You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Vodă a mângâiat creştetul coconului său; când Alexandrel a ridicat ochii, părintele său i-a zâmbit cu<br />
dulceaţă, îndată acea lucire de soare s-a întunecat. Măria sa a ieşit cu fruntea încreţită din sfântul lăcaş,<br />
poruncind dumnealui marelui logofăt Toma să lege cu sfoară verde pergamentul lui Căliman starostele şi să-i<br />
aşeze în ceară roşie pecetea cea mică. Însuşi Căliman să vie să-şi primească dreptatea după care de<br />
atâţia ani suspină, iar vornicii să puie iar la locul lor pietrele de hotar, cum au fost din vechi; iar dumnealui<br />
Ciopei pârcălab să plătească unei sfinte biserici dajdie, pentru sila ce a săvârşit, obijduind pe un slujitor<br />
vrednic al Domniei.<br />
Îndată după asta, fiind soarele înălţat pe cer înaintea amiezii, în al cincilea ceas, cuhniile mănăstirii au<br />
prins a slobozi bucatele pentru sărăcime.<br />
La stăreţie s-au întins mese pentru măria sa şi pentru boieri.<br />
Atunci abia, călăuzit de părintele Nicodim, Jderul cel mititel s-a putut apropia, cu destulă sfială, de Domn.<br />
— Acesta e mezinul comisului nostru Manole a zâmbit Vodă.<br />
— Da. Alexandrel-Vodă îl cunoaşte de anul trecut, de la isprăvile lui de vânătoare.<br />
— Am aflat. Te chiamă Ionuţ, te-am mai văzut.<br />
— Ionuţ Păr-Negru, măria ta — zis şi Jder cel mititel.<br />
— M-aş mira de asemenea poreclă, dacă nu ţi-aş cunoaşte-o pe obraz, a zâmbit Domnul. Deci ai învăţat<br />
meşteşug de la Căliman<br />
— Am învăţat, luminate stăpâne.<br />
— Are câni şi şoimi, dădu lămurire coconul Alexandrei.<br />
Domnul păru a se mira nespus. Bătu pe Ionuţ pe umăr.<br />
— Ai câni<br />
— Am, luminate stăpâne, o haită Doica şi un câne Bora. Şi am numai un erete, pe care l-am învăţat la<br />
prepeliţi.<br />
Alexandrel dădu iar lămurire.<br />
— Trebuie răbdare multă. Opt luni i-au trebuit ca să înveţe eretele.<br />
— Cum ai făcut, Jder se miră măria sa.<br />
Flăcăuaşul se roşi de plăcere până în albul ochilor.<br />
— Mărite stăpâne, întăi l-am ţinut flămând.<br />
— Pe cine<br />
— Pe erete, mărite stăpâne. Îl cheamă Săgeată. Întăi l-am ţinut pe Săgeată flămând două zile, după<br />
aceea am început a-i da bucăţele de carne. Eu am învăţătura asta de la moş Căliman şi de la dânsul am şi<br />
mănuşa de sârmă în care vâr pumnul drept. Eu îs stângaci, măria ta, şi trebuie să pun mănuşa în dreapta.<br />
Pe acea mănuşă de sârmă pun bucăţica de carne şi el vine şi o ia de pe mănuşă. Aşa îl ţin flămând şi-l<br />
învăţ încet-încet să vie pe pumn la mine. Îl fluier şi vine. Strig: Vină, Săgeată! Şi el vine. După ce l-am<br />
învăţat asta, îl deprind să cunoască prepeliţa. Eretelui îi place capul de prepeliţă. Ţipă când îl ciuguleşte,<br />
aşa de tare-i place. Pe urmă ies la câmp. Îi leg şoimului pe cap deasupra pliscului, în cureluşe, un zurgălău<br />
mititel de argint. Doica stârneşte paserea; eu dau drumul eretelui de pe pumn; el se duce săgeată ş-o<br />
prinde; eu îs îndată lângă el; îi aud zurgălăul în iarbă, ori în mirişte; îl caut, îi iau vânatul, îi dau capul<br />
prepeliţii; îl pun la loc pe mănuşa. Aşa că am adus pentru masa măriei tale prepeliţi de la noi de la Timiş; şi<br />
comisul Manole Păr-Negru mi-a poruncit să sărut mâna măriei tale şi din partea sa şi să spun că toate-s<br />
bune şi măria sa e dorit acolo.<br />
Vodă zâmbi privind lung pe flăcăuaş.<br />
— Ce slujbă faci domnia ta la Timiş<br />
— Măria ta, n-am slujbă anumită, fărădecât dau ajutor lui bădiţa Simion. Sunt iepe care fată. Sunt<br />
harmăsari care au nărav. Noi suntem doftori.<br />
— Te pricepi şi-ntr-acest meşteşug<br />
— Mă pricep, măria ta. Bădiţa Simion încalică un nărăvaş; eu încalic altul. El sare ca o lăcustă încolo; eu<br />
încoace.<br />
— Mi se pare, măria ta Alexandrel fiul meu, că vrei să-mi ceri slujitor şi prietin pentru tine pe acest Jder,<br />
se întoarse Vodă cătră coconul său. Dacă pofteşti asta, dă-i mâna lui Ionuţ Păr-Negru şi staţi alături la<br />
această masă. Prea sfinţite părinte Iosif, binecuvântează pânea şi carnea, cu care nu suntem destul de<br />
vrednici a ne îndestula, dacă Dumnezeu ar măsura pofta noastră după faptele ce săvârşim.<br />
Vlădica Iosif blagoslovi mâncările. Medelnicerii înfăţişară măriei sale vasele de argint. Din vasul ales<br />
slujitorul luă gustare cu lingura lui. De asemeni veni cuparul, vărsând vin în cupă şi luând întăi credinţa.<br />
Cântăreţii clerici îşi dreseră glasurile tuşind în chip felurit şi împunseră în bagdadie şi în fereşti melodia<br />
psalmului 103, care plăcea îndeosebi măriei sale:<br />
Binecuvântează, suflete al meu, pre Domnul! Doamne Dumnezeul meu, mare şi minunat eşti Tu,<br />
cu slavă şi strălucire împodobit.<br />
Ochii Voievodului se muiară ca de o bură. Rămase o vreme dus pe gânduri, pe când mesenii îşi<br />
întrebuinţau cu hărnicie fălcile şi dinţii. Slujitorii aduceau, dregeau, ştergeau cu şervete mânile întinse<br />
peste umăr. Vorbirile între meseni urmau în şoaptă. La uşi şi în cerdac stăteau ca stane de piatră oştenii cu<br />
platoşe făcând straja cuvenită.<br />
Se auzea de-afară murmurul mulţimii de dincolo de ziduri, sub soarele amiezii.<br />
— Părinte Iosife, porunci Vodă, chiamă în stânga mea pe cuviosul Nicodim. Îmi place s-aud şi pe acest