o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

— Pentru că mă bănuieşti pe nedrept, bădiţă Nicoară.
— Frumos şi bine este, Ionuţ, să trăieşti întru curăţenie sufletească şi să n-ai nimica a ascunde
maimarilor tăi, cărora le eşti drag. Căci tu, dacă te duci de la casa bătrânilor noştri, are să fie pentru dânşii
o mâhnire mare. Şi n-ar trebui mâhnirea lor s-o sporeşti cu vreo faptă necugetată. Mărturiseşti cu
jurământ
— Mărturisesc cu jurământ, bădiţă, pe sufletul meu şi al maicei mele cea care s-a prăpădit.
În gând, Jderul cel mititel îşi prefăcea cu viclenie vorbele, punându-le la frăţia de cruce pe care o legase
la Sfântu-Ion. Îi scapără negru şi roş în priviri, dar se îndărătnicea în legământul ce făcuse, mai tare şi mai
sfânt decât orice pe lume.
— Bine, vorbi cu linişte Nicodim, mângâindu-l pe frunte. Am încredere în tine. N-aş putea spune că am
aceeaşi credinţă în Alexăndrel-Vodă, care pricinuieşte multă nelinişte părintelui său. Dacă nu ţi-a vorbit
încă despre nişte zburdăciuni ale lui pe care le-a făcut, cu nişte fecioare ori văduve tinere de cneji, poate
are să-ţi vorbească de acum înainte. Fiind şi părintele său aplecat spre partea femeiască la Alexandrel
slăbiciunea e şi mai mare, pentru că n-are încă în el alte puteri ca să-l înfrâneze. Bune sunt toate ale vieţii,
dar cu măsură. El se poate duce într-o asemenea nebunie cu capu-n jos ca într-o prăpastie, pe când
părintele său caută intrările şi ieşirile cu chibzuinţă, stăpânind ce-i place. Tu, dacă ai de învăţat întru
acestea, învaţă de la măria sa Domnul, nu de la Alexăndrel-Vodă. Ai înţeles
— Am înţeles, bădiţă Nicoară. Fii încredinţat că am să le fac toate bune.
— Încredinţat prea tare nu sunt. Avem să vedem. Dacă va fi să fie ceva, dă de ştire măriei sale, ori
trimite răspuns acasă, să vie la tine unul dintre noi. Să mai ştii ceva la care nu te gândeşti, dar care-i mai
presus de toate. Dacă se întâmplă o poznă, lovit în inimă e mai cu samă măria sa Domnul. În Alexăndrel-
Vodă are măria sa nădejdea moştenirii la domnie. Dacă se surpă Alexandrel, măria sa cade în mare
suferinţă. Aş putea spune că pentru acest cocon s-a întâmplat fapta de anul trecut din Secuime, când
măria sa a prins pe Petru Aron-Vodă şi l-o omorât. De mult urmăreşte măria sa asta, nu atât ca să răzbune
pieirea lui Bogdan-Vodă, cât ca să nu mai fie pe lume alt os din osul lui Alexandru-Vodă Bătrânul. Ştiind că
va face să cadă capul lui Petru Aron, măria sa şi-a pregătit izbăvire, începând şi săvârşind lăcaş de
rugăciune pentru sufletul său. La toamnă, se sfinţeşte sfânta mănăstire a Putnei. Acolo îşi găteşte măria
sa sălaş de veci şi pomenire necurmată, ca să-i ierte Dumnezeu această faptă cumplită. Poate Alexandrel
nu înţelege încă asta. Poate ai să înţelegi tu, Ionuţ.
Jderului celui mititel i se înegurară ochii; dar se îndârji şi tăcu neînduplecat, credincios jurământului şi
frăţiei de la Sfântu-Ion.
— Îţi sărut mâna, bădiţă Nicoară şi părinte Nicodim, şopti el cu dulceaţă; eu mă duc să-mi gătesc calul.
Am poruncă de la Tuţa şi de la muţa să fiu azi înapoi.
— Grăbeşte-te, să nu te apuce noaptea. Luna-i în al treilea pătrar. Nu ţi-i frică prin întuneric
— N-aş putea spune, bădiţă Nicoară, că nu mi-i frică. Batâr că-s descântat, tot mă tem să nu-mi iasă
înainte Necuratul, într-o formă schimbătoare.
— Ori şi în ce chip ţi s-ar arăta, să nu te temi. Mai ales să nu te temi dacă s-arată în chip de muiere. Mai
degrabă teme-te de bărbat înarmat.
— Mă tem şi de acela, bădiţă Nicoară, dar mai puţin. Am şi eu armă şi săgeţi la oblânc. Totuşi
mărturisesc cu umilinţă că sunt mult mai fricos decât ceilalţi fraţi ai mei. Bădiţa Simion se teme numai de
parte femeiască. Acest diavol îl suduie el şi zi şi noapte.
— Are dreptate Simion, zâmbi călugărul. Din pricina unui asemenea diavol a rămas el până acuma holtei,
iar eu am intrat în pustie. Istoria asta ai s-o afli tu cândva, ca să-ţi fie şi ţie învăţătură. Acuma grăbeştete,
căci soarele scăpată pe codru. Nu uita dulama. Întreabă calul dacă fratele Gherasim i-a dat grăunţe.
Pune-ţi pita ce ţi-am gătit-o la coburi. Spune celor de la Timiş veşti bune şi binecuvântări. Unde te duci
— Unde mi-a poruncit, bădiţă Nicoară.
— Aşează-te o clipă, ca să-ţi steie norocul. Are dreptate comisoaia Ilisafta să se uite la tine cu ochii pe
care-i ştiu şi să te alinte. Nu pleca până nu-ţi dau cartea de la canţelaria domnească cu pecete, ca să nu
te poprească oştenii din Branişte. Cum a aflat că tu duci porunca la Timiş, măria sa a şi strigat să ţi se
scrie carte, ca să nu suferi nici o întârziere. După ce te-am sărutat şi te-am binecuvântat, du-te.
După ce-şi închingă bine calul şi-şi cercetă sabia şi cucura de săgeţi, Ionuţ se zvârli în şa fără să atingă
scările. Era o mişcare mlădioasă, învăţată de la Simion. Punea numai podul palmei pe grumazul animalului şi
se azvârlea deasupra. Cum se aşeza, îşi sprijinea pumnul drept în şold şi privea cu fudulie în juru-i.
— Pruncul acesta are să fie la vremea sa mândru bărbat, îl cântăriră gospodarii care-l aşteptau în hudiţă,
făcându-i loc să treacă. Muierile şi fetele din căruţe se uitară la el râzând fără de nici o ruşine.
Se duse în trap un timp, până cătră izvoarele de sub Branişte. Când ajunse sus, la focurile călăraşilor,
straja îl opri. Veni un hotnog, ca să-i vadă cartea; porunci să se înlăture suliţile şi-i pofti cale bună.
În pădurea de stejari se făcu noapte. Când intră în poienile de pe Ozana, luci luna printre cetini. Găsi
popasuri de gospodari ce se întorceau de la hramul sfintei mănăstiri. Erau oameni veseli şi prea vorbăreţi.
Unii îl poftiră să descalece şi să ospăteze cu ei. Ionuţ mai merse un răstimp în trap repede, până ce rămase
iarăşi singur. Luna se ridica, descoperind vâlcele pline de ceaţă.
Din acele vâlcele, ies câteodată fantasme drumeţului. În noaptea aceea erau însă locurile curate. Se
auzeau prepeliţi strigând în ierburi, unele mai aproape, altele depărtate.
Străbătu acele locuri singuratice cu foarte multă luare-aminte, gata să-şi facă cruce cu limba ori să puie
mâna pe sabie. I se descreţi inima când ajunse la altă adunare de cărăuşi.