You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
VISURI DE SPAIME ALE JUPÂNIŢEI NASTA<br />
După împrejurarea de la Ionăşeni, Jder cel mititel socoti că se găseşte într-o stare păcătoasă şi vrednică<br />
de milă; i se părea însă ciudat că nu poate să fie trist. Oricâtă silinţă îşi făcea ca să se osândească,<br />
bucuria unei mari izbânzi îi ieşea deasupra. De altminteri îşi dădea dreptate că n-a săvârşit nimic în dauna<br />
stăpânului său; s-a supus numai unui duşman plăcut, care a venit asupră-i cu război. Ce putea face acuma<br />
decât să ţie numai pentru sine acea taină scumpă Alexandru-Vodă era cea din urmă fiinţă căreia i-ar îi<br />
putut-o mărturisi. Poate mărturisi oare unui duhovnic că a greşit, deoarece a căzut asupra lui asemenea<br />
bucurie Nu-i lucru de mărturisit unui duhovnic. Dacă va fi, la dreptul judeţ cel mare, la sfârşitul timpurilor,<br />
să răspundă cineva pentru întâmplare, apoi are să mărturisească cu glas dulce Nasta. Domnul Dumnezeu ar<br />
putea să se încrunte şi asupra ţigăncii cu ghiocul, care a menit. Iar pe el, Ionuţ, n-ar putea decât prea<br />
puţin să-l mustre, pentru că şi-a încleştat gura şi n-a cutezat să spuie nimic stăpânului său, în schimb s-a<br />
tulburat şi s-a rănit prea tare în sinea sa, fiindu-i suferinţa de acum destulă pedeapsă, în locul celei de pe<br />
urmă. Deşi a fost o suferinţă repede trecătoare, totuşi a fost o suferinţă. Alexandru-Vodă părea şi el<br />
bucuros, ceea ce ajuta la mângâierea lui Jder. Nu-i trebui multă vreme, fecioraşului de la Timiş, să zburde<br />
iar fără grijă, ca un mânz din acele ceairuri.<br />
Ca să adaoge ceva la plăcerea adevărată ori închipuită a lui Alexandrel, Jder ceru cu viclenie îngăduinţa<br />
de a aduce de la Timiş cânii şi eretele, ca să sporească, în jurul cetăţii Sucevii, plăcerile verii.<br />
Alexăndrel-Vodă zâmbea palid. Îşi făgăduia cu cel mai apropiat prilej alinarea desăvârşită a patimei lui.<br />
— În vara asta, mărturisea el lui Jder, măria sa Vodă începe a-mi da drumul ca să îndeplinesc anume<br />
porunci şi să cârmuiesc anume ţinuturi. Deci, ca un vânător cuminte, împresurând a doua oară şi a treia<br />
oară locul, voi fi stăpân pe vânatul meu.<br />
Jder clătină din cap zâmbind:<br />
— Măria ta, jupâniţa Nasta pare că se teme de aşa vânător. Se tânguia şi se ruga să te milostiveşti.<br />
— Toate jupâniţele ca ea doresc cunună de voievod, suspină Alexandrel, însă noi avem altă rânduială a<br />
vieţii, cum spune şi măria sa Vodă. Medelnicerul râde când spune, deşi cred că are dreptate, că o femeie e<br />
destul de sfinţită de apropierea domnească. Tot medelnicerul spune că o femeie se apără, ca să aibă preţ.<br />
— Pe cât înţeleg, se bucură Ionuţ, măriei tale nu ţi-i dragă jupâniţa Nasta.<br />
— Ba mi-i dragă şi sunt bolnav din pricina ei.<br />
— Adică o doreşti măria ta; dar n-o socoteşti aşa ca o împărăteasă, ca să te veseleşti numai de vederea<br />
ei<br />
— Ascultă, Ionuţ, râse coconul domnesc; domnia ta eşti un prunc de la Timiş; iar eu am avut şi alţi<br />
dascăli decât sfinţitul Amfilohie şi cuviosul Timoftei, şi cunosc că această dulceaţă are preţ de o clipă.<br />
Dragostea-i lunatică; descreşte şi creşte. Când a fi lună plină şi s-or coace zarzărele, am să vin să culeg<br />
rodul, după făgăduinţa ce am avut.<br />
— Nu pot decât să mă bucur de asta, răspunse Jder fără să-şi privească tovarăşul. Însă îmi aduc aminte<br />
că, atunci când mi-ai vorbit măria ta întăia oară despre asta, erai cuprins ca de un pojar.<br />
— Atuncea eram mai însetat, acuma sunt mai puţin.<br />
Jder privi furiş spre domnul său. Trufia îl făcea pe Alexandrel să ţie pe soţul său desfăcut de sine şi să-l<br />
facă să creadă în bărbăţia şi izbânziie sale domneşti. Fecioraşul comisului găsi în asta iertare pentru propria<br />
sa vină şi deschise iar dimineţii de iunie floarea fiinţei sale.<br />
În aceeaşi zi, la al şaptelea ceas, Alexandrel intră cu slujitorii săi în tabăra lui Vodă, la Chipereni.<br />
Copiii de casă ridicaseră cort la intrarea unei văi. Cei şase sute de călăraşi ai măriei sale erau<br />
descălecaţi. Mulţimea de norod cu căruţe bulucite făcuse popas în preajmă.<br />
Vodă ieşi în vederea binecredincioşilor săi creştini de peste Nistru. Era cu fruntea descoperită şi un<br />
spătar îi purta semnele măririi. Slujitorii desfăcuseră iconostasul ferecat în argint în puterea soarelui, şi un<br />
ieromonah de la cetatea măriei sale Hotinul făcu slujbă de laudă Dumnezeului noroadelor. Bulucul de pribegi<br />
îngenunche; oştenii îşi plecară capetele lângă coamele cailor. Apoi, după rugăciune, diacul puse peceţile<br />
domneşti pe uric şi starostele oamenilor care se oploşeau în Domnia Moldovei veni şi, căzând la picioarele<br />
măriei sale, sărută pământul.<br />
— Creştinilor, porunci Vodă acelor oameni, în limba lor; iată primiţi acest uric şi danie a domniei mele. Vă<br />
dau acest pământ vouă şi urmaşilor voştri. Faceţi sat şi închideţi iaz. Şi să fiţi ai Moldovei, care vă dă pâne<br />
şi milă. Aici sunt scrise hotarele în veci. Să meargă slujitorii mei să le însemne. Şi eu însumi, la hotarul din<br />
fund, voi bate cu toiag pe coconul nostru ca să-şi aducă aminte mai târziu de hotărârea domniei mele.<br />
Se prevedeau cătră Nistru locuri goale, peste care tremura pâlpâirea albă a amiezii. Pribegii dădură toţi<br />
slavă măritului stăpân, aplecându-şi fruntea în pulbere. Apoi alaiul trecu spre dealuri şi spre păduri, ca să<br />
se aşeze hotarul; şi la un stejar din fund, de deasupra unei râpi, măria sa atinse cu toiagul la grumaz pe<br />
coconul său. Copiii de la căruţe, cu păr zbârlit şi ochi albaştri, pe care-i aduceau cu ei bătrânii, la fiecare<br />
loc unde se aşeza semn, erau puşi jos şi bătuţi cu vergi, ca să vadă printre lacrimi şi să-şi aducă aminte.<br />
În aceeaşi zi, oamenii străini bătură cu topoarele în pădure, dând la pământ furcile şi bârnele pentru case<br />
şi bordeie, iar alaiul domnesc se întoarse cătră miazănoapte. Jder îşi păstra locul său lângă coconul<br />
domnesc, aşteptând să se îndrepte şi cătră sine înalta milă a lui Vodă.<br />
Măria sa era cufundat însă în adânci cugetări. Îndată ce ajunse la apa Prutului, slujitorii poştei îi pregătiră<br />
trăsură. Un alergător de la Suceava îi înfăţişă şi carte, pe care măria sa o sloveni încet, încruntându-şi<br />
sprâncenele. Urmată de cocon şi de călărime, trăsura se duse cu repeziciune până în alt popas. La vremea