o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

ceas mai înainte se năcăjeau în baltă la tăiat papură cu cosorul, veneau acuma cu semeţie de vechi
oşteni. Oaspeţii de la Suceava şi marinarii de la corăbii se rânduiră şi ei în bătaie, steclindu-şi armele în
soarele de amiază.
Tânguirea pe care o lăsaseră în urmă cei doi fraţi se umflă în chiar acest răstimp de un strigăt de
deznădejde. Greaca se răsuci în sus, apucă furiş de la un slujitor domnesc sabia, o întoarse cu iuţeală
punându-i straja în pământ şi se lăsă în ascuţiş. Fierul o pătrunse prin grumaz; ea rămase la pământ,
înotând în tresăriri uşoare, cu braţele, pe apa veşniciei.
La strigăt, toţi cei de faţă întorseseră obrazul şi văzuseră. Bătrânul Jder îşi trecu mâna pe frunte şi-şi
sparse deodată răcnetul poruncind retragere spre Cetatea Chiliei, căci toată acea învălmăşeală se arata a
fi fără noimă. Domnia sa înţelesese asta mai din vreme; dar alţii păreau a nu înţelege încă.
Mânia lui Jder cel mititel, înviată iar şi crescută de disperare, era sprijinită mai cu samă de vistiernicul
Cristea. De asemeni cuviosul Nicodim avea un cap înfricoşat, de sub comanacul căruia se răsuceau şi se
zbăteau, şuierând, şerpi. Comisul al doilea Simion îi stătu mai mult în preajmă, ca să-l apere şi să-l sprijine.
În asemenea cumpănă, în care se puteau prăpădi suflete de oameni pentru visuri şi fantasme, îşi ţinu
firea, lângă comisul cel bătrân, mai ales, cinstitul staroste Nechifor Căliman.
— Ptiu, drace! grăi el cătră prietinul său. Hai să-i ţinem pe loc şi să-i întoarcem. Asemenea nebuni, când
se înfierbântă, sunt în stare să moară până la unul, din pricină că noi cei cuminţi am fost mai nebuni decât
dânşii.
Învălmăşeala nu conteni decât printr-o întâmplare tot aşa de ciudată.
Atât Ionuţ, cât şi Simion, cât şi Nicoară ţinteau să iasă mai cu samă asupra lui Suleiman-Beg. Cum
ajungeau la el, trebuiau să se izbească şi cu ienicerii. Intre ei îşi făcu loc cu repeziciune din urmă Gheorghe
Botezatu Tătarul. Trecând într-un salt înainte, se opri. Îşi cumpăni jungherul întăi în jos, apoi deasupra
capului, ţinându-l de vârf; apoi îl repezi, pălind pe Suleiman-Beg în deschizătura dintre coif şi cămaşa de
zale. Stăpânul de la Ormanlî-Ghiol căzu dintr-odată cu faţa la pământ, fără nici un răcnet. Un sânge
puturos se împrăştie subt el ca o baltă neagră. Ienicerii îşi ridicară armele în sus, strigând: Ala-Ala!
cunoscând în acel sânge un semn şi o pedeapsă de la Dumnezeu.
După această din urmă întâmplare a uceniciei sale, Ionuţ Jder, potrivit poruncii ştiute, a fost înfăţişat la
Domnie.
La 15 octombrie, Domnia era la târgul Iaşilor. Comisul Manole Jder ceru cu umilinţă învoire măriei sale ca
feciorul său mezin să nu-şi descopere ţeasta, atunci când măria sa va binevoi să-l primească şi el va sta în
genunchi cerând iertare pentru nebuniile lui. Vodă a zâmbit şi a şoptit la ureche coconului său câteva
vorbe de lămurire; după care Alexandru-Vodă a ridicat palma la mustăcioară şi a întors fruntea într-o parte.
La 20 octomvrie următor, Ionuţ Jder se înfăţişa mutei sale comisoaia Ilisafta, având capul descoperit.
Comisoaia Ilisafta Jderoaia îl îmbrăţişa şi-l sărută furtunatic, după aceea stătu, se uită la dînsui şi începu a-
şi face cruce, înălţându-şi ochii la sfintele icoane.
La 21 octomvrie, cuviosul ieromonah Nicodim se întoarse cu întristare la sihăstria sa şi intră singur în
chilie, unde, pe masa de la ferestruică, se afla încă ceaslovul, înainte de a-l deschide în altă parte, la
sfinte rugăciuni, cuvioşia sa muie pana de hultan în cerneală şi scrise data întoarcerii sale, după care
adăogi, ca să fie amintire, pentru mai târziu;
«Când am fost noi în pământul Turcului.»