o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

Hotinului, unde măria sa deschide slobozii pentru dreptcredincioşii ruşi, care fug de sub stăpânirea Craiului,
a lăsat poruncă să aduci domnia ta la curte pe copilul cel nou de casă, pe care-l văd sosit cu domnia ta.
Foarte se bucură Alexăndrel-Vodă că-i vine tovarăş de petrecere şi-l aşteaptă măria sa Alexandrel pe
Ionuţ la curte mâni-dimineaţă.
Jupâneasă Candachia se oprise şi asculta cu luare-aminte:
— Asta-i vestea se tângui ea.
— Asta-i, îi răspunse vistiernicul Cristea.
— Vra să zică iarăşi nu ne putem învrednici a-l vedea pe măria sa! La Timiş a trecut de asemeni pe lângă
noi; acuma a venit şi a plecat în pripă, iar noi suspinăm şi nu putem vedea luminat obrazul măriei sale.
— Nu-l poţi vedea, încuviinţă vistiernicul, însă ai venit la Suceava şi pentru alte plăcute lucruri,
jupâneasă Candachie. Până ce-ţi vine straiul cel nou de la Liov, se întoarce şi măria sa.
Medelnicerul clătină cu bunăvoinţă din cap:
— Într-adevăr, măria sa trebuie să fie numaidecât în Suceava la sărbătoarea Sfântului Ion cel Nou.
— Aha! Să stăm până la Sfântul Ion cel Nou, îşi făcea socoteală, pe degete, vistiernicul Cristea. Mai
avem până atuncia două săptămâni!
— Ce să facem ne-om supune, om sta ş-om aştepta, oftă Candachia.
— Cum
— Om sta ş-om aştepta, dacă aşa-i rânduială măriei sale.
Vistiernicul Cristea o privi ţintă, ca să înţeleagă bine cum e treaba, apoi deodată clătină cu îndârjire din
cap şi se zbârli.
— Cum strigă el deodată. Aici-s treburile mele. Eu lepăd pe băiet şi mă duc. Măria sa îmi cere socoteală
şi sămile mele n-am să le găsesc în uliţa armurierilor. Unde-i pan Iohan Să vie aici pan Iohan!
— Aicea-s, cinstite jupîne.
— Să îngrijeşti, pan Iohan, de mâncare la dobitoace şi la oameni cu îndestulare.
— Îngrijesc şi pentru măria ta, jupân vistiernice. Aş crede că nu trebuie să se supere un boier ca domnia
ta, care-i în cinste mare la Vodă. Mâne-i zi de hodină. Poimâni te uiţi împrejur şi vezi ce mai este pe la noi.
Miercuri, aşteptăm neguţătorul de la Liov. Aşa că vineri vine şi vestea de întoarcere a măriei sale.
Jupân Cristea începu să se plimbe prin încăperea scundă pufnind, iar jupâneasa Candachia trecu la
cămara ei, ocrotită de braţul ospătăriţei, care-i strecura şoapte plăcute la ureche şi urma să zâmbească,
furând cu coada ochiului cătră cei rămaşi în urmă.
Ionuţ găsi de cuviinţă să râdă cătră medelnicer.
— Aşa că, mâni, domnia sa vistiernicul Cristea te aduce la curte şi te dă măriei sale Alexăndrel-Vodă,
urmă slujitorul domnesc, bătându-l prietineşte pe umăr; şi este rânduială întăi şi întăi să vă închinaţi măriei
sale Chiajna. După aceea au să te apuce în căngi şi clonţuri dascălii măriei sale Alexăndrel-Vodă.
— Cum întrebă vistiernicul, răsucindu-se în loc şi trezindu-se ca de pe altă lume. Care dascăli
— Parcă domnia ta nu-i ştii, cinstite vistiernice Unu-i părintele arhimandrit Amfilohie Şendrea. Dumneata,
pan Iohane, nu sta cu ochii stecliţi ascultând degeaba. Du-te şi adă cele de trebuinţă cinstitului vistiernic.
Adă-ne şi nouă, ca să-i ţinem tovărăşie. Mie mai mult; acestui învăţăcel mai puţin; şi cel mai mult
cinstitului vistiernic. Vra să zică, cel dintăi dascăl e părintele arhimandrit Amfilohie Şendrea, unchiul lui
jupân Şendrea cel tânăr, al doilea hatman, care ţine pe sora cea mai mică a măriei sale. Domnia ta, cinstite
vistiernice, nu se poate să nu cunoşti toate, aşa încât cunoşti şi asta.
Cristea Păr-Negru mormăi îmblânzit.
— Acest sfinţit arhimandrit Amfilohie a învăţat atâta carte la Bizanţ, încât nu se află în ţara asta un om
mai iscusit decât dânsul în toate învăţăturile. Cunoaşte limba elină şi limba latinească şi, dacă l-aş întreba
eu, cel mai umilit medelnicer, în ce chip se pregăteşte bujeniţa de căprioară, şi taina asta o cunoaşte. Mă
rog domniilor voastre: ştie şi toaca din cer. Adevărat că are la doagele capului sfinţiei sale puţină lipsă, dar
se cunoaşte asta numai din când în când. Mai ales sfinţia sa dă învăţătură măriei sale Alexandru-Vodă. Al
doilea dascăl îl învaţă pe măria sa Alexandru-Vodă limba sârbească, rugăciunile şi rânduielile domneşti în
această limbă, precum este datina de demult. De treabă om acest monah sârb părintele Timoftei. Cred că
nu poate intra pe uşa asta de gras, şi toată ziua suspină după mâncare şi băutură şi pe urmă se blastămă
singur pentru lăcomie. Acesta, boieri dumneavoastră, îi smuncit la vorbă, cam gângav, şi bolboroseşte;
uneori împuşcă vorbele lui neînţelese de i se spulberă barba. Sâmbăta sara se duce şi se tânguie sub
patrafirul sfinţitului Amfilohie, ca să-i deie iertare şi mângâiere pentru lăcomia lui. Sfinţitul Amfilohie
zâmbeşte şi-l iartă şi, ca să aibă de unde-i da mai multă iertare, însuşi sfinţia sa posteşte luni, miercuri şi
vineri numai cu apă.
— Atuncea arhimandritul e un om blând cu duhul îl judecă vistiernicul, aşezându-se pe scaun, ceva mai
liniştit.
Pan Iohan aducea ulcior de vin şi trei ulcele. O slujnică puse pe masă, într-o strachină mare, zamă de
găină cu găluşte de hrişcă, mîncare de modă leşască. După ce Cristea şi mezinul său se îndestulară din
mâncare, medelnicerul le umplu ulcelele şi, cu foarte multă luare-aminte, îşi urmă vorba începută.
— E blând cu duhul părintele nostru Amfilohie, însă are şi lipsa pe care v-am mărturisit-o. Nu mai departe
decât în ziua a doua a sfintelor Paşti, anul acesta, la cazanie, în biserica Sfântului Ion, sfinţia sa a mustrat
astfel pe jupânesele care erau de faţă şi-l ascultau cu mare evlavie: O, voi muierilor! a strigat cătră ele
părintele Amfilohie, cum îndrăzniţi să puneţi pe obrazul vostru rumeneli, ruşinând astfel pe Dumnezeu, cum
că nu v-a alcătuit bine aşa cum sunteţi Dimineaţa, ajungeţi cu întârziere la sfântă slujbă, din pricină că n-