o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

CELE DIN URMĂ VEŞTI DESPRE RĂUTĂŢILE PRĂDALNICILOR
Ştefan-Vodă a făcut la Lipinţi groaznic judeţ, încât faima s-a împrăştiat ca un oleu alinător peste rănile
din Ţara-Leşască. Pan Roman Graniţki, bătrân şi învăţat pisar al castelanului de Braslavia, a scris carte
către un frate al său capelan de la Lublin, cum că nici un nomad prins în acea împresurare n-a ieşit de sub
sabia oştenilor moldoveni; de asemenea a arătat mânia lui Mamac-Han, când a primit în tabăra sa de la
Movilău, de ceea parte a Nistrului, veste despre robia lui Emin Sidi Mamac, fiul său prea iubit, şi despre
robia lui Sion Sidi Ahmed, fratele său. Îndată împăratul hoardelor de peste Volga a sărit în sus, bătând de
trei ori cu piciorul în pământ, şi şi-a zgâriat tâmpla dreaptă cu unghiile de la mâna stângă şi şi-a smuls cu
degetele celeilalte mâni barba; şi a răcnit să vie în faţa negrei sale străluciri o sută de războinici. Şi a
răcnit la acei războinici: că-i trimete solie la tabăra unui nechibzuit ghiaur, care a cutezat să oprească în
prinsoare prinţ din sângele sfânt al lui Ghinghis-Han şi Batie-Han. Şi acel nechibzuit ghiaur să nu întârzie
nici o clipă, când va auzi porunca celor o sută de soli, să nu întârzie nici o clipă de a slobozi cu daruri pe
Eminec; iar de nu va face aşa, apoi cât ţine acea Ţară a Moldovei, nu va rămâne sat şi târg nedat
pojarului şi nu se va afla palmac de pământ necotropit şi nesfărâmat de copitele cailor; şi nu va rămânea
om trăitor de la Mare până la munte; şi numai Voievodul şi sfetnicii săi vor avea cruţată suflarea vieţii, ca
să le fie ochii fripţi cu suliţă înroşită în foc, şi să macine cu braţele lor mălai sub harapnice, în saraiurile lui
Mamac-Han; şi muierile curţii domneşti se vor bucura de dezmierdările slujitorilor grajdurilor strălucirii sale
Mamac-Han şi pe urmă vor fi lepădate în Marea Caspiei ca să fie hrană crabilor. Aceste vorbe să fie
scuipate acelui ghiaur, a strigat prin spuma de mânie a buzelor sale Mamac-Han, şi prinţul să fie adus cu
alai îndărăt.
Voievodul a dat celor fără de lege — mai arăta în cartea sa pan Roman Graniţki — un răspuns dintre cele
mai potrivite. Ieşirea nohailor în pradă nu era o faptă de război. Nimene nu le căşunase paguba în pustia
lor. Pojarurile, şi morţile, şi robiile, cine putea să le judece cu omenească judecată şi la ce divane să fie
înfăţişare Dacă Dumnezeu rânduieşte pedepse nelegiuiţilor şi pe lumea asta, apoi la anume faptă nu poate
fi răspuns decât atare plată. Dacă Dumnezeu a dat izbândă oşteanului lui Hristos de la Moldova, atuncea a
pus şi în braţul său judeţ. Şi nu poate fi pentru hoarde altă măsură decât aceea care se potriveşte cu firea
lor. Acest judeţ de asemeni cată să fie astfel întocmit, încât să contenească răcnetele suferinţilor şi toate
noroadele din Lehia şi din olatul Moldovei să simtă dulceaţa răzbunării.
A da înapoi pe Emin Sidi Mamac, adăogea cinstitul diac de la Braslav, ar fi fost şi cu desăvârşire imoral. A
te supune mâniei unui prinţ sălbatic, înseamnă a-l îndemna să vie încă o dată în pradă asupra lumii, în cel
mai scurt timp. Judeţul măriei sale Ştefan-Vodă are deci şi o lature politică, deoarece, pentru un răstimp,
asigură lumii pacea dinspre partea pustiei. Cuminte şi binecuvântat de noi clericii a fost, prin urmare,
răspunsul dat, punându-se în ţapă nouăzeci şi nouă de soli, şi desfăcând în două pe Emin Sidi-Mamae; şi
trimeţându-se al o sutălea sol, însemnat la urechi şi la nas, ca să deie samă stăpânului său Hanul de toate
cele întâmplate.
Aşa a fost cutremurul lui Mamac, încât într-o singură noapte şi-a învârtejit tabunurile spre Nipru. Ceea ce
dovedeşte că Voievodul a cugetat şi a săvârşit bine, pentru care lucru noi am dat binecuvântare; pe când
luminăţia sa Craiul nostru Cazimir leneveşte în chilotă şi porunceşte să i se aducă în aşternut mâncarea, pe
care-i place s-o stropească cu vin de Rin: iar după ce mănâncă şi bea, se întoarce pe cealaltă coastă,
oftând cu mulţămire că are pace, îşi trage aşternutul peste cap şi doarme până la ceasul al şaselea.
Pe când comisul Simion şi mezinul său urmau alaiul lui Vodă prin locurile bântuite de hoarde. Gheorghe
Botezatu Tătarul suia în sus spre hotarul Tării Leşeşti, ca să afle veşti din părţile Ionăşenilor. Asta se
făcuse din porunca lui Simion Jder, din dragostea de a aduce o zare de lumină în ochii mezinului. Fecioraşul
urma pretutindeni pe fratele său, fără poftă de mâncare şi fără vlagă, ca un mânzoc bolnav. Simion îi
pusese mâna pe frunte şi o găsise fierbinte, îl întorsese cu ochii spre el şi-i văzuse luminile înegurate: deci
îl bătuse pe spate, socotindu-l în mare suferinţă, şi chibzuise să-i ia sânge cu stricneaua, după rânduială
nălbarilor de la Timiş. Apoi, cugetând altfel, îl mânase la Ionăşeni pe tătar.
La 3 a lunii septemvrie, s-a făcut sfinţirea ctitoriei nouă a Putnei, închinată de cătră măria sa Ştefan-
Vodă sfintei Fecioare. La acea minunată laudă, cătră care a stat îngenunchiată curtea întreagă a Moldovei
şi cătră care s-au plecat în preajmă ostile şi noroadele, şi-au înălţat viersul spre Domnul Dumnezeu şaizeci
şi patru de preoţi, episcopi şi monahi. Prea sfinţitul Iosif de la Neamţu a rămas stăpân la ctitoria Putnei.
Sfinţitul Silvan s-a închinat măriei sale şi a încălecat purcegând să ieie în samă stăreţia de la Neamţu. Între
tovarăşii prea sfinţitului Iosif, veniţi cu el la luminarea Putnei, se afla şi părintele ieromonah Nicodim. Deci
cuvioşia sa Nicodim a încălecat şi el, ca să întovărăşească la Neamţu pe stareţul său cel nou. La alaiul
stăreţiei nouă s-au adăogit şi comisul Simion cu mezinul.
La 5 a lunii septemvrie cuvioşia sa Nicodim şi fraţii săi treceau prin Suceava; iar la 7 septemvrie suiau
muntele de la Râşca şi coborau în cealaltă parte, la Neamţu, prin aceleaşi poieni pe unde umblase, în
primăvară, şi alaiul domnesc. Ionuţ Păr-Negru văzu cu întristare locuri altădată înflorite şi zvonul clopotelor
i se părea o cântare de prohod.
Soborul ieşi cu făclii la apa Nemţişorului, întru întâmpinarea stareţului Silvan. Părintele Nicodim călăuzi pe
oaspeţii săi sub pădurea de brad dinspre Pocrov, la chilia sa. Fratele Gherasim îi văzuse de departe şi le
deschise poarta.
— Binecuvântează, părinte, strigă el, rânjind cu bucurie.
— Binecuvântat să fii, frate Gherasime, îi răspunse ieromonahul. Dacă te grăbeşti să ne aduci două