o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

ăspuns la o întrebare a noastră.
— Întreabă-l şi ispiteşte-l, ca să se dovedească neştiinţa şi nevrednicia lui! se întărită şi părintele
Stratonic asupra lui Ionuţ. Asemenea prunci dezmierdaţi sunt nişte leneşi; trebuie să-i împungi, dimineaţa,
ca să se scoale.
— Af! af! ba eu îl învăţ să fie harnic, încredinţa cu tărie părintele Timoftei, agonisind din partea cealaltă a
mesei încă un blid. Fii harnic şi mai ales scoală-te la vreme. Un oarecare om, sculându-se dis-de-dimineaţă
şi plecând la târg la Suceava, a găsit pe drum o pungă.
— Ciudat mi se pare, răspunse Jder, că pentru asta are de la cuvioşia ta laudă; deoarece a fost altul
care s-a sculat mai dimineaţă şi a prăpădit punga.
Sfinţitul Amfilohie încuviinţă iar, cu zâmbetul său uşor:
— Pentru asemenea răspuns, părinte Timoftei, nu-i nevoie de ceaslov.
— Cum nu-i nevoie se înfierbântă cu supărare dascălul sârb. Dacă nu-i nevoie pentru asta, poate fi
nevoie pentru altele. De ce râde acest staroste înalt şi uscat, uitându-se pieziş la mine Mărturisesc că mă
simţesc păcătos şi rog pe sfinţitul Amfilohie să cerşească pentru mine iertare; dar am cunoaştere a tuturor
poruncilor învăţaţilor de demult; şi numai cu râsul domniei tale, Jder, n-ai să poţi da răspuns la năcazul
acelui om care se afla pe malul unei ape cu un ţap, o varză şi un lup — şi se ciudea cum să treacă de ceea
parte, pe rând, această avere a lui; căci, dacă trece întăi varza, rămâne lupul cu ţapul, şi lupul mănâncă
pe ţap; iar dacă trece lupul, iar nu e bine, căci rămâne ţapul cu varza.
— Cu toate acestea, când am fost eu în asemenea împrejurare, răspunse Ionuţ, am trecut dincolo întăi şi
întăi pe lup.
— Af! af! se veseli cuviosul Timoftei; dar ţapul ce face cu varza
— Cuvioase părinte Timoftei, răspunse feciorul comisului; părintele meu şi fraţii mei m-au învăţat să înfig
varza în coarnele ţapului şi, ca să nu sară acel ţap nebun încolo şi încoace lepădând varza, m-au sfătuit s-
o şi leg strâns cu brâul. Tot ei m-au învăţat să fac şi altfel, pentru că lupul nostru nu-i decât o piele. Noi
vânătorii nu putem suferi dihanie vie şi o străpungem numaidecât.
Şi coconul Alexandru şi starostele Nechifor Căliman se arătau mândri de asemenea răspuns, iar sfinţitul
Amfilohie îl încuviinţă şi el.
— Eu v-am spus, luă aminte monahul Stratonic, ridicând mâna-i cu căngi uscate, v-am spus că locul
acestui fecior buiac e în altă parte. Trimeteţi-l la cuviosul nostru vraci de la bolniţă, părintele Ifrim, ca să-l
vâre până la gât în polobocul cu apă.
Academia care se alcătuise în jurul coconului domnesc se veselea întru spirit şi cu oarecare blide pe care
le atrăgea la sine monahul sârb; pe când în cealaltă parte a mesei cumătria îşi urma cu gravitate închinarea
paharelor, cu totul despărţită de vorbele fără noimă ale curtenilor. Aicea era în trecere amestecat numai
starostele Căliman, care nu se putea opri să nu aducă laudă cui se cuvine:
— He! he! zicea domnia sa, acest fecior a avut bun învăţător şi când era prunc şi are şi acuma, de când
începe a se ridica la bărbăţie; noi cei dintăi l-am învăţat de ce fuge iepurele la deal şi de ce duce cânele
ciolanul în gură. Ptiu, drace!
— Mărturisesc, grăi sfinţitul Amfilohie Şendrea, că mi-a plăcut cum pune Jder varza în coarnele ţapului;
de asta are să ia aminte şi Vodă, dovedindu-se că feciorul comisului său poate ajunge ostaş, care să iasă
cu iscusinţă şi repeziciune din încurcături. Dacă îmi îngăduie cinstitul staroste şi nu se supără părintele
Timoftei, lăsând la o parte acea strachină cu plachie, am să spun şi eu ceva. Mi s-a arătat nu demult în vis
stareţul meu sfântul Ilie Tesveteanul, cel stăpân pe sunet şi călăuz oştilor lui Ştefan-Vodă, şi mi-a vorbit
astfel: Frate Amfilohie, tu cel ce eşti învăţăcelul meu şi ai primit la luminatul botez numele meu, îţi
poruncesc să nu crezi în acest vis! Vă întreb eu, cinstite staroste şi cuvioase Timoftei, ce fac eu acuma
Îmi pun de o parte degetul arătător de la mâna stânga şi în alta cel arătător de la dreapta. Dacă mă supun
poruncii lui sfântu Ilie, urmează să nu cred în vis şi nici în poruncă. Dacă nu mă supun, iar e rău că sunt
neascultător stareţului meu. Răspuns nu-mi dă nici degetul de la dreapta, nici cel de la stânga. Astfel stă
şi cuviosul Timoftei care se întoarce de la pocăinţă la îmbielşugarea bucatelor. Într-aceeaşi dilemă stă şi
Jder: dacă va dobândi învăţătură prea multă, nu va mai fi cel de acum. Deci lăsaţi-mă numai pe mine între
Skila şi Haribda şi ceilalţi rămâneţi aşa cum sunteţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze, ca să ajungeţi la
liman.
Cuviosul Timoftei împinse cu supărare cratiţa cu plachie la o parte şi suspină cu mare amărăciune
ridicându-şi ochii la cer.
— Iartă-mă, cuvioase Timoftei, şi nu te supăra, urmă zâmbind arhimandritul. La ceea ce ai, nu mai adăogi
nimic. Ieri m-am dus în târg, ca să slujesc la Sfântul-Ion. Pe când mă întorceam, a zvârlit cineva asupra
mea, de la o fereastră, poate cu ştiinţă, poate fără ştiinţă, apă dintr-o căldare. M-a udat de sus şi până
jos; iar eu am ridicat ochii cătră soare, cum faci acuma cuvioşia ta, şi am mulţămit Domnului Dumnezeu că
nu mi-a căzut în cap şi căldarea.
Starostele Nechifor Căliman îşi scutură pletele cu oarecare nedumerire, privind furiş spre Alexandrel-Vodă,
spre Jder şi spre medelnicerul Dumitru Crivăţ. Mare năcaz este pentru om învăţătura prea multă, voia el să
spuie, trecându-şi cu înţeles arătătorul mânii drepte la tîmplă. Are dreptate Stratonic să vie să caute
muşterii, pentru vraciul său, la curţile domneşti. Cu mult mai înţelepţi în faţa lui Dumnezeu se arată mişeii
aceştia de la ţinutul Neamţului, care au pus pruncul în albie pe masă, între ulcioare, şi dau slavă nânaşului,
închinând la fiecare cupă vorbele de cuviinţă învăţate din părinţi şi din strămoşi, care toţi au fost băutori
de vin.