o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

puie în mâna domniei tale.
— N-am carte.
— Dacă are veste anumită, are să ţi-o spuie.
— Am veste anumită pentru jupâniţa Nasta.
— Vai, jupâne Ionuţ, se tângui stăpâna casei; Nasta e deprinsă să nu ţie nimic ascuns faţă de maica ei.
— Într-adevăr, mamei nu-i pot ţinea ascuns nimic, încredinţa pe Jder jupâniţa Nasta, ducându-l în
sufragerie şi îndemnându-l să se aşeze pe scaun. Am s-o rog numai pe măicuţa aceasta a mea să aducă
anumit rod de trandafir, decât care mai bun dulceţ nu se află pe lume; şi să vadă de asemeni dacă putem
pune o gustare pe masă, rodnică de un drumeţ trudit. Pe urmă vine rândul veştilor, când avem să alcătuim
tustrei sfat.
— Toate le fac cât ai bate din palme, se ridică înfocată de la locul ei jupâneasa Tudosia, numai vă
poftesc să nu începeţi judecăţile divanului fără mine.
Pe când jupâneasa Tudosia umbla în dulapuri căutând, ori ieşea cătră cămara de alături înturnându-se
iar, Nasta se învârtea neliniştită în preajma oaspetelui. Jder îi cerceta din când în când zâmbetul, dar în el
nu putea ceti nimic. Nici nu-i putea pune întrebări arzătoare câtă vreme jupâneasă Tudosia nu se depărta.
Pricepea de la copilă numai acea privire cu care-i mai ceruse răspuns c-o săptămână în urmă — dacă i-i
dragă. De asemeni acest răspuns i-l cerea prin anumite mişcări ale trupuşorului ei înveşmântat în foi largi de
matasă. Când acele foi umblau furiş spre un colţ al odăii; când se răsuceau deodată zbătându-se ca un
val; când rămâneau în loc alinându-se.
— Ionuţ, îi şopti ea pripit, când rămaseră singuri; n-avem decât câteva clipe până ce se întoarce iar
mama. Vreau să te vestesc ce să-i spui: că măria sa Alexandrel pofteşte să ştie cum mergem cu
sănătatea; şi că nu târzie vreme măria sa va veni. Altceva am să-ţi spun eu după aceea, într-un loc unde
nu vom fi decât doi. Să n-adormi şi să stai treaz. Pân-atuncea spune repede ce vreau să ştiu eu.
Jder îi răspunse fără cuvinte, cuprinzând-o şi sărutând-o. La zgomotul de paşi al jupânesei Tudosia,
amândoi rămaseră despărţiţi şi liniştiţi ca nişte sfinţi.
După ce feciorul comisului îşi îndeplini cătră stăpâna casei solia, cu vorbe întortochiate şi desluşiri atunci
născocite, fu cuprins de o trudă nebiruită. Şi nu mult după aceea, la al patrulea ceas al nopţii, pe când sta
treaz în cămara lui, ascultând orice mişcare afară şi-n păreţi, jupâniţa Nasta veni lângă el. Se simţi cuprins
dintr-odată ca şi cum cineva ar fi vrut să-l sugrume.
— Stai liniştit, îi strecura în ureche vorbe fierbinţi fata. Acuma pot să-ţi spun de ce ţi-am părut atunci
bolnavă.
— Acuma nu mai eşti
— Acuma nu mai sunt, căci am nădejde în tine, Ionuţ.
Înainte de a o asculta, Jder îi astupă gura. N-o lăsă multă vreme să vorbească, până ce stătu cuminte în
braţele lui, suspinând şi aşteptându-i iar dezmierdările.
— N-avem vreme, Ionuţ, păru ea că se spăimântă după aceea. Dacă mă strigă mama, eu nu pot decât
să mă ascund sub braţul tău.
— Atuncea vorbeşte.
— Vorbesc. Mama doarme neîntoarsă până după miezul nopţii. Dacă îţi alături urechea de păretele din
dreapta, o auzi. Sforăie subţire, parcă s-ar mira întruna. Când nu se mai aude nimic, se întoarce pe partea
cealaltă. Atuncea câteodată grăieşte singură şi, uneori, când i-i frică, mă chiamă.
— S-a întâmplat ceva, de ai nevoie de mine
— Am nevoie, Ionuţ. Într-o noapte, mama a strigat şi a vorbit anume lucruri. Am ascultat fără voie şi m-
a cuprins o spaimă. Dimineaţa, m-am rugat la Maica Domnului să fiu iertată pentru minciuna ce trebuie să
spun şi am şi povestit maicei mele un vis, în care am pus cuvintele ei şi i-am arătat vedenie înfricoşată de
oameni străini, negri la chip, care ameninţau viaţa lui Alexandru-Vodă. Băgând de samă că-şi ţine strâns
taina am căzut la mare scârbă şi gânduri. Cu şiretlic am scos unele vorbe pe care le-am legat cu celelalte,
am cercetat-o şi despre nişte trimeşi de la neamurile noastre din Lehia, care aduc aici, din când în când,
câte o veste şi câte un dar, şi am înţeles acel lucru de care am fost bolnavă, oara trecută, când aţi făcut
aici popas.
Ionuţ Păr-Negru asculta cu luare-aminte şoaptele repezi ale jupâniţei.
— Crezi într-adevăr că este primejdie pentru stăpânul meu
— Cred că este, câtă vreme s-or ţinea în preajmă acei oameni străini, de care s-a înfricoşat, în somn,
mama. Acum îi visez şi eu în orice noapte. Când aţi fost în cealaltă săptămână, m-am temut să nu mâneţi
aici. Un om de la curtea noastră poate duce în două ceasuri ştirea acolo. Şi dacă acolo stă într-adevăr un
podgheaz la pândă, aşteptând asemenea prilej, apoi până în ziuă poate să fie aici, ca să-l ieie pe coconul
domnesc din aşternut. Nu ştiu cine poate trimete această ştire. Poate chiar mama să se facă vinovată de
asemenea faptă. Trebuie să-ţi mărturisesc că nu mă tem atât pentru stăpânul dumnitale, cât pentru viaţa
ta. Aş dori să-mi spui că-s o proastă şi n-am a mă teme de nimic, ca să te mai pot vedea; dar iar mă
întorc şi cuget la primejdie, şi te rog să vii singur, căci cu tine n-are nimenea nimic. Ori fură-mă şi du-mă
undeva, ca să nu mai am spaimă. Ori, când vine Alexăndrel-Vodă, nu-l lăsa să întârzie. Ori, dacă se
îndărătniceşte să întârzie, tu pleacă şi lasă-l. Atuncea, dacă pleci, să nu uiţi să mă iei şi pe mine.
Ionuţ căută în sărutările şi îmbrăţişările jupâniţei Nasta o înţelepciune pe care nu o putea găsi.
— Cât îs în slujba Domniei, îi lămurea el, nu te pot fura. Doar să mă reped la Timiş, să mă mărturisesc
mutei, şi să trimeată dumneaei hoţi. Dacă spun lui Alexăndrel-Vodă ce am aflat de la tine, ne primejduim