o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

Dinspre fumegare şi dinspre râpă, veniră cătră ei oameni, ca şi cum socoteau că au ajutor de prietini; apoi,
cunoscând straie moldoveneşti, se plecară pe coamele cailor, întoarseră în loc şi se năpustiră spre
Ionăşeni.
— Ce este aici întrebă cu nelinişte şi cu sprânceana încruntată comisul Simion Jder. Într-aceeaşi clipă îşi
încorda braţul armat.
Atamanul avu vedenia morţii de fier, vestită de babe.
— Cinstite comise Simioane, vorbi el pripit, mai îngăduie până ce strig, ca să opresc pe haidamacii mei.
Cunoscând între fugari pe unul din oamenii lui de credinţă, îi repezi un răcnet lung, care-l opri în loc. Cu al
doilea răcnet, Grigorie Gogolea îl aduse cătră sine.
— Afanasie! îi porunci atamanul, pune truba la gură şi chiamă oamenii din râpă. Strigă că a venit
atamanul. Să lese jos armele. Viaţa mea e în mai mare primejdie decât a lor.
Afanasie puse la gură cornul răsucit de bou şi boncălui cu bătăi grăbite de limbă. Făcu semne celor care
întorceau capetele, să ferească din râpă. Începu a răcni despre primejdia vieţii atamanului. Lotrii înţeleseră
îndată că trebuie să dea îndărăt, însă acuma părea că-i încleştează din urmă şi nu-i lasă nişte dihănii rele
ale acelui loc.
— Atamane Grigorie, dădea lămurire lotrul cu truba, nici n-am crezut noi vreodată s-avem asemenea
năcaz cu nişte fecioraşi nebuni. Este mai cu samă unul la care am stat şi m-am uitat ca la Belzebut.
Vrednic şi cu semeţie se ţine coconul, iar noi nu-i putem face nici o stricăciune. Însă tovarăşul său are
într-însul jăratic şi piper.
Simion Jder nu putea crede ochilor săi când văzu ieşind din văgăună cătră soare o înfăţişare fioroasă, cu
părul vâlvoi, cu straiele sfâşiate de sabie, cu tâmpla stânga sângerândă. Răcnea c-o gură mare şi c-un
strigăt ascuţit şi răguşit, socotind încă, în fierbinţeala lui, că prigoneşte el pe lotri. Când cunoscu pe bădiţa
Simion, îi căzură braţele şi se opri în loc, ruşinat. În urma lui ieşeau de după tufişuri slujitori cu caii de
căpăstru.
— Bună ispravă! se tânguia moş Ilia Chiorul, clătinându-se cu jale la dreapta şi la stânga. Am prăpădit şi
căuşul de zloţi.
Gogolea socoti că mai degrabă trebuie să rânjească decât să ofteze.
— Ai fost cu dreptate, atamane Răţoi, îi zise Simion Jder. Cu dreptate se cuvine să răspund şi eu.
Alungă-ţi oamenii cu grabă la hotar. Cum n-oi mai vedea nici unul în preajmă, îţi dau jos cătuşele şi te las
să te duci la locul tău.
— Cinstite comise, răspunse amărât lotrul, ai dreptate să nu crezi desăvârşit în mine, dar să ştii că
greşeşti. Să vedem dacă pot dobândi căuşul de galbini pentru care m-am străduit; dacă nu, poate să-l
slujesc pe măria sa Ştefan-Vodă, aducându-i într-un sac pe acel boier pribeag şi lepădându-i-l la picioare.
După ce se depărtară feciorii, Simion Jder descăleca şi se duse să puie genunchiul în pământ în faţa
măriei sale Alexandrel-Vodă. Veniră şi atamanul cu moş Ilia să se închine coconului. Grigorie Gogolea, zis şi
Răţoi, îşi ceru iertăciune pentru graba cu care era nevoit să se depărteze de acea faţă luminată şi de acea
milă domnească.