CAPITOLUL XIV
CELE DIN URMĂ VEŞTI DESPRE RĂUTĂŢILE PRĂDALNICILOR Ştefan-Vodă a făcut la Lipinţi groaznic judeţ, încât faima s-a împrăştiat ca un oleu alinător peste rănile din Ţara-Leşască. Pan Roman Graniţki, bătrân şi învăţat pisar al castelanului de Braslavia, a scris carte către un frate al său capelan de la Lublin, cum că nici un nomad prins în acea împresurare n-a ieşit de sub sabia oştenilor moldoveni; de asemenea a arătat mânia lui Mamac-Han, când a primit în tabăra sa de la Movilău, de ceea parte a Nistrului, veste despre robia lui Emin Sidi Mamac, fiul său prea iubit, şi despre robia lui Sion Sidi Ahmed, fratele său. Îndată împăratul hoardelor de peste Volga a sărit în sus, bătând de trei ori cu piciorul în pământ, şi şi-a zgâriat tâmpla dreaptă cu unghiile de la mâna stângă şi şi-a smuls cu degetele celeilalte mâni barba; şi a răcnit să vie în faţa negrei sale străluciri o sută de războinici. Şi a răcnit la acei războinici: că-i trimete solie la tabăra unui nechibzuit ghiaur, care a cutezat să oprească în prinsoare prinţ din sângele sfânt al lui Ghinghis-Han şi Batie-Han. Şi acel nechibzuit ghiaur să nu întârzie nici o clipă, când va auzi porunca celor o sută de soli, să nu întârzie nici o clipă de a slobozi cu daruri pe Eminec; iar de nu va face aşa, apoi cât ţine acea Ţară a Moldovei, nu va rămâne sat şi târg nedat pojarului şi nu se va afla palmac de pământ necotropit şi nesfărâmat de copitele cailor; şi nu va rămânea om trăitor de la Mare până la munte; şi numai Voievodul şi sfetnicii săi vor avea cruţată suflarea vieţii, ca să le fie ochii fripţi cu suliţă înroşită în foc, şi să macine cu braţele lor mălai sub harapnice, în saraiurile lui Mamac-Han; şi muierile curţii domneşti se vor bucura de dezmierdările slujitorilor grajdurilor strălucirii sale Mamac-Han şi pe urmă vor fi lepădate în Marea Caspiei ca să fie hrană crabilor. Aceste vorbe să fie scuipate acelui ghiaur, a strigat prin spuma de mânie a buzelor sale Mamac-Han, şi prinţul să fie adus cu alai îndărăt. Voievodul a dat celor fără de lege — mai arăta în cartea sa pan Roman Graniţki — un răspuns dintre cele mai potrivite. Ieşirea nohailor în pradă nu era o faptă de război. Nimene nu le căşunase paguba în pustia lor. Pojarurile, şi morţile, şi robiile, cine putea să le judece cu omenească judecată şi la ce divane să fie înfăţişare Dacă Dumnezeu rânduieşte pedepse nelegiuiţilor şi pe lumea asta, apoi la anume faptă nu poate fi răspuns decât atare plată. Dacă Dumnezeu a dat izbândă oşteanului lui Hristos de la Moldova, atuncea a pus şi în braţul său judeţ. Şi nu poate fi pentru hoarde altă măsură decât aceea care se potriveşte cu firea lor. Acest judeţ de asemeni cată să fie astfel întocmit, încât să contenească răcnetele suferinţilor şi toate noroadele din Lehia şi din olatul Moldovei să simtă dulceaţa răzbunării. A da înapoi pe Emin Sidi Mamac, adăogea cinstitul diac de la Braslav, ar fi fost şi cu desăvârşire imoral. A te supune mâniei unui prinţ sălbatic, înseamnă a-l îndemna să vie încă o dată în pradă asupra lumii, în cel mai scurt timp. Judeţul măriei sale Ştefan-Vodă are deci şi o lature politică, deoarece, pentru un răstimp, asigură lumii pacea dinspre partea pustiei. Cuminte şi binecuvântat de noi clericii a fost, prin urmare, răspunsul dat, punându-se în ţapă nouăzeci şi nouă de soli, şi desfăcând în două pe Emin Sidi-Mamae; şi trimeţându-se al o sutălea sol, însemnat la urechi şi la nas, ca să deie samă stăpânului său Hanul de toate cele întâmplate. Aşa a fost cutremurul lui Mamac, încât într-o singură noapte şi-a învârtejit tabunurile spre Nipru. Ceea ce dovedeşte că Voievodul a cugetat şi a săvârşit bine, pentru care lucru noi am dat binecuvântare; pe când luminăţia sa Craiul nostru Cazimir leneveşte în chilotă şi porunceşte să i se aducă în aşternut mâncarea, pe care-i place s-o stropească cu vin de Rin: iar după ce mănâncă şi bea, se întoarce pe cealaltă coastă, oftând cu mulţămire că are pace, îşi trage aşternutul peste cap şi doarme până la ceasul al şaselea. Pe când comisul Simion şi mezinul său urmau alaiul lui Vodă prin locurile bântuite de hoarde. Gheorghe Botezatu Tătarul suia în sus spre hotarul Tării Leşeşti, ca să afle veşti din părţile Ionăşenilor. Asta se făcuse din porunca lui Simion Jder, din dragostea de a aduce o zare de lumină în ochii mezinului. Fecioraşul urma pretutindeni pe fratele său, fără poftă de mâncare şi fără vlagă, ca un mânzoc bolnav. Simion îi pusese mâna pe frunte şi o găsise fierbinte, îl întorsese cu ochii spre el şi-i văzuse luminile înegurate: deci îl bătuse pe spate, socotindu-l în mare suferinţă, şi chibzuise să-i ia sânge cu stricneaua, după rânduială nălbarilor de la Timiş. Apoi, cugetând altfel, îl mânase la Ionăşeni pe tătar. La 3 a lunii septemvrie, s-a făcut sfinţirea ctitoriei nouă a Putnei, închinată de cătră măria sa Ştefan- Vodă sfintei Fecioare. La acea minunată laudă, cătră care a stat îngenunchiată curtea întreagă a Moldovei şi cătră care s-au plecat în preajmă ostile şi noroadele, şi-au înălţat viersul spre Domnul Dumnezeu şaizeci şi patru de preoţi, episcopi şi monahi. Prea sfinţitul Iosif de la Neamţu a rămas stăpân la ctitoria Putnei. Sfinţitul Silvan s-a închinat măriei sale şi a încălecat purcegând să ieie în samă stăreţia de la Neamţu. Între tovarăşii prea sfinţitului Iosif, veniţi cu el la luminarea Putnei, se afla şi părintele ieromonah Nicodim. Deci cuvioşia sa Nicodim a încălecat şi el, ca să întovărăşească la Neamţu pe stareţul său cel nou. La alaiul stăreţiei nouă s-au adăogit şi comisul Simion cu mezinul. La 5 a lunii septemvrie cuvioşia sa Nicodim şi fraţii săi treceau prin Suceava; iar la 7 septemvrie suiau muntele de la Râşca şi coborau în cealaltă parte, la Neamţu, prin aceleaşi poieni pe unde umblase, în primăvară, şi alaiul domnesc. Ionuţ Păr-Negru văzu cu întristare locuri altădată înflorite şi zvonul clopotelor i se părea o cântare de prohod. Soborul ieşi cu făclii la apa Nemţişorului, întru întâmpinarea stareţului Silvan. Părintele Nicodim călăuzi pe oaspeţii săi sub pădurea de brad dinspre Pocrov, la chilia sa. Fratele Gherasim îi văzuse de departe şi le deschise poarta. — Binecuvântează, părinte, strigă el, rânjind cu bucurie. — Binecuvântat să fii, frate Gherasime, îi răspunse ieromonahul. Dacă te grăbeşti să ne aduci două
- Page 2 and 3:
MIHAIL SADOVEANU FRAŢII JDERI Volu
- Page 4 and 5:
DESPRE HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI N
- Page 6 and 7:
Petru Aron-Vodă. Îndată ce m-au
- Page 8 and 9:
chiote. De pe zidurile mănăstirii
- Page 10 and 11:
AICI SE ARATĂ UN VOIEVOD MARE ŞI
- Page 12 and 13:
— Prea sfinţite, grăi Domnul ap
- Page 14 and 15:
fecior al lui Jder. — A fost feci
- Page 16 and 17:
SE VEDE CUM SE LEAGĂ O FRĂŢIE DE
- Page 18 and 19:
tovărăşia. — Poate-i bună, m
- Page 20 and 21:
una şi a oamenilor de rând alta.
- Page 22 and 23:
SE VĂDESC ŞI ALTE CUSURURI ALE PR
- Page 24 and 25:
Acolo descăleca şi trase din cobu
- Page 26 and 27:
— Eşti vânător tânăr, mânzu
- Page 28 and 29:
ÎN CARE SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ COMISU
- Page 30 and 31:
domnească şi răspundere mare. De
- Page 32 and 33:
— Dascălul spune că sunt nişte
- Page 34 and 35:
— Are să-ţi poruncească iar.
- Page 36 and 37:
CAPITOLUL VI
- Page 38 and 39:
Simion. Despre părintele Nicodim n
- Page 40 and 41:
Mai înainte decât toţi, pe drumu
- Page 42 and 43:
CAPITOLUL VII
- Page 44 and 45: mi se dea drumul din strânsoare. C
- Page 46 and 47: unii şi de alţii până ce a obli
- Page 48 and 49: Îşi lăsă slujitorii şi urmă p
- Page 50 and 51: UMBLÂND PE DRUMUL SUCEVII, IONUŢ
- Page 52 and 53: Jupâneasă Candachia se oţărî.
- Page 54 and 55: aveţi vreme. Adevăr vă spun că
- Page 56 and 57: ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUN
- Page 58 and 59: Ciudat i se părea coconului domnes
- Page 60 and 61: — Nu înţeleg de ce îndrăzneal
- Page 62 and 63: CAPITOLUL X
- Page 64 and 65: asfinţitului Domnul îşi ridică
- Page 66 and 67: ăspuns la o întrebare a noastră.
- Page 68 and 69: trebuia să găsească pe dumnealui
- Page 70 and 71: puie în mâna domniei tale. — N-
- Page 72 and 73: CAPITOLUL XI
- Page 74 and 75: capra căruţii mormăi repezit câ
- Page 76 and 77: năluciri mincinoase, atunci însea
- Page 78 and 79: acuma nevoie de el. Poate că nu mu
- Page 80 and 81: CAPITOLUL XII
- Page 82 and 83: cară bune şi boi voinici. După s
- Page 84 and 85: Dintr-odată detună chiot şi larm
- Page 86 and 87: Dinspre fumegare şi dinspre râpă
- Page 88 and 89: DESPRE IEŞIREA ÎN PRADĂ A TĂTAR
- Page 90 and 91: doilea comis de la Timiş, ca să a
- Page 92 and 93: primească, în judecata lui, o des
- Page 96 and 97: căldări de apă de la fântână
- Page 98 and 99: Sara, cei trei fraţi au făcut un
- Page 100 and 101: CAPITOLUL XV
- Page 102 and 103: Cinstiţii comişi se îmblânziră
- Page 104 and 105: chiamă ajutor pe comisul Manole ş
- Page 106 and 107: CAPITOLUL XVI
- Page 108 and 109: Ce părere are Simion despre asta S
- Page 110 and 111: Din iatac vistiernicul se năcăjea
- Page 112 and 113: Călugărul trase în casă după s
- Page 114 and 115: Poftesc pe părintele nostru, sfâr
- Page 116 and 117: UNDE ŞI CUM L-AU GĂSIT JDERII CEI
- Page 118 and 119: Pârcalabul Goian îl privi nedumer
- Page 120 and 121: dea samă de ele lui Alah-Dumnezeu.
- Page 122 and 123: Înturnându-se amândoi spre balta
- Page 124: Table of Contents Title page CAPITO