o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

CÂND AU CERCAT LA TIMIŞ NIŞTE NEGUŢĂTORI PRICEPUŢI ŞI MAI CU SAMĂ ÎNDRĂZNEŢI
Neguţătorii poposiţi într-o sară la ospătăria lui Iohan Roşu din Suceava, uliţa armurierilor, erau nişte
oameni blajini şi cu supunere, arătând oricărui obraz dregător ce-i oprea carte şi îndreptare de la dumnealui
August Hroniţki, şoltuz al Liovului, şi de la cinstitul Faust Popin, starostele din acelaşi târg al negoţului din
afara Republicii. Pe lângă hârtii, arătau şi zloţi buni, care sunau frumos pe tejghelele hanurilor. Arătau
plăcere pentru mâncarea ţării şi mai ales pentru vinuri.
Înfăţişarea lor nu era dintre cele obişnuite, căci nu erau mari şi graşi, cum e dat neguţătorilor lioveni, ci
se arătau ca nişte bărbaţi sprinteni; de aceea umblau călări, ceea ce iarăşi era întrucâtva de mirare. Caii
lor nu erau de mare preţ, cumpăraţi din grajduri domneşti, ci nişte alergători de dârvală, însă iuţi la fugă şi
răi la apropierea oricărui străin. «Nişte cai căzăceşti, ziceau râzând domniile lor, care rabdă la foame şi la
trudă, cu care ne facem foarte bine treburile.»
Unul dintre aceşti neguţători grăia bine limba ţării, fiind de baştină lui moldovan, cum se vedea după
nume; însă fusese dus din pruncie de cătră părintele său în pământ străin. Îl chema Toma lui Bogat. Cel
care părea căpitenie între ei avea numele Grigorie Pogonat; purta într-adevăr o barbă frumoasă neagră
după numele-i grecesc şi descâlcea şi el destul de bine moldoveneşte; iar al treilea era mut, adică neamţ,
cum spun ruşii, şi nu putea scoate o vorbă omenească; însă, şoptit, îi umbla foarte repede limba într-un
grai străin. Pe acesta îl chema Matiaş Croşca. Poate era neamţ cu adevărat, dar părea la fel cu ceilalţi în
îndeletnicirea lui de călăreţ, băutor şi purtător de arme. Ducând bani cu ei ca să plătească marfă, aveau
nevoie fireşte şi de arme pe care le mânuiau cu vădită uşurinţă.
După ce au ieşit din Suceava, popasul dintăi şi masul le-a fost la hanul Spătăreştilor, deasupra Moldovei.
A doua zi au purces înainte cu întârziere şi lene, după ce au întrebat în felurite chipuri pe hangiu despre
marfa după care umblau. Atuncea s-a văzut că sunt neguţători de ceară. Şi mai ales se arătau căutători
de un fel de ceară care nu se găseşte nicăieri pe lume, ci numai la Moldova, şi mai ales în valea Şiretului.
Hangiul de la Spătăreşti nu ştia nimic despre asemenea ceară, iar ei s-au veselit bătându-l pe spate şi
crucindu-se că veneţienii, tocmai la marginea pământului, lângă Marea, cunosc asemenea ceară, iară
pământenii Moldovei nu o cunosc. Asemenea ceară, verzie la coloare, are prea plăcut miros şi boierii
veneţieni se fudulesc când au în palatele lor făclii din asemenea ceară. La palatul cel mare al dogelui şi la
sala sfatului celui mare al senatorilor nici nu se cuvenea să ardă altfel de făclii. Asemenea ceară se
plăteşte de douăzeci de ori mai mult decât cealaltă şi nici nu se arde curată, fiind aşa de scumpă, ci se
amestecă în ceara obişnuită. Şi chiar nici nu-i sănătos să se ardă curată, deoarece are o mireasmă prea
tare, de te doare de ea capul, ca de un venin. Deci, arătau ei hangiului care-i asculta cu mirare, mai ales
de asemenea marfă sunt doritori, şi drumul lor este cătră nişte prisăci din valea Şiretului, de care au ştiinţă
neguţătorii de ceară lioveni.
— Multe minuni sunt pe lumea asta, zicea hangiul cătră slujitorii poştei domneşti, privind cu plăcere în
urma călătorilor străini.
Popasul al doilea l-au făcut acei neguţători la alt rateş, dincolo de curtea vistiernicului Cristea, nu
departe de locul unde coteşte un drum la stânga, printre codri, cătră apa Şiretului. Acel rateş, care
începea, în vremea aceea, să se cheme al vistiernicului, are în apropiere lunca şi apa Moldovei. Peste luncă
şi peste apa Moldovei se văd aşezările de la Timiş cu hergheliile măriei sale Vodă Ştefan. După pajiştile de
la Timiş, se amestecă în sus valuri de păduri.
Aici liovenii au găsit pe adunătorii lor de marfă, veniţi cu patru săptămâni înainte. Aceşti adunători de
marfă erau de asemeni în număr de trei; dar numai doi se arătau slujitori vrednici, umblând pe la prisăci şi
adunând ceară. La Sântilie, când prisăcarii bat mătcile slabe şi le scot fagurii, se rupe şi preţul cerii.
Atuncea umblau ei de colo-colo, cerând ceară cât mai curată şi scoţând din chimir zloţi cu zimţii neştirbiţi.
Aceşti zloţi îi arătau fără să-i lepede, îndemnând pe prisăcari să mai topească o dată ceara şi s-o puie
nouă zile s-o bată un izvor, ca să-i iasă în soare frumuseţa şi albeaţa.
Al treilea slujitor părea un nevrednic, căci nu umbla în treaba neguţătoriei; ori era şi el stăpân şi
poruncea numai celorlalţi doi. Era un bărbat cu părul sur, beteag de ochiul drept. Acest ochi stâns îl avea
subt un solz. Şi celalalt ochi se afla beteag şi lăcrăma întruna. De unde până unde aflase acest rus chior,
Ilia Alapin, că sub pădurea de lângă Timiş, între mesteceni, se găseşte un şipoţel, care picură din piatră o
apă ruginită, bună pentru suferinţa lui. Se ducea aproape în toate zilele la acel izvor şi se părea că ochiul
lui drept începea să se limpezească şi să lăcrămeze ceva mai puţin.
— Mulţămesc lui Hristos şi prea curatei lui Maice, se închina moş Ilia Alapin cătră cei trei tovarăşi ai săi,
în faţa gospodarilor adunaţi la rateş; aici am găsit leac pentru suferinţa mea, ca să pot vedea soarele până
la sfârşitul zilelor mele.
Slujitorii adunători de ceară se plecară cuviincios în faţa celor trei, rămânând în picioare până ce Grigorie
Pogonat le porunci să se aşeze şi ei şi să îndrăznească a-şi întinde labele lor arse de soare cătră ulcelele
de vin.
Toma lui Bogat începu a cerceta, în auzul tuturor, pe slujitorii de la faţa locului, despre mersul trebii.
Gospodarii aflaţi în petrecere la rateş priveau şi ascultau cu mirare pe acel neguţător liovean, grăind aşa de
bine moldoveneşte, iar slujitorii răspundeau, bolmojind ici-colo vorbe ruseşti.
Toate treburile erau bine pornite. Erau arvonite zece cară de ceară în prisăcile de pe Moldova. Dincolo de
codru, la Şiret, se aflau nişte fânaţuri fericite, în păliştea soarelui, de unde s-ar putea ridica până la trei
sute de oca de ceară verzie. Asta s-ar încărca într-al unsprezecelea car. Oamenii din partea locului au