CAPITOLUL X
VISURI DE SPAIME ALE JUPÂNIŢEI NASTA După împrejurarea de la Ionăşeni, Jder cel mititel socoti că se găseşte într-o stare păcătoasă şi vrednică de milă; i se părea însă ciudat că nu poate să fie trist. Oricâtă silinţă îşi făcea ca să se osândească, bucuria unei mari izbânzi îi ieşea deasupra. De altminteri îşi dădea dreptate că n-a săvârşit nimic în dauna stăpânului său; s-a supus numai unui duşman plăcut, care a venit asupră-i cu război. Ce putea face acuma decât să ţie numai pentru sine acea taină scumpă Alexandru-Vodă era cea din urmă fiinţă căreia i-ar îi putut-o mărturisi. Poate mărturisi oare unui duhovnic că a greşit, deoarece a căzut asupra lui asemenea bucurie Nu-i lucru de mărturisit unui duhovnic. Dacă va fi, la dreptul judeţ cel mare, la sfârşitul timpurilor, să răspundă cineva pentru întâmplare, apoi are să mărturisească cu glas dulce Nasta. Domnul Dumnezeu ar putea să se încrunte şi asupra ţigăncii cu ghiocul, care a menit. Iar pe el, Ionuţ, n-ar putea decât prea puţin să-l mustre, pentru că şi-a încleştat gura şi n-a cutezat să spuie nimic stăpânului său, în schimb s-a tulburat şi s-a rănit prea tare în sinea sa, fiindu-i suferinţa de acum destulă pedeapsă, în locul celei de pe urmă. Deşi a fost o suferinţă repede trecătoare, totuşi a fost o suferinţă. Alexandru-Vodă părea şi el bucuros, ceea ce ajuta la mângâierea lui Jder. Nu-i trebui multă vreme, fecioraşului de la Timiş, să zburde iar fără grijă, ca un mânz din acele ceairuri. Ca să adaoge ceva la plăcerea adevărată ori închipuită a lui Alexandrel, Jder ceru cu viclenie îngăduinţa de a aduce de la Timiş cânii şi eretele, ca să sporească, în jurul cetăţii Sucevii, plăcerile verii. Alexăndrel-Vodă zâmbea palid. Îşi făgăduia cu cel mai apropiat prilej alinarea desăvârşită a patimei lui. — În vara asta, mărturisea el lui Jder, măria sa Vodă începe a-mi da drumul ca să îndeplinesc anume porunci şi să cârmuiesc anume ţinuturi. Deci, ca un vânător cuminte, împresurând a doua oară şi a treia oară locul, voi fi stăpân pe vânatul meu. Jder clătină din cap zâmbind: — Măria ta, jupâniţa Nasta pare că se teme de aşa vânător. Se tânguia şi se ruga să te milostiveşti. — Toate jupâniţele ca ea doresc cunună de voievod, suspină Alexandrel, însă noi avem altă rânduială a vieţii, cum spune şi măria sa Vodă. Medelnicerul râde când spune, deşi cred că are dreptate, că o femeie e destul de sfinţită de apropierea domnească. Tot medelnicerul spune că o femeie se apără, ca să aibă preţ. — Pe cât înţeleg, se bucură Ionuţ, măriei tale nu ţi-i dragă jupâniţa Nasta. — Ba mi-i dragă şi sunt bolnav din pricina ei. — Adică o doreşti măria ta; dar n-o socoteşti aşa ca o împărăteasă, ca să te veseleşti numai de vederea ei — Ascultă, Ionuţ, râse coconul domnesc; domnia ta eşti un prunc de la Timiş; iar eu am avut şi alţi dascăli decât sfinţitul Amfilohie şi cuviosul Timoftei, şi cunosc că această dulceaţă are preţ de o clipă. Dragostea-i lunatică; descreşte şi creşte. Când a fi lună plină şi s-or coace zarzărele, am să vin să culeg rodul, după făgăduinţa ce am avut. — Nu pot decât să mă bucur de asta, răspunse Jder fără să-şi privească tovarăşul. Însă îmi aduc aminte că, atunci când mi-ai vorbit măria ta întăia oară despre asta, erai cuprins ca de un pojar. — Atuncea eram mai însetat, acuma sunt mai puţin. Jder privi furiş spre domnul său. Trufia îl făcea pe Alexandrel să ţie pe soţul său desfăcut de sine şi să-l facă să creadă în bărbăţia şi izbânziie sale domneşti. Fecioraşul comisului găsi în asta iertare pentru propria sa vină şi deschise iar dimineţii de iunie floarea fiinţei sale. În aceeaşi zi, la al şaptelea ceas, Alexandrel intră cu slujitorii săi în tabăra lui Vodă, la Chipereni. Copiii de casă ridicaseră cort la intrarea unei văi. Cei şase sute de călăraşi ai măriei sale erau descălecaţi. Mulţimea de norod cu căruţe bulucite făcuse popas în preajmă. Vodă ieşi în vederea binecredincioşilor săi creştini de peste Nistru. Era cu fruntea descoperită şi un spătar îi purta semnele măririi. Slujitorii desfăcuseră iconostasul ferecat în argint în puterea soarelui, şi un ieromonah de la cetatea măriei sale Hotinul făcu slujbă de laudă Dumnezeului noroadelor. Bulucul de pribegi îngenunche; oştenii îşi plecară capetele lângă coamele cailor. Apoi, după rugăciune, diacul puse peceţile domneşti pe uric şi starostele oamenilor care se oploşeau în Domnia Moldovei veni şi, căzând la picioarele măriei sale, sărută pământul. — Creştinilor, porunci Vodă acelor oameni, în limba lor; iată primiţi acest uric şi danie a domniei mele. Vă dau acest pământ vouă şi urmaşilor voştri. Faceţi sat şi închideţi iaz. Şi să fiţi ai Moldovei, care vă dă pâne şi milă. Aici sunt scrise hotarele în veci. Să meargă slujitorii mei să le însemne. Şi eu însumi, la hotarul din fund, voi bate cu toiag pe coconul nostru ca să-şi aducă aminte mai târziu de hotărârea domniei mele. Se prevedeau cătră Nistru locuri goale, peste care tremura pâlpâirea albă a amiezii. Pribegii dădură toţi slavă măritului stăpân, aplecându-şi fruntea în pulbere. Apoi alaiul trecu spre dealuri şi spre păduri, ca să se aşeze hotarul; şi la un stejar din fund, de deasupra unei râpi, măria sa atinse cu toiagul la grumaz pe coconul său. Copiii de la căruţe, cu păr zbârlit şi ochi albaştri, pe care-i aduceau cu ei bătrânii, la fiecare loc unde se aşeza semn, erau puşi jos şi bătuţi cu vergi, ca să vadă printre lacrimi şi să-şi aducă aminte. În aceeaşi zi, oamenii străini bătură cu topoarele în pădure, dând la pământ furcile şi bârnele pentru case şi bordeie, iar alaiul domnesc se întoarse cătră miazănoapte. Jder îşi păstra locul său lângă coconul domnesc, aşteptând să se îndrepte şi cătră sine înalta milă a lui Vodă. Măria sa era cufundat însă în adânci cugetări. Îndată ce ajunse la apa Prutului, slujitorii poştei îi pregătiră trăsură. Un alergător de la Suceava îi înfăţişă şi carte, pe care măria sa o sloveni încet, încruntându-şi sprâncenele. Urmată de cocon şi de călărime, trăsura se duse cu repeziciune până în alt popas. La vremea
- Page 2 and 3:
MIHAIL SADOVEANU FRAŢII JDERI Volu
- Page 4 and 5:
DESPRE HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI N
- Page 6 and 7:
Petru Aron-Vodă. Îndată ce m-au
- Page 8 and 9:
chiote. De pe zidurile mănăstirii
- Page 10 and 11:
AICI SE ARATĂ UN VOIEVOD MARE ŞI
- Page 12 and 13: — Prea sfinţite, grăi Domnul ap
- Page 14 and 15: fecior al lui Jder. — A fost feci
- Page 16 and 17: SE VEDE CUM SE LEAGĂ O FRĂŢIE DE
- Page 18 and 19: tovărăşia. — Poate-i bună, m
- Page 20 and 21: una şi a oamenilor de rând alta.
- Page 22 and 23: SE VĂDESC ŞI ALTE CUSURURI ALE PR
- Page 24 and 25: Acolo descăleca şi trase din cobu
- Page 26 and 27: — Eşti vânător tânăr, mânzu
- Page 28 and 29: ÎN CARE SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ COMISU
- Page 30 and 31: domnească şi răspundere mare. De
- Page 32 and 33: — Dascălul spune că sunt nişte
- Page 34 and 35: — Are să-ţi poruncească iar.
- Page 36 and 37: CAPITOLUL VI
- Page 38 and 39: Simion. Despre părintele Nicodim n
- Page 40 and 41: Mai înainte decât toţi, pe drumu
- Page 42 and 43: CAPITOLUL VII
- Page 44 and 45: mi se dea drumul din strânsoare. C
- Page 46 and 47: unii şi de alţii până ce a obli
- Page 48 and 49: Îşi lăsă slujitorii şi urmă p
- Page 50 and 51: UMBLÂND PE DRUMUL SUCEVII, IONUŢ
- Page 52 and 53: Jupâneasă Candachia se oţărî.
- Page 54 and 55: aveţi vreme. Adevăr vă spun că
- Page 56 and 57: ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUN
- Page 58 and 59: Ciudat i se părea coconului domnes
- Page 60 and 61: — Nu înţeleg de ce îndrăzneal
- Page 64 and 65: asfinţitului Domnul îşi ridică
- Page 66 and 67: ăspuns la o întrebare a noastră.
- Page 68 and 69: trebuia să găsească pe dumnealui
- Page 70 and 71: puie în mâna domniei tale. — N-
- Page 72 and 73: CAPITOLUL XI
- Page 74 and 75: capra căruţii mormăi repezit câ
- Page 76 and 77: năluciri mincinoase, atunci însea
- Page 78 and 79: acuma nevoie de el. Poate că nu mu
- Page 80 and 81: CAPITOLUL XII
- Page 82 and 83: cară bune şi boi voinici. După s
- Page 84 and 85: Dintr-odată detună chiot şi larm
- Page 86 and 87: Dinspre fumegare şi dinspre râpă
- Page 88 and 89: DESPRE IEŞIREA ÎN PRADĂ A TĂTAR
- Page 90 and 91: doilea comis de la Timiş, ca să a
- Page 92 and 93: primească, în judecata lui, o des
- Page 94 and 95: CAPITOLUL XIV
- Page 96 and 97: căldări de apă de la fântână
- Page 98 and 99: Sara, cei trei fraţi au făcut un
- Page 100 and 101: CAPITOLUL XV
- Page 102 and 103: Cinstiţii comişi se îmblânziră
- Page 104 and 105: chiamă ajutor pe comisul Manole ş
- Page 106 and 107: CAPITOLUL XVI
- Page 108 and 109: Ce părere are Simion despre asta S
- Page 110 and 111: Din iatac vistiernicul se năcăjea
- Page 112 and 113:
Călugărul trase în casă după s
- Page 114 and 115:
Poftesc pe părintele nostru, sfâr
- Page 116 and 117:
UNDE ŞI CUM L-AU GĂSIT JDERII CEI
- Page 118 and 119:
Pârcalabul Goian îl privi nedumer
- Page 120 and 121:
dea samă de ele lui Alah-Dumnezeu.
- Page 122 and 123:
Înturnându-se amândoi spre balta
- Page 124:
Table of Contents Title page CAPITO