o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

— Care marfă Unde şi cum
— Ah, Doamne Dumnezeule, nu pot spune.
— Botezatule! porunci Jder, pe când lega strâns pe neguţător. Drege hamul şi înhamă calul. Ducem pe
amândoi aceşti mişei la Cetate. Văd venind oameni din urmă, care ne-or da ajutor să-i rânduim unul lângă
altul în căruţă. Şi-or da samă la Domnie pentru neguţătoriile lor ascunse şi vorbele purtate la hotar.
Asemenea marfă o plăteşte îndată gâdea.
Văzând că drumeţii se apropie cu oarecare sfială, Jder le strigă de departe:
— Poftiţi aici, oameni buni, şi daţi ajutor. Slujba Domniei!
Oamenii grăbiră îndată la porunca lui. Căruţa cu prinşii fu întoarsă la Suceava. Cu destulă repeziciune, pe
un drum lăturalnic, în afară de târg, Jder îşi duse prinşii ia Cetate, dându-i, cu puţine lămuriri, în sama
postelnicului al doilea Grigoraşcu Jora.
Aceleaşi rânduieli ascunse ale întâmplării îi înlesneau graba de care avea nevoie. Măria sa Ştefan-Vodă
era ieşit din ajun, cu boieri şi călărime, înspre ţinutul Hotinului. Grigoraşcu Jora, având la cunoştinţă parte
din taină, porunci să fie lepădaţi robii la băşti, până ce însuşi domnia sa se va duce să-i cerceteze. Puse
străji, cu poruncă să nu lese pe nimeni să pătrundă înspre prinşi, ca să nu iasă vorbe de la ei în afară.
Însuşi domnia sa, încălecând cu cea mai mare grabă şi luând cu sine câţiva slujitori, coborî în târg, la
ospătăria din uliţa armurierilor, ca să apuce pe pana Mina şi pe slugile casei.
La al şaptelea ceas al zilei, toţi prinşii erau în tainiţi. Postelnicul chemă pe Ionuţ la poruncă şi-i arătă ce
se aflase. Adevărată era mărturisirea lui pan Iohan că, în sara trecută, poposiseră la ospătăria lui
neguţători. Acei neguţători porniseră în jos pe drumul Nimircenilor, la treburile lor. Ce neguţătorie vor fi
având, încă nu se ştie, dar trebuie să se afle îndată ce Iohan Roşu va fi strâns în cleşte. Orice neguţătorie
ar fi, se dovedeşte că dumnealui Jder cel mititel a lucrat pripit, ca un tânăr ce se află, lovind şi vărsând
sânge; însă rău n-a făcut, deoarece a socotit să apere de vreo primejdie pe stăpânul său coconul
domnesc. Se dovedeşte uşor că nu poate fi legătură între o ameninţare pe care ar pune-o de aici la cale
pan Iohan şi popasul măriei sale Alexandrel la Ionăşeni. Căci măria sa Alexandrel ajunge la Ionăşeni sara, iar
ospătarului îi trebuie tot atâta vreme să ajungă pe drumul lui la cunoscuţii cu care ar fi având o întocmire
împotriva coconului. Din locul acesta este iarăşi destulă cale, patru sau cinci poşte din cealaltă parte a
hotarului, până la Ionăşeni. Aşa că nu se arată să fie asta pricina călătoriei lui pan Iohan. Pe urmă, de
unde se ştie că s-ar fi pus ceva la cale împotriva măriei sale Alexandrel
— A mărturisit însuşi leahul că el şi muierea lui au dat de ştire în Lehia pentru drumurile măriei sale la
Ionăşeni, se grăbi să dea lămuriri Jder. Acuma înţeleg şi mai bine asta, aducându-mi aminte de toate
ispitele femeii, şi de prietinia pe care o arăta lui jupân Crivăţ medelnicer, şi de şiretlicurile îmbrăţişărilor ei,
căci nu era îmbrăţişare fără întrebări.
— Aud asta cu mare uimire, jupâne Ionuţ.
— Mă aflu cu totul ruşinat de slăbiciunile mele, se ruşina Jder.
Postelnicul Grigoraşcu îşi scutură frumoasa-i barbă castanie, râzând cu plăcere şi bătând cu palma pe
spate pe Ionuţ.
— Fii mai puţin ruşinat, jupâne Ionuţ, râse el, căci asemenea slăbăciuni sunt ale vârstei noastre.
Ionuţ îl privi cu grijă:
— Socot că domnia ta ai să afli adevărul.
— Care adevăr
— Că Domnia are duşmani în Lehia dintre pământenii noştri fugari de la Aron-Vodă.
— Asta se ştie. Se află acolo mai cu samă jupân Mihu, fost mare logofăt.
— Deci pot fi primejdioase pentru stăpânul nostru drumurile la Ionăşeni.
Postelnicul privi iar pe Jder cu ochi rotunzi de mirare.
— Pe cât înţeleg, jupân Tonuţ se învoi el, domnia ta dovedeşti un duh ager. Însă pribegii, în ziua de azi,
au alte trebi; şi îngrijorările domniei tale sunt deşarte. Ori ai aflat ceva anume Găsesc şi eu în mărturisirile
leahului ceva, dar de aici la acea înfricoşată faptă la care cugeţi domnia ta, mi se pare că-i destul de
departe. Ce ştii domnia ta anume
Jder se închise în sine, cu inima bătând.
— Nu ştiu nimic altceva.
— Atunci putem cruţa pe măria sa stăpânul nostru de supărări şi mânii, se linişti postelnicul Grigoraşcu.
De ce să vârâm în măria sa şi această spaimă Şi mai ales de ce să afle măria sa de drumurile coconului
său Dacă află măria sa, nu-i bine. Iar mai ales dacă se întâmplă ceva lui Alexandrel, atuncea se duc şi alţii
să ţie tovărăşie, la întuneric, leahului şi muierii lui. Ascultă-mă pe mine, îl mângâie prietineşte postelnicul pe
Jder, ia din toate învăţătura cea bună. Lasă în seama mea pe prinşi, iar domnia ta nu mai întârzia şi du-te
după Alexăndrel-Vodă, precum mi-a lăsat măria sa poruncă în astă dimineaţă, când a ieşit din Cetate.
Mezinul comisului rămase un timp ameţit şi cu privirile tulburi, încercând să desluşească în sine ce avea
mai bun de făcut. Orice adaos al lui în legătură cu mărturisirile jupâniţei Nasta ar fi descoperit ceea ce nu
trebuia să ştie nimeni pe lume şi mai ales l-ar fi vârât — din ceea ce arăta destul de desluşit postelnicul —
în primejdie de moarte. Înţelepciunea care se afla în împrejurări şi-n presimţirile lui îi poruncea din nou, de
astă dată prin glasul lui Jora, purtarea ce trebuia să aibă. Nu-i rămânea alta decât să ceară de la postelnic
cai hodiniţi pentru el şi pentru Botezatu şi să se ducă într-o întinsoare la Ionăşeni. Ajutor de oşteni nu
poate cere, ca să nu se stârnească iarăşi întrebări şi cercetări, însă nu mai era de pierdut nici o clipă. Încă
mai era vreme să ajungă la timp, ca să scoată pe coconul domnesc la larg. Iar dacă spaimele se dovedesc