locul, starea şi numele.
— Atuncea dacă-i o fată de boier, trebuia s-o ştim şi noi. Am fi putut s-o aducem aici, ori ne-am fi dus
noi acolo. Am fi aflat ce urmări are şi ce zestre i se pregăteşte. Dar copiii din ziua de azi nu mai au
dragoste şi frică de părinţi.
— De ce să vorbim, muţă, despre ce nu mai este mormăi Ionuţ amărât, fără a privi pe nimeni.
— Dragă copile, se răsuci spre el comisoaia Ilisafta, dacă mi-i scris să am asemenea noră, se întoarce ea
şi de la Han-Tatar. Nu întârzia şi mărturiseşte toate, ca să vedem ce este de făcut. Nu este fapt care să
nu poată fi dezlegat, nu este durere care să n-aibă descântec. Ştiu, dragu mamei, c-am s-o visez la
noapte venind împotrivă-mi cu paloşul, ca să mă răpuie.
Cu mânile, cu ochii, cu spaima, aşa de mare şi de groaznică o închipuia jupâneasa comisoaia pe acea
noră, încât mezinul zâmbi şi se înduioşa amintindu-şi de un gingaş şi subţirel trup, care se alăturase într-o
noapte de el, în fân, împungându-l cu sânişori bouri.
Toate aceste lămuriri comisul Manole Jder le asculta cu destulă linişte.
— Asta-i ucenicia oricărui bărbat, zise el. Slujitorul măriei sale să mănânce şi să doarmă; iar de mâni săşi
urmeze slujba cu jupân al doilea comis.
Băgând de samă că s-a apropiat trăsura cu caii negri şi că într-însa se află numai strălucita înfăţişare a
Candachiei, bătrânul îşi îndesă cuşma în cap şi porunci lui Simion să-l urmeze în deal, la ceairul tretinilor.
Amândoi bărbaţii trecură în odăi şi de-acolo, pe dindos, la saraiuri şi la poteca Timişului de sus. Ionuţ pândi
şi el clipa prielnică şi se strecură în chilioara lui, simţind nevoie de singurătate. Jupâneasa Candachia coborî
cu zâmbet, cu îmbrăţişări, sărutări şi vorbe asupra jupânesei Ilisafta.
Comisoaia înţelegea prea bine că nora dumnisale vine să ispitească şi să afle toate câte se pot afla: de
aceea îşi strânse buzele cu oţărâre. Nu-i nevoie să mai iasă zvon în lume despre dragostele copiilor şi
răpirea tătarilor. Cum a afla Candachia aici două, până dincolo înmulţeşte şi face nouă. Altfel ştie să se
sulemenească, şi să poarte cercei de aur în zi de lucru. Ştie să încânte şi să îmbrobodească pe vistiernic,
de-o lasă să umble singură. Din câte treburi are o jupâneasă în ziua de azi, Candachia nu se poate anina
cu mânile măcar de una. Vine să întrebe de jupâniţele de la Ionăşeni.
— Ţi-a spus cum o chiamă întrebă într-adevăr, cu mare curiozitate, vistierniceasa.
Comisoaia Ilisafta se miră nespus:
— Cine să-mi spuie
— Ei, cine... Ştii domnia ta prea bine şi te-ai aşteptat de la început la asemenea isprăvi de la Făt-frumos
care s-a dus în lume după Ileana-Cosânzeana. L-am văzut eu cum îi umblau ochii în ospătăria aceea de la
Suceava.
— Care ospătărie de la Suceava
— Este acolo o ospătărie. Adică era; acuma nu mai este. Cel mai bun lucru pentru un june nu era acolo
mâncarea şi băutura, cât o leaşcă pe care o chema pana Mina.
— Nu ştiu nimica din toate acestea, se uimi comisoaia. Am aflat ceva despre o copilă a unor boieri de la
Ionăşeni.
— Nasta.
— Cum
— O chiamă Nasta. Fata jupânesei Tudosia. Cum a fost acea bătălie la drumul mare în noaptea de sântămărie,
Vodă s-a supărat şi dintr-asta i se trage băietului nostru urgia. Nu-ţi mai spun că pana Mina şi Iohan
Roşu n-au mai ieşit la lume din tainiţile Cetăţii. Măria sa s-a mai îmbunat când a fost prins feciorul Hanului.
Pe cocon l-a mustrat cu blândeţă, deşi se pare că Alexandru-Vodă ar fi fost mai vinovat.
Comisoaia Ilisafta sta ca pe jar, negăsindu-şi astâmpăr, până ce prinse firul păţaniei Jderului celui mititel.
Atunci zâmbi şi deveni şi domnia sa tainică, dând a înţelege că ştie mai multe. Atâtea ştie, încât nu le-ar
putea isprăvi într-o noapte. De altminteri băietul e aici şi el le cunoaşte mai bine decât oricine. Unele câte
le arată jupâneasa Candachia sunt aşa, altele însă s-au petrecut cu totul altfel.
— Ce-i de făcut se jeluia nora, împreunându-şi palmele şi scânteindu-şi cerceii; aşa am cumpărat, aşa
vând. Foarte într-ascuns se şoptesc toate acestea la curtea Sucevii şi unele din ele nici măria sa Vodă nu
le ştie bine. Poate altele să se descopere mai pe urmă. A vorbi de ele e cu primejdie; de aceea te rog,
dragă soacră şi jupâneasa Ilisafta, să nu mai afle nimeni şi să rămâie numai între noi.
— Dar cum îţi închipui dumneata, noră, că aş fi eu în stare să dezvăluiesc asemenea taină Cum o ţii
dumneata, aşa o ţin şi eu. După toate câte s-au întâmplat, socot că acea fată a Tudosiei nu s-a mai
întoarce de unde-i dusă.
— Parcă se ştie unde-i dusă
— Se ştie prea bine. Dacă doreşti, pot să-ţi spun. Din moarte şi de-acolo puţini se întorc.
Nesimţit, ieşise în acest timp la uşorul pridvorului Chira cămărăşiţa, aşteptând un răstimp cât de mic, ca
să ceară de la stăpâna sa o poruncă. Dar sfatul jupâneselor nu conteni multă vreme, până la ceasul al
şaselea, când soarele de septemvrie ajunse la amiază, împrăştiind o puzderie de aur asupra acelor locuri
tihnite. Zvoana lumii şi a prădalnicilor era acolo abia simţită, intre puţine fiinţi omeneşti; pe când miriştile,
otăvile, zăvoaiele aromeau sub linişte, iar mătasa funigeilor părea abur ţesut în adierea moale a zilei.