o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

Dintr-odată detună chiot şi larmă năprasnică spre vale, în lungul costişei, unde se aflau grajdurile iepelor.
Căţeluşa tresări. Comisul Simion o cuprinsese de după urechi, stăpânind-o. Odată cu chiotele, izbucniseră
făchii. După puţin timp acele făchii căzuseră în întuneric. Străjile din vale se chemau şi se îndemnau cătră
tulburarea iscată. Se auzi glasul lui Lazăr Pitărel strigând la odăi. Un pâlc de slujitori în arme ieşi, coborând
cu grabă costişa.
Căţeluşa se zvârcoli. Comisul Simion o cuprinse sub braţul stâng, fără a se mişca din cuibarul lui.
Apăruse în preajmă, nesimţit, cu paşi de umbră, un om. Se zărea cu totul nedesluşit subt întunecimea
nourului. Totuşi Simion Jder îl socoti înalt şi sprinten. Era uşor de înţeles că încălţările lui erau înfăşurate în
cârpe de postav. Al doilea om îl urma domol şi încovoiat. Acela se opri la zece paşi în urmă.
Abia văzuse, de sus, comisul Simion, întâia mişcare a umbrei înalte şi sprintene. În clipa următoare
arătarea dispăruse. În aceeaşi clipă omul din urmă se apropiase deplin de uşa deschisă a grajdului. Când se
apropie acesta, celălalt îl izbi dinlăuntru în afară c-o sudalmă înăbuşită.
— Ce este şopti omul de al doilea.
— Grajdu-i gol, rânji dinlăuntru celălalt, ridicând braţul, în pumnul căruia lucea stâns jungherul. Înapoi!
înapoi! tresări el deodată.
Căţeluşa, scăpată din strânsoare, dăduse glas subţire. Comisul Simion şi Lazăr Pitărel erau la câţiva paşi
în preajma lotrilor, răsăriţi din umbră.
Atamanul Grigorie Gogolea se prăbuşi într-un salt, cu fruntea înainte, ca un taur care vrea să împungă.
Jungherul lui, mânuit cu repeziciune înainte şi în ambele laturi, era cu mult mai ager şi mai primejdios decât
nişte coarne. Dar comisul Simion era pregătit şi, pe lângă asta, obişnuit cu toate repeziciunile. Sprijinit din
cealaltă parte de vatavul Lazăr, nu venea asupra lotrilor decât c-o furcă de fier cu coada lungă şi c-o
mreajă, pe care o cumpăni din plumbi în stânga şi o aruncă asupra lui Gogolea, înfăşurându-l şi încâlcindu-l.
Tovarăşul lui Gogolea dădu îndată în genunchi, ridicând braţele deasupra capului şi răcnind.
— Fraţilor şi creştinilor, milostiviţi-vă de un nevolnic!
Era moş Ilia Chiorul. Cum îi puse Pitărel suliţa în coastă, începu a scânci răguşit, pândind în toate părţile
cu ochiul lui cel sănătos.
Gogolea se frământă de două ori în laţurile mrejei, tăind înaintea lui cruciş şi curmeziş cu jungherul.
Simion Jder îl atinse cu furca la pântece şi simţi în colţii de fier cămaşă de zale.
Strigă scurt, fără mânie, însă cu hotărâre:
— Pune-te la pământ, Răţoi, altfel te caut cu furca la gât.
Atamanul se aşeză la pământ, suflând pripit pe nări, scrâşnind şi suduind printre măsele, în limba lui
maloro-sienească.
— Leapădă jungherul!
Atamanul Grigorie lepădă cu dispreţ jungherul. Tocmai atunci luna ieşi din nour, fulgerând o scânteie în
pana lată a armei.
— Ar trebui mai bine să-l întorc asupra mea şi să mă străpung, zise el răguşit şi cu mânie.
— Nu-i nevoie, îl linişti comisul Simion. Măria sa are gâde, care ştie să-ţi ieie şi într-alt chip viaţa, fără
vărsare de sânge.
— Aha! rânji cu mare obidă atamanul Grigorie Gogolea, crezi domnia ta, comise, că mă tem de moarte
Mai mult mi-i greaţă de ruşinea întru care mă aflu. Sloboade-mă din mreajă, ca să-mi poţi pune în cătuşe
pumnii, şi ca să afli că nu mă tem de gâdea măriei sale Ştefan-Vodă. Moartea mea n-are să fie de ştreang;
după cât au arătat nişte babe, când mă ridicam copilandru, pieirea mea are să fie de sabie.
— Ba sfârşitul lotrilor, la Moldova, e într-o creangă de copac, unde îi leagănă vântul.
— Bine. Avem să vedem îndată, urmă a rânji atamanul. Daţi la o parte această zdreanţă de moşneag
chior şi porunciţi-i să nu mai bocească. Îţi mulţămesc, comise, că m-ai slobozit din mreajă. Asta a fost
soarta mea, să dau peste hoţ mai mare decât mine, cum spune acest păcătos moşneag Ilia Alapin. De ce
nu v-aţi dus cu toţii după larma care s-a stârnit devale
— Te aşteptam pe dumneata, ca să te primesc cum se cuvine.
— Atuncea ai ştiut c-am să vin
— Am ştiut.
— Ai aflat poate şi de ce umblă moş Ilia la izvorul lui
— Am ştiut de ce umblă.
— Ai mai ştiut şi ce negoţ caută tovarăşii mei
— Cum s-au arătat în partea locului, am ştiut, punând să fie urmăriţi şi pipăiţi pas cu pas. Căci am aflat
din vreme cine te trimete şi de ce te trimete. Te aştept de mult şi, cum vezi, slujitorii mei aduc pentru tine
obezile anume gătite.
Descurcat din reţea, Grigorie Gogolea întinse cu supunere pumnii, ca să-i fie apucaţi şi strânşi între cele
două bucăţi de lemn. La semnul lui Simion Jder slujitorii se traseră la o parte.
— Acuma sunt fără de nici o putere, zâmbi lotrul. Puneţi strânsoare la mâni şi moşneagului, ca să n-aveţi
grijă nici din partea lui. Pe cei patru care au intrat cu făchii, nu-i mai poate prinde nimeni şi nici de întors
nu se mai întorc, aşa că eşti, comise Simioane, stăpân desăvârşit pe mine, după voinţa lui Dumnezeu. Am
însă îndrăzneala să-ţi spun iarăşi că sfârşitul meu nu va fi sus. Am să pier cu inima la pământ, cum mi-i
scris. Mai îndrăznesc a adăogi, comise Simioane, şi te poftesc să nu zâmbeşti, că ai să mă petreci până la
hotar şi ai să mă Ieşi să mă duc la treaba mea.
Simion Jder înălţă fruntea cu mirare, privind neclintit pe Răţoi. Hoţul nu părea băut. Grăia limpede;