o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

— Eşti vânător tânăr, mânzule; câte paseri zboară
domnia ta crezi că toate se mînîncă. Iaca, ajungem la Vânători. Nici domnia ta nu mai ai mult până la
Târg. Se ridică luna şi ţii numai o întinsoare până acasă. Nu te mai opreşti nicăieri şi-ţi muşti limba dacă te
mai întreabă cineva ceva, Jupîneasa Ilisafta te aşteaptă cu masa întinsă: are să te mustre pentru
întârziere. Eu mă opresc. Noapte bună! Să nu te superi pe staroste.
— Nu mă supăr, uncheşule.
— Du-te, Făt-Frumos, şi nu mai greşi.
— Mă duc; dar trebuie mai întăi să mărturisesc că i-am spus unde stă Catalan şi cine-l păzeşte.
— I-ai spus acelui străin
— I-am spus. Cred că n-am făcut nici un rău.
— Dar de unde! Ai făcut chiar bine. Ar fi trebuit să-l pofteşti să vie cu domnia ta, să-i deschizi porţile,
să-l treci pârleazurile. Eu spun numai atâta, mânzule, că un fecior de boier nu-i frumos să steie la taclale
cu oamenii din prostime. Buni sunt şi oamenii de rând; dar unii dintre ei îs vicleni.
— Acesta mi s-a părut om de treabă şi prietin.
— Nu vorbesc de acesta; vorbesc de alţii. Fii fără grijă şi umblă sănătos. Ştii c-am prefăcut lăptocul
morii, unde te scăldai când erai un ţânc numai de-o şchioapă. Dacă i-ai mai vedea o dată, l-ai cunoaşte
— Pe cine Pe omul acela Cred că da.
— I-ai văzut ochii
— N-am băgat de samă, uncheşule.
— Atuncea-i bine. Să ştii că măgăruşul cela de care te-ai înfricoşat tot trăieşte. Nu mai sta.
Starostele Căliman atinse cu mâna-i mare umărul fecioraşului şi-l lăsă să treacă mai departe, pe drumul
Târgului, iar el rămase în loc o vreme, mâncându-şi mustaţa căruntă şi mormăind. Când Ionuţ intră în
cotitură, bătrânul îşi întoarse în loc calul şi porni îndărăt spre popasul cu gospodari veseli.
Luna se ridicase spre amiază. Satul vânătorilor domneşti rămase în urma lui Jder; apele Ozanei sclipiră sub
Cetate, înălţându-şi ochii cu oarecare sfială Ionuţ privi pieziş zidăriile de deasupra râpii ş-un turn din
laturea dinspre Târg, pe care stătea un străjer neclintit.
În trecătoarea aceea printre ape şi prin lunca nestatornică a râului, era partea cea mai primejdioasă a
drumului său, căci în temeliile acelei vechi cetăţi sălăşluiau duhuri. Mulţi le-au auzit chemând şi gemând. În
turnul fără de străjer cade uneori, la furtuni de vară, trăsnetul.
Puse pinteni calului. Apoi deodată strânse frâul, ascultând, cu inima ghemuită. Cânta din Cetate un
cucoş, cu glas stins.
Îşi înghiţi frica şi-şi repezi harmăsaraşul pag. După ce ocoli Târgul, îşi domoli iar mersul pe sub dumbravă.
Rupse o frunză şi cântă singurătăţii, ca să depărteze fantasmele, într-adevăr, cât cântă, le ţinu departe.
Le zărea numai cu coada ochiului, mişcându-şi trupurile de abur pe fânaţuri. Veneau dintr-acolo miresme,
ca suflări ale lor.
Dintr-o dată tresări, de sunet de corn. O bucurie năprasnică îi umplu toată fiinţa şi izbucni într-un
strigăt:
— Dumneata eşti, bădiţă Simioane
— Noi suntem, răspunse un glas.
«Am ajuns la movila lui Balţat!» răsuflă uşurat Jderul cel mititel. Şi chiui din nou.
— Hai-hai! că te-aşteaptă acasă muta, să te tragă de urechi, râdea Simion prin întuneric.
Ionuţ se bucura auzindu-i numai glasul, fără să vadă încă pe fratele său mai mare.