CAPITOLUL XII
CÂND AU CERCAT LA TIMIŞ NIŞTE NEGUŢĂTORI PRICEPUŢI ŞI MAI CU SAMĂ ÎNDRĂZNEŢI Neguţătorii poposiţi într-o sară la ospătăria lui Iohan Roşu din Suceava, uliţa armurierilor, erau nişte oameni blajini şi cu supunere, arătând oricărui obraz dregător ce-i oprea carte şi îndreptare de la dumnealui August Hroniţki, şoltuz al Liovului, şi de la cinstitul Faust Popin, starostele din acelaşi târg al negoţului din afara Republicii. Pe lângă hârtii, arătau şi zloţi buni, care sunau frumos pe tejghelele hanurilor. Arătau plăcere pentru mâncarea ţării şi mai ales pentru vinuri. Înfăţişarea lor nu era dintre cele obişnuite, căci nu erau mari şi graşi, cum e dat neguţătorilor lioveni, ci se arătau ca nişte bărbaţi sprinteni; de aceea umblau călări, ceea ce iarăşi era întrucâtva de mirare. Caii lor nu erau de mare preţ, cumpăraţi din grajduri domneşti, ci nişte alergători de dârvală, însă iuţi la fugă şi răi la apropierea oricărui străin. «Nişte cai căzăceşti, ziceau râzând domniile lor, care rabdă la foame şi la trudă, cu care ne facem foarte bine treburile.» Unul dintre aceşti neguţători grăia bine limba ţării, fiind de baştină lui moldovan, cum se vedea după nume; însă fusese dus din pruncie de cătră părintele său în pământ străin. Îl chema Toma lui Bogat. Cel care părea căpitenie între ei avea numele Grigorie Pogonat; purta într-adevăr o barbă frumoasă neagră după numele-i grecesc şi descâlcea şi el destul de bine moldoveneşte; iar al treilea era mut, adică neamţ, cum spun ruşii, şi nu putea scoate o vorbă omenească; însă, şoptit, îi umbla foarte repede limba într-un grai străin. Pe acesta îl chema Matiaş Croşca. Poate era neamţ cu adevărat, dar părea la fel cu ceilalţi în îndeletnicirea lui de călăreţ, băutor şi purtător de arme. Ducând bani cu ei ca să plătească marfă, aveau nevoie fireşte şi de arme pe care le mânuiau cu vădită uşurinţă. După ce au ieşit din Suceava, popasul dintăi şi masul le-a fost la hanul Spătăreştilor, deasupra Moldovei. A doua zi au purces înainte cu întârziere şi lene, după ce au întrebat în felurite chipuri pe hangiu despre marfa după care umblau. Atuncea s-a văzut că sunt neguţători de ceară. Şi mai ales se arătau căutători de un fel de ceară care nu se găseşte nicăieri pe lume, ci numai la Moldova, şi mai ales în valea Şiretului. Hangiul de la Spătăreşti nu ştia nimic despre asemenea ceară, iar ei s-au veselit bătându-l pe spate şi crucindu-se că veneţienii, tocmai la marginea pământului, lângă Marea, cunosc asemenea ceară, iară pământenii Moldovei nu o cunosc. Asemenea ceară, verzie la coloare, are prea plăcut miros şi boierii veneţieni se fudulesc când au în palatele lor făclii din asemenea ceară. La palatul cel mare al dogelui şi la sala sfatului celui mare al senatorilor nici nu se cuvenea să ardă altfel de făclii. Asemenea ceară se plăteşte de douăzeci de ori mai mult decât cealaltă şi nici nu se arde curată, fiind aşa de scumpă, ci se amestecă în ceara obişnuită. Şi chiar nici nu-i sănătos să se ardă curată, deoarece are o mireasmă prea tare, de te doare de ea capul, ca de un venin. Deci, arătau ei hangiului care-i asculta cu mirare, mai ales de asemenea marfă sunt doritori, şi drumul lor este cătră nişte prisăci din valea Şiretului, de care au ştiinţă neguţătorii de ceară lioveni. — Multe minuni sunt pe lumea asta, zicea hangiul cătră slujitorii poştei domneşti, privind cu plăcere în urma călătorilor străini. Popasul al doilea l-au făcut acei neguţători la alt rateş, dincolo de curtea vistiernicului Cristea, nu departe de locul unde coteşte un drum la stânga, printre codri, cătră apa Şiretului. Acel rateş, care începea, în vremea aceea, să se cheme al vistiernicului, are în apropiere lunca şi apa Moldovei. Peste luncă şi peste apa Moldovei se văd aşezările de la Timiş cu hergheliile măriei sale Vodă Ştefan. După pajiştile de la Timiş, se amestecă în sus valuri de păduri. Aici liovenii au găsit pe adunătorii lor de marfă, veniţi cu patru săptămâni înainte. Aceşti adunători de marfă erau de asemeni în număr de trei; dar numai doi se arătau slujitori vrednici, umblând pe la prisăci şi adunând ceară. La Sântilie, când prisăcarii bat mătcile slabe şi le scot fagurii, se rupe şi preţul cerii. Atuncea umblau ei de colo-colo, cerând ceară cât mai curată şi scoţând din chimir zloţi cu zimţii neştirbiţi. Aceşti zloţi îi arătau fără să-i lepede, îndemnând pe prisăcari să mai topească o dată ceara şi s-o puie nouă zile s-o bată un izvor, ca să-i iasă în soare frumuseţa şi albeaţa. Al treilea slujitor părea un nevrednic, căci nu umbla în treaba neguţătoriei; ori era şi el stăpân şi poruncea numai celorlalţi doi. Era un bărbat cu părul sur, beteag de ochiul drept. Acest ochi stâns îl avea subt un solz. Şi celalalt ochi se afla beteag şi lăcrăma întruna. De unde până unde aflase acest rus chior, Ilia Alapin, că sub pădurea de lângă Timiş, între mesteceni, se găseşte un şipoţel, care picură din piatră o apă ruginită, bună pentru suferinţa lui. Se ducea aproape în toate zilele la acel izvor şi se părea că ochiul lui drept începea să se limpezească şi să lăcrămeze ceva mai puţin. — Mulţămesc lui Hristos şi prea curatei lui Maice, se închina moş Ilia Alapin cătră cei trei tovarăşi ai săi, în faţa gospodarilor adunaţi la rateş; aici am găsit leac pentru suferinţa mea, ca să pot vedea soarele până la sfârşitul zilelor mele. Slujitorii adunători de ceară se plecară cuviincios în faţa celor trei, rămânând în picioare până ce Grigorie Pogonat le porunci să se aşeze şi ei şi să îndrăznească a-şi întinde labele lor arse de soare cătră ulcelele de vin. Toma lui Bogat începu a cerceta, în auzul tuturor, pe slujitorii de la faţa locului, despre mersul trebii. Gospodarii aflaţi în petrecere la rateş priveau şi ascultau cu mirare pe acel neguţător liovean, grăind aşa de bine moldoveneşte, iar slujitorii răspundeau, bolmojind ici-colo vorbe ruseşti. Toate treburile erau bine pornite. Erau arvonite zece cară de ceară în prisăcile de pe Moldova. Dincolo de codru, la Şiret, se aflau nişte fânaţuri fericite, în păliştea soarelui, de unde s-ar putea ridica până la trei sute de oca de ceară verzie. Asta s-ar încărca într-al unsprezecelea car. Oamenii din partea locului au
- Page 2 and 3:
MIHAIL SADOVEANU FRAŢII JDERI Volu
- Page 4 and 5:
DESPRE HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI N
- Page 6 and 7:
Petru Aron-Vodă. Îndată ce m-au
- Page 8 and 9:
chiote. De pe zidurile mănăstirii
- Page 10 and 11:
AICI SE ARATĂ UN VOIEVOD MARE ŞI
- Page 12 and 13:
— Prea sfinţite, grăi Domnul ap
- Page 14 and 15:
fecior al lui Jder. — A fost feci
- Page 16 and 17:
SE VEDE CUM SE LEAGĂ O FRĂŢIE DE
- Page 18 and 19:
tovărăşia. — Poate-i bună, m
- Page 20 and 21:
una şi a oamenilor de rând alta.
- Page 22 and 23:
SE VĂDESC ŞI ALTE CUSURURI ALE PR
- Page 24 and 25:
Acolo descăleca şi trase din cobu
- Page 26 and 27:
— Eşti vânător tânăr, mânzu
- Page 28 and 29:
ÎN CARE SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ COMISU
- Page 30 and 31: domnească şi răspundere mare. De
- Page 32 and 33: — Dascălul spune că sunt nişte
- Page 34 and 35: — Are să-ţi poruncească iar.
- Page 36 and 37: CAPITOLUL VI
- Page 38 and 39: Simion. Despre părintele Nicodim n
- Page 40 and 41: Mai înainte decât toţi, pe drumu
- Page 42 and 43: CAPITOLUL VII
- Page 44 and 45: mi se dea drumul din strânsoare. C
- Page 46 and 47: unii şi de alţii până ce a obli
- Page 48 and 49: Îşi lăsă slujitorii şi urmă p
- Page 50 and 51: UMBLÂND PE DRUMUL SUCEVII, IONUŢ
- Page 52 and 53: Jupâneasă Candachia se oţărî.
- Page 54 and 55: aveţi vreme. Adevăr vă spun că
- Page 56 and 57: ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUN
- Page 58 and 59: Ciudat i se părea coconului domnes
- Page 60 and 61: — Nu înţeleg de ce îndrăzneal
- Page 62 and 63: CAPITOLUL X
- Page 64 and 65: asfinţitului Domnul îşi ridică
- Page 66 and 67: ăspuns la o întrebare a noastră.
- Page 68 and 69: trebuia să găsească pe dumnealui
- Page 70 and 71: puie în mâna domniei tale. — N-
- Page 72 and 73: CAPITOLUL XI
- Page 74 and 75: capra căruţii mormăi repezit câ
- Page 76 and 77: năluciri mincinoase, atunci însea
- Page 78 and 79: acuma nevoie de el. Poate că nu mu
- Page 82 and 83: cară bune şi boi voinici. După s
- Page 84 and 85: Dintr-odată detună chiot şi larm
- Page 86 and 87: Dinspre fumegare şi dinspre râpă
- Page 88 and 89: DESPRE IEŞIREA ÎN PRADĂ A TĂTAR
- Page 90 and 91: doilea comis de la Timiş, ca să a
- Page 92 and 93: primească, în judecata lui, o des
- Page 94 and 95: CAPITOLUL XIV
- Page 96 and 97: căldări de apă de la fântână
- Page 98 and 99: Sara, cei trei fraţi au făcut un
- Page 100 and 101: CAPITOLUL XV
- Page 102 and 103: Cinstiţii comişi se îmblânziră
- Page 104 and 105: chiamă ajutor pe comisul Manole ş
- Page 106 and 107: CAPITOLUL XVI
- Page 108 and 109: Ce părere are Simion despre asta S
- Page 110 and 111: Din iatac vistiernicul se năcăjea
- Page 112 and 113: Călugărul trase în casă după s
- Page 114 and 115: Poftesc pe părintele nostru, sfâr
- Page 116 and 117: UNDE ŞI CUM L-AU GĂSIT JDERII CEI
- Page 118 and 119: Pârcalabul Goian îl privi nedumer
- Page 120 and 121: dea samă de ele lui Alah-Dumnezeu.
- Page 122 and 123: Înturnându-se amândoi spre balta
- Page 124: Table of Contents Title page CAPITO