o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUNS LA DRAGOSTEA LUI
A doua zi luni dimineaţă, când era soarele la înălţimea turnurilor, porunca măriei sale Ştefan-Vodă fu
îndeplinită. Jderul cel mititel fu înfăţişat la curte, ca să fie de veselie şi petrecere coconului Alexandrei.
Panţirii dădură slobodă intrare domniei sale vistiernicului Cristea şi jupânesei lui, care veneau în trăsura lor
şi cu straiele lor ca şi cum ar fi fost soli de la o împărăţie. Ionuţ săltă numaidecât de pe cal, îndată ce zări
în bolta palatului pe Alexăndrel-Vodă; zvârli lui Gheorghe Tătarul frâul şi, păşind repede la stăpânul său,
îngenunche şi-i cuprinse mâna. Această ieşire a mezinului în afară de protocol nu plăcu vistiernicului
Cristea, care înţelegea să se închine întăi şi întăi domnia sa şi să spuie vorbele de cuviinţă, şi după aceea
să ieie pe Ionuţ şi să-l înfăţişeze. Săritura Jderului celui mititel nu plăcu nici jupânesei Candachia, care
înţelegea să se înfăţişeze numaidecât lângă soţul său, să facă o închinare frumoasă coconului domnesc şi
să-i zâmbească aşa cum ştia domnia sa. Aşa Alexăndrel-Vodă ridică spre sine pe Jder şi-l îmbrăţişa, cu o
vădită bucurie, după care întoarse spatele celorlalte cinstite obraze, cerând să ducă după sine numaidecât
pe tânărul său tovarăş şi slujitor. Dacă nu s-ar fi arătat în acea clipă sfinţitul părinte Amfilohie Şendrea,
rânduială cea de cuviinţă rămânea stricată. Jupân Cristea şi jupâneasa Candachia ar fi stat să se uite la
oştenii de la odăi şi de pe ziduri. Însă părintele arhimandrit Amfilohie ridică braţul său, binecuvântând şi
oprind în acelaşi timp avântul fecioraşilor.
— Măria sa Chiajna aşteaptă să i se înfăţişeze băietul comisului Manole, porunci el.
Numaidecât Alexăndrel-Vodă, întunecându-se puţin la obraz, întoarse pe Jder. Copiii de casă ieşiseră în
pragul intrării şi se închinară vistiernicului şi jupânesei Candachia. Coconul domnesc se opri şi el o clipă ca
să primească dintr-o parte închinarea oaspeţilor şi din alta închinarea slujitorilor, apoi pătrunse cel dintăi în
gangul sălii. Ionuţ voi să-şi caute un loc de intrare îndată după cocon, însă părintele arhimandrit îl opri.
Părechea boierească trecu întăi.
În sala cu ferestre înguste şi cu păreţi posomorâţi aştepta în picioare, între femeile sale, măria sa
Chiajna, sora răposatului Bogdan-Voievod, tatăl măriei sale Ştefan-Vodă. Era îmbrăcată cernit, în straie de
monahie. Ochii ei verzi, rotunziţi ca de o spaimă a unor vedenii lăuntrice, priveau puţintel rătăciţi de pe
obrazu-i uscăţiv şi palid.
Cu straiele viu colorate de oştean şi sunând din pinteni, coconul Alexandrei trecu la mătuşa sa şi-i sărută
mâna. Măria sa Chiajna îi atinse fruntea cu buzele subţiri. Chipul lui Alexandrei păru a se umbri de tristeţa
care stăpânea în toată încăperea şi care părea că pătrunde pe toţi cei de faţă, deşi pe ferestrele înalte se
simţea afară lumina soarelui şi bucuria vieţii.
Printre copiii de casă rânduiţi de o parte şi de alta a coconului, înainta vistiernicul, supunându-şi fruntea
cu smerenie; jupâneasa Candachia făcu paşi repezi, sunându-şi foile îmbrăcămintei şi căzu la genunchiul
Domniţei. Măria sa Chiajna le făcu un semn uşor de bună primire înălţându-şi mai mult fruntea decât
aplecând-o spre ei; apoi rosti câteva cuvinte înăbuşite. Arhimandritul Amfilohie le pricepu fără să le audă şi
împinse de la spate înainte pe Jder cel mititel. Înfricoşat de răceala locului şi de mâhnirea acelei monahii
care stătea neclintită şi firavă ca o zugrăveală sfântă, Ionuţ se poticni şi rămase în genunchi.
— Măria sa îţi porunceşte să te ridici, îi zise părintele arhimandrit.
Jder se ridică, urmând a-şi ţinea ochii plecaţi.
— Uită-te la măria sa, îi porunci iar sfinţitul Amfilohie.
Ionuţ îşi boldi dintr-odată ochii la Domniţă şi măria sa îi zâmbi, ceea ce fu deosebită mirare pentru
curteni. Îndată zâmbiră cu toţii şi se uitară unii la alţii.
Printr-o uşă scundă, dintr-o lăture, intrară trei prunci domneşti rămaşi orfani de maica lor Doamna
Evdochia; Erau Petru, Bogdan şi Olena, îmbrăcaţi în straie domneşti de brocart, mititele ca şi trupuşoarele
lor. Se înşirară lângă măria sa Chiajna şi zâmbiră ca nişte sfinţişori.
Ceremonia era sfârşită. Domniţa se pregătea să se retragă, urmată de sfinţişori, când îşi aduse aminte că
trebuia să deie anume îndreptări unora şi să bucure cu anume vorbe pe alţii.
— Stăpânul nostru, zise ea lui Jder, e încredinţat că vei fi bun slujitor lui Alexandru-Vodă.
Îşi întoarse ochii spre vistiernic.
— Precât se vede, jupân vistiernice, ai soţie prea frumoasă şi dezmierdată, grăi ea fără zâmbet.
Jupâneasa Candachia se simţi puţintel usturată şi se grăbi să surâdă plăcut, iar vistiernicul se desfăcu în
sus cu semeţie îndată ce Domniţa şi prinţişorii se petrecură în umbra din lăuntrul palatului.
Urmă o destindere. Părintele Amfilohie Şendrea pofti în pridvorul de afară, la lumină, pe oaspeţi. Acest
monah ascetic avea un zâmbet bun şi puţintel viclean.
— Mă rog de sfinţia ta să-mi dai pe Jder, îi zise Alexandru-Vodă. Avem a ne găti de plecare, ca să fim
următori poruncii măriei sale. Medelnicerul Crivăţ a scos caii şi slujitorii.
— Îndată, măria ta, răspunse arhimandritul. Ştiu că te grăbeşti să scapi de dascălii măriei tale. Fii
îngăduitor cu noi şi ne mai sufere puţintel lângă măria ta. Până atuncea nu-i rău să rosteşti măria ta două
vorbe de mulţămire acestui cinstit vistiernic.
—Mulţămirea cea mai umilită e de partea mea, se închină jupân Cristea.
— Ba e şi de partea noastră, vistiernice, rânji într-un dinte arhimandritul, căci ne-ai adus aici privelişte
cu care nu suntem obişnuiţi.
Jupâneasa Candachia se rumeni de plăcere.
— Curtea noastră nu-i veselă, urmă părintele Amfilohie. După ce s-a prăpădit măria sa Oltea, mama
Domnului nostru, n-a mai rămas aici decât Domniţa Chiajna. Alte domniţe, toate văduve, s-au împrăştiat şi