You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
primească, în judecata lui, o despărţire desăvârşită de Nasta. Căci de la neamuri şi din Lehia e mai greu s-o<br />
scoţi decât de la tătari.<br />
În noaptea de 19 august, amândoi fraţii hodineau în iarbă alături, stând cu feţele în sus spre stele şi<br />
ascultând ronţăitul cailor în iarba acelei vâlcele, unde făcuseră popas. Călărimile lui Vodă erau împărţite la<br />
alte capete de văi. Alaiul de curteni cu măriile lor trecuse în dumbrava de la Măr Putred, la marginea acelui<br />
loc care se chiamă Pustia Sorocii. Unii boieri şi dregători se împărţiseră în lărgimile acele nelocuite încă de<br />
om, ca să aibă caii îndestulare de hrană. Câte stele clipeau sus fără contenire, atâtea tomniţe susurau pe<br />
întinderi nesfârşite, în iarba nouă, ţesută prin iarba veche. Aici nu pătrundea nimeni cu coasa. Cel mai<br />
apropiat om stă la douăzeci şi cinci de ceasuri depărtare cu piciorul. Pe acele întinderi trec oile sălbătăcite<br />
cu treisprezece coaste; uneori, în iernile grele, ajung până aicea zimbrii. Hălăduiesc aici mai cu samă, nişte<br />
vânători harnici care se chiamă lupi.<br />
Pământul cânta în noaptea aceea spre stele până într-o adâncă depărtare c-un zvon aproape nesimţit.<br />
Prin acel zvon, comisul al doilea Simion Jder auzi a treia ori a patra oară suspinul amărât al mezinului său.<br />
— Ionuţ, dormi întrebă el.<br />
— Nu dorm, bădiţă Simioane.<br />
— Mi se pare mie, Ionuţ, că tu eşti intrat la grea slujbă.<br />
— Ba văd, bădiţă Simioane, că măria sa mă leapădă de la sine.<br />
— Eu vorbesc de altă slujbă, băiete. E cu ochi negri, ori cu ochi căprii<br />
Jder cel mititel îşi muşcă buzele cu inima înjunghiată.<br />
— Răspunde-mi dacă am gâcit.<br />
Mezinul tăcu.<br />
— Trebuie să oftez şi eu, mormăi Simion; slujba şi suferinţa asta e ca vărsatul negru, de care nu scapă<br />
nimeni. Dacă ieşim mâni cu bine din vălmăşag, te duc să te mărturiseşti părintelui Nicodim, ori mutei.<br />
— Pot să mă mărturisesc şi domniei tale, scânci mezinul şi, întorcându-se în culcuş, îşi rezemă fruntea de<br />
inima fratelui său.<br />
Cu ochii închişi, comisul al doilea ascultă istorisirea lui Ionuţ. Când fecioraşul isprăvi, el deschise<br />
pleoapele şi văzu că stelele lăcrămează.<br />
— Nu sunt întristat pentru suferinţele tale, îi zise cuprinzându-l de după grumaz, ca să-l ţie alături, nici<br />
nu mă supăr de prostiile ce ai săvârşit; mi-i jele că încă nu eşti bărbat şi mă tem să nu te prăpădim!<br />
Mezinul simţi că prin acel din urmă cuvânt se tânguia şi comisoaia Ilisafta; nu se putea însă opri să nu<br />
rămâie păcătos şi nătâng, supunându-se patimei lui, ca puterii unei stihii.<br />
A doua zi s-a început cătră dumbrăvile de la Lipinţi vânătoarea crâncenă a tabunurilor lui Mamac-Han.<br />
Aveau şiraguri lungi de podvezi şi bulucuri de robi care-i întârziau în mers. Din urmă, de le toate capetele<br />
de codru, îi hărţuiau şi-i muşcau ca nişte câni răi grămezi de ţărani. Îndată după asta găsiră închise<br />
drumurile pe care intraseră în ţară. Nu erau închise de nişte mişei cu părul vâlvoi şi cu glasuri spăimântate,<br />
călări pe mârţoage, ci de oaste cu bună tocmeală. Înţelepciunea mârzacilor era să călăuzească taberele de<br />
cară la vaduri, nu să bată război. Deci după ce pipăiau călărimile din Ţara-de Jos, fereau calea lor mai spre<br />
miazănoapte, spre locuri în care chibzuiau să găsească lărgime. Nu târzie vreme se ivi nevoia ca să rupă<br />
împotrivirile. După deslănţuirea unor asemenea harţuri, începu a fi pentru prădalnici pagubă în podvezi şi<br />
robi. Dintr-odată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale<br />
măriei sale Ştefan-Vodă. Toată lucrarea de împungere şi de încercuire ţintuise a împinge pe mârzaci pe unii<br />
în alţii, din vale în vale, bulucindu-i la o singură ieşire.<br />
Aia a fost zdrobirea lor. Bătuţi de pe coline în preajma dumbrăvilor, unele din pâlcurile de nohai se<br />
îmbulzeau spre o scăpare ce părea deschisă, între două dealuri oable, care se îngustau şi se deschideau<br />
iar, la câmpia Nistrului. Cum intrau în acel pridvor strâmt, îi detunau puştile lui Petrea Hărman chelarul,<br />
încât, după un ceas, trecătoarea se iezi de leşuri. Atuncea, risipindu-se nohaii cu spaimă şi fără călăuză în<br />
toate părţile, au intrat oştenii domneşti în ei cu săbiile, măcelărindu-i până ce le-au căzut braţele de trudă.<br />
La al optulea ceas al zilei, comisul al doilea Simion, având cu el slujitorii şi pe mezin, a însemnat într-un<br />
fund de rovină o îmbulzeală ciudată, în care nu era atât pregătire de război a nohailor cât fereală şi pază.<br />
În asemenea ghem, prisăcarul ştie că găseşte totdeauna matca. Astfel comisul înţelese că acolo trebuie să<br />
se afle o mare căpetenie a lui Mamac-Han.<br />
Avântându-şi slujitorii într-acolo, comisul Simion Jder porunci mezinului său să-şi gătească juvăţul. Îşi<br />
trecu şi el cu cotul mânii stângi colacul de funie. Cum coborî pâlcul său spre rovină, ghemul de călăreţi<br />
asiatici zvâcni înainte, lăsând luptători în urmă. Cu aceştia se păliră în săbii şi în suliţi unii din slujitorii lui<br />
Ştefan-Vodă. Comisul îşi duse cu repeziciune calul în preajma celorlalţi prădalnici şi cunoscu numaidecât pe<br />
acel care părea căpitenie. Era un tinerel cu strai albastru. Nu purta platoşă de piele ca nohaii de rând. În<br />
cap avea coif de argint cu pană albă de struţ, încovoiată până la ceafă. Îşi ţinea sabia goală în pumnul<br />
drept. În apropierea lui nu erau slujitori de rând ci mârzaci, unii bărbaţi cărunţi. Slujitorii de rând, puţini la<br />
număr, erau mai în laturi şi aceia repezeau asupra urmăritorilor săgeţi din fuga cailor.<br />
Încordându-şi arcul, Ionuţ Păr-Negru întrebuinţa asupra acestora meşteşugul său de vânător; pe cei<br />
câţiva loviţi îi lepădară caii în râpă; ceilalţi se răsleţiră. Atuncea, apropiindu-se din laturi, amândoi fraţii<br />
zvârliră juvăţurile. Calul tânărului cu coif de argint fu smuncit îndărăt şi căzu. Astfel ghemul de mârzaci, cu<br />
Emin Sidi Mamac, feciorul Hanului, a fost supus şi întors spre culme, de unde măria sa Ştefan-Vodă avea<br />
priveliştea bătăliei.<br />
Domnul lăudă pe comisul său cu plăcere, iar spre Jder cel mititel surâse în treacăt, fără să-l laude şi