09.02.2015 Views

o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

uşor cătră iatacul lui. Ograda rămase singură. Un străjer suna din când în când din corn în partea cealaltă a

curţii. Nu se simţea nicăieri nici o mişcare.

Jder se ridică în culcuşul său cuprins deodată de nelinişte. I se păru că aude uşor sunet la aceeaşi

fereastră.

Poate i se păruse numai. Sta cu privirile aţintite într-acolo şi nu mai vedea nimic. Avu o tresărire

năprasnică, până în creştet, când fu apucat de aceeaşi mânuţă, a cărei strângere moale o cunoştea, căci

îi rămăsese în carne.

— Ionuţ, îi şopti Nasta, şi el îi simţea prin braţ râsul; să stai cuminte la locul domniei tale, am venit să

văd dacă dormi.

— Nu dorm, îi răspunse el, însă mi se pare că visez.

Ca să se încredinţeze că nu visează, trebuia să întindă şi celălalt braţ şi să cuprindă cătră sine dragostea

stăpânului său. I se păru întâi că săvârşeşte o faptă vrednică de focul cel nestins; pe urmă se lăsă dus ca

de un val de destinul vârstei lui; se întoarse numai cu spatele cătră lună.

— Ştii dumneata, Ionuţ, de ce am venit îi strecura Nasta în urechi râsul ei uşurel. Numai de asta am

venit, ca să te rog să mă aperi de Voievod, deoarece nu mi-i drag. Nu mă pot împotrivi puterii lui, dar te

rog să faci asta aşa fel ca să fiu cruţată.

— Ţi-i drag altcineva întrebă Jder cu inima bătând.

— Mi-i drag altcineva. De aceea am venit la el. Sărutarea neaşteptată cu care ea pecetlui aceste

cuvinte era cu totul altfel decât acea lâncedă atingere la care Jder fusese martor. Meşteşugul acestei

patimi aprige se învaţă cu repeziciune, căci e în sângele oamenilor şi în viclenia care s-a vădit dintru

început în raiul cel dintăi. Şi de data aceasta femeia era mai înţeleaptă, făcând ca îmbrăţişarea ei să aibă

mai mult preţ decât prietiniile şi jurămintele. Jupâniţa păru a se desface înfricoşată din strânsoare.

— Te poftesc nu peste multă vreme, Ionuţ, şopti ea acoperind cu minutele ochii tovarăşului său.

Îndată ce ea se furişă spre cămăruţa ei, sunară zgomote şi glasuri la porţi. Jder fu numaidecât în

picioare. Străjerul din cealaltă parte a curţii se apropie ca să înţeleagă ce este.

— Poruncă de la tabăra lui Vodă! striga un glas.

Ionuţ fu cel dintăi care află că un alergător din partea lui Grigoraşcu Jora poftea pe măria sa Alexandrel

să nu mai întârzie nici o clipă unde se află şi să pornească numaidecât după porunca măriei sale Ştefan-

Vodă, ca să-l găsească pe măria sa Ştefan-Vodă la Chipereni, două poşte înlăuntru, în laturea Cetăţii

Hotinului.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!