Mai înainte decât toţi, pe drumuşorul bătut de copitele tabunurilor, umbla comisul al doilea Simion, deschizând porţile la grajduri şi zăvoarele la închisori. Slujitorii armaţi ai hergheliei erau pretutindeni, dar nu se vădeau nicăieri. Apăreau numai după trecerea lui Vodă. Unul din aceşti slujitori cu suliţă veni pe un drumuşor cotit la vistiernic şi-l pofti din partea comisului al doilea, care-l văzuse rămas stingher, să treacă înainte în calea măriei sale. Astfel Cristea se găsi îndată în preajma grajdului lui Catalan. Simion îi zâmbi şi-i făcu un semn de prietinie, apoi, luându-şi iar înfăţişarea obişnuită, deschise porţile casei scunde de bârne, poftind pe Domn, însă trecând el cu repeziciune înainte. Canaturile clădirii rămaseră deschise; prin el, în urma lui Vodă, intră numai soarele; ceilalţi curteni se opriră afară. Alexăndrel-Vodă găsi în sfârşit prilej să scape de strânsoare, cătră fumul de sub pădure, unde băgase de samă arătarea subţire a fratelui său de cruce Ionuţ. Curtenii de afară luau aminte ce se petrece în umbra căsuţei de bârne. Harmasarul alb întoarse capul spre lumină. Bătu de trei ori cu copita în pământ, apoi avu un râs moale. Domnul îl mângâie pe frunte, după aceea puse în şoaptă câteva întrebări comisului al doilea. Fratele nostru Simion nu ştie să răspundă decât «da» ori «nu», îşi făcea socoteala vistiernicul, cercând a înţelege ce se spune înlăuntru. La Domn trebuie vorbă înflorită, fără de care nu faci nimica. Mai degrabă grăieşte calul; pe când Simion al nostru rămâne neclintit. La domni şi crai, dimpotrivă, trebuie să arăţi obraz vesel; să ieşi înainte, să te închini cu grabă, să te bucuri de orice mişcare; tu însuţi să pari a avea în tine argint viu, chiar dacă eşti leneş din fire; aceasta-i datoria curteanului. Măria sa a întors fruntea, fără să se mai uite la al doilea comis, şi a ieşit de la Catalan. — Unde-i Alexandru-Vodă — E sub pădure, măria ta, la foc, cu soţiile sale mai tinere, a dat lămurire comisul Manole Păr-Negru. A dus acolo feciorul nostru cel mezin puţină gustare pentru măria ta. Te rugăm umilit, măria ta, eu şi jupâneasa Ilisafta, să cinsteşti bucatele noastre. — A, acolo-i acel fecioraş pe care-l chiamă Ionuţ Păr-Negru — Întocmai, măria ta. — N-am poruncit noi să fie adus la curtea noastră să fie tovarăş lui Alexandru-Vodă. — Ne bucurăm prea mult de mila măriei tale. — Şi n-am poftit noi, jupân Manole Păr-Negru, să găsim pe acest al doilea comis al nostru de la Timiş întru altă stare decât acea în care se află — Sunt şi eu mâhnit, mărite Doamne, că fiul nostru cel mai mare încă n-a pus cununa de mire. — Este vreo pricină Să se apropie de domnia mea şi să-mi mărturisească. Îl văd vrednic în toate. Aş pofti să împlinească şi această poruncă a noastră. Simion veni la porunca domnească tocmai când măria sa ajungea la focul de sub streşina pădurii, unde Jderul cel mititel şi Alexăndrel-Vodă se veseleau, pârând şi ei flăcări vioaie în blândeţa primăverii. Domnul îi privi un timp cu mare plăcere, apoi înainta la pânza albă de in întinsă pe iarbă. Un fedeleş de vin stătea poponeţ alături, ca un pitic al tainiţilor pădurii, care anume luase acea înfăţişare, pentru petrecerea domnească. Coşuri şi cratiţi erau învălite cu ştergare. Ionuţ se închină şi puse pe pânză două talgere de cositor. Găsi în coşuri şi două cupe. Descoperi cratiţa cu claponul gătit împărăteşte şi-şi spuse vorbele întocmai. De asemenea alte vorbe potrivite şi fără greş rosti, aducând sub nasul domnesc prepeliţile împănate, în ţiglă subţire de lemn. Vodă şi cuconul său se aşezară pe butuci de brad. Curtenii rămaseră în picioare, bucurându-se numai cu ochii de bucatele comisoaiei Ilisafta. Atunci îndrăzni Simion să iasă la lumină în vederea măriei sale. Era cu capul descoperit. Avea în frunte deasupra ochilor un semn tămăduit de lovitură de sabie. Privea drept şi fără de nici o frică pe măria sa. Era vinovat, îl judeca vistiernicul, că nu se sileşte să zâmbească. — Jupâne Simion Păr-Negru, zâmbi Domnul, zvârlind la o parte osul de clapon de pe care rupsese cu dinţii carnea fragedă; eşti domnia ta bun să-mi spui pe cine ţi-ai ales Am poruncit să te găsesc însurat. — Măria ta, răspunse Simion punând genunchiul stâng în pământ, cu greutate fac ceea ce ai poruncit măria ta numai două tagme de oameni. — Care, jupâne al doilea comis Întăi osteneşte-te şi-mi toarnă vin. Fii cuparul meu astăzi. Ia credinţa şi apoi umple cupa. Să afle jupâneasă Ilisafta că m-am bucurat cât şi Mavrichie-împărat de ceea ce mi-a trimes. Care sunt cele două tagme de oameni, jupâne Simion — Îşi găsesc cu greu soţie acei care sunt rânduiţi de Dumnezeu să fie stăpânitori noroadelor. Domnul îşi încreţi fruntea. Era de mult văduv. Încă nu-şi hotărâse Doamnă. — Ai dreptate, încuviinţă el. Şi care-i a doua tagmă — Îngăduie, slăvite Doamne, să dreg a doua cupă. Tagma cealaltă, măria ta, e cu mult mai umilită. N-are răspundere în faţa lui Dumnezeu, nici nu trebuie să facă jertfă după rânduieli întocmite. Din tagma asta sunt mişei ca mine, cărora le-a fost înjunghiată inima în tinereţă şi acuma urăsc partea femeiască. Vodă Ştefan râse, privindu-l lung. Simion îndrăzni să nu zâmbească. Asta nu plăcea de loc comisului celui bătrân, iar cinstitele obraze boiereşti ce erau de faţă socoteau lipsită de înţelepciune asemenea purtare. Îndeosebi se mâhni Cristea de soarta fratelui său mai mare. Căci cu tot râsul său plin de bunăvoinţă, Ştefan-Vodă putea fulgera în orice clipă o poruncă plină de asprime. Măria sa, întinzând iar cupa, primi vin din fedeleş şi bătu pe umăr pe Simion, ceea ce fu de mirare pentru boieri. Al doilea comis sărută mâna măriei sale şi se ridică în picioare. Atunci socoti Cristea vistiernicul că trebuie să treacă mai în lumină. Domnul îl văzu şi-l chemă la sine, ca să facă plăcere bătrânului său slujitor Manole.
— Domnia ta ai urmat o altă rânduială a vieţii, vistiernice. Cristea Păr-Negru se supuse cu umilinţă, coborând genunchii şi aplecându-şi fruntea. — Da, măria ta. Ştiu că stăpânului nostru i-i cunoscută suferinţa anume a fratelui meu, de aceea măria sa se milostiveşte să-l ierte. Tagma aceasta, măria ta, nu mai poate avea dragoste decât cătră Domnul său, ceea ce este bine şi folositor măriei tale. Comisul al doilea Simion are soţie datoria lui şi prunci aceste minunate dobitoace pe care Dumnezeu le-a dat domnilor ca să găsească în ele repeziciune, desfătare şi putere. Vodă se întoarse spre bătrânul comis: — Sunt prea mulţămit, jupâne Manole, de acest fiu al domniei tale. A moştenit limbă dulce de la jupâneasa Ilisafta. — Asta-i numaidecât, măria ta, se grăbi să încuviinţeze comisul, după care oftă, înegurându-se puţintel.
- Page 2 and 3: MIHAIL SADOVEANU FRAŢII JDERI Volu
- Page 4 and 5: DESPRE HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI N
- Page 6 and 7: Petru Aron-Vodă. Îndată ce m-au
- Page 8 and 9: chiote. De pe zidurile mănăstirii
- Page 10 and 11: AICI SE ARATĂ UN VOIEVOD MARE ŞI
- Page 12 and 13: — Prea sfinţite, grăi Domnul ap
- Page 14 and 15: fecior al lui Jder. — A fost feci
- Page 16 and 17: SE VEDE CUM SE LEAGĂ O FRĂŢIE DE
- Page 18 and 19: tovărăşia. — Poate-i bună, m
- Page 20 and 21: una şi a oamenilor de rând alta.
- Page 22 and 23: SE VĂDESC ŞI ALTE CUSURURI ALE PR
- Page 24 and 25: Acolo descăleca şi trase din cobu
- Page 26 and 27: — Eşti vânător tânăr, mânzu
- Page 28 and 29: ÎN CARE SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ COMISU
- Page 30 and 31: domnească şi răspundere mare. De
- Page 32 and 33: — Dascălul spune că sunt nişte
- Page 34 and 35: — Are să-ţi poruncească iar.
- Page 36 and 37: CAPITOLUL VI
- Page 38 and 39: Simion. Despre părintele Nicodim n
- Page 42 and 43: CAPITOLUL VII
- Page 44 and 45: mi se dea drumul din strânsoare. C
- Page 46 and 47: unii şi de alţii până ce a obli
- Page 48 and 49: Îşi lăsă slujitorii şi urmă p
- Page 50 and 51: UMBLÂND PE DRUMUL SUCEVII, IONUŢ
- Page 52 and 53: Jupâneasă Candachia se oţărî.
- Page 54 and 55: aveţi vreme. Adevăr vă spun că
- Page 56 and 57: ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUN
- Page 58 and 59: Ciudat i se părea coconului domnes
- Page 60 and 61: — Nu înţeleg de ce îndrăzneal
- Page 62 and 63: CAPITOLUL X
- Page 64 and 65: asfinţitului Domnul îşi ridică
- Page 66 and 67: ăspuns la o întrebare a noastră.
- Page 68 and 69: trebuia să găsească pe dumnealui
- Page 70 and 71: puie în mâna domniei tale. — N-
- Page 72 and 73: CAPITOLUL XI
- Page 74 and 75: capra căruţii mormăi repezit câ
- Page 76 and 77: năluciri mincinoase, atunci însea
- Page 78 and 79: acuma nevoie de el. Poate că nu mu
- Page 80 and 81: CAPITOLUL XII
- Page 82 and 83: cară bune şi boi voinici. După s
- Page 84 and 85: Dintr-odată detună chiot şi larm
- Page 86 and 87: Dinspre fumegare şi dinspre râpă
- Page 88 and 89: DESPRE IEŞIREA ÎN PRADĂ A TĂTAR
- Page 90 and 91:
doilea comis de la Timiş, ca să a
- Page 92 and 93:
primească, în judecata lui, o des
- Page 94 and 95:
CAPITOLUL XIV
- Page 96 and 97:
căldări de apă de la fântână
- Page 98 and 99:
Sara, cei trei fraţi au făcut un
- Page 100 and 101:
CAPITOLUL XV
- Page 102 and 103:
Cinstiţii comişi se îmblânziră
- Page 104 and 105:
chiamă ajutor pe comisul Manole ş
- Page 106 and 107:
CAPITOLUL XVI
- Page 108 and 109:
Ce părere are Simion despre asta S
- Page 110 and 111:
Din iatac vistiernicul se năcăjea
- Page 112 and 113:
Călugărul trase în casă după s
- Page 114 and 115:
Poftesc pe părintele nostru, sfâr
- Page 116 and 117:
UNDE ŞI CUM L-AU GĂSIT JDERII CEI
- Page 118 and 119:
Pârcalabul Goian îl privi nedumer
- Page 120 and 121:
dea samă de ele lui Alah-Dumnezeu.
- Page 122 and 123:
Înturnându-se amândoi spre balta
- Page 124:
Table of Contents Title page CAPITO