Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Călugărul trase în casă după sine pe comis şi ascultă nu cu prea multă uimire lămuririle.<br />
— Am înţeles că în acel copil e pulbere de puşcă, suspină el.<br />
Privi fără să vadă ceea ce scrisese şi împinse cu palma ia o parte cartea deschisă. Se înălţă după aceea<br />
în picioare şi se învârti de câteva ori prin chilie, ca într-o cuşcă cu gratii.<br />
Păru că se linişteşte. Întoarse ochii spre Simion cercetându-l.<br />
— Văd că ai la tine armele.<br />
— Da, căci mă duc după tătuţă, la Suceava.<br />
— Şi de la Suceava<br />
— De la Suceava, tot înainte. Aştept numai să vie din urmă starostele Nechifor; cum vine, nu mai stau<br />
nici o clipă.<br />
— Ai vreme până atuncea să îmbuci ceva. Nu poţi găsi la mine decât mâncare călugărească, dar trebuie<br />
să te mulţămeşti şi cu aceea. Înţeleg c-ai venit pentru iertarea noastră; se poate să nu ne mai vedem. În<br />
pustia întru care mă aflu, nu încetez de a mă ruga pentru toţi şi mai ales pentru dumneata, Simioane. Am<br />
fost în zilele noastre ca doi căluţi fără grijă de la Timiş; iar pe urmă a venit peste noi un vârtej ca şi acesta<br />
care-l poartă pe Ionuţ. Eu mi-am găsit aicea mângâierea şi pacea; nu ştiu domnia ta dacă mai ai rana<br />
deschisă.<br />
— Părinte Nicodim şi frate Nicoară, zâmbi Simion, trăiesc şi eu cum dă Dumnezeu. Numai câteodată mă uit<br />
într-un izvor alinat şi văd semnul prostiilor de altădată. Atuncea îmi vine să încalic, să dau fuga până aici,<br />
să te îmbrăţişez şi să ieşim iar la lume. Mă gândesc că poate ni se cuvine să facem şi altceva. Mă ispitea,<br />
la Lipinţi, Vodă, zicând că are nevoie de alţi boieri decât cei vechi.<br />
— Oi, frate dragă, suspină monahul, drumul domniei tale e deschis. Pe mine iartă-mă şi lasă-mă aici.<br />
— Părinte Nicodim, noi amândoi am fost cea dintăi păreche dintre feciorii comisului. Nu mi se cuvine să<br />
ies singur.<br />
— Însă eu, bădiţă Simioane, sunt îngropat aicea şi uitat.<br />
Comisul al doilea oftă cu mare sfâşiere a sufletului; încât călugărul se opri, aţintindu-l îndelung. După<br />
aceea prinse iar a se frământa, umblând prin cuşcă.<br />
— Ascultă, bădiţă Simioane, grăi monahul dintr-odată, poticnindu-se asupra fratelui său. Pentru ce ai<br />
venit să mă tulburi Deschide uşa ca să ies şi du-mă la porunca ta.<br />
Simion clătină din cap.<br />
— Nu-ţi poruncesc eu, părinte Nicodim. Muţa noastră-i slabă, părintele nostru-i bătrân. Trebuie să le<br />
ocrotim zilele pe care le mai au.<br />
— Bine, se umili călugărul. Să încalic şi eu pe un asin, cum se cuvine tagmei noastre, să iau o carte şi să<br />
vă urmez, ca să vă ajut cu rugăciunile mele şi, dac-om găsi pe răzvrătit, să-l îmblânzesc şi să-l înduplec.<br />
Cei trei călăreţi, urmaţi de slujitorul comisului Simion, ieşiră de la mănăstire într-un târziu, după-amiază.<br />
Când suiră sus pe opcină între brazi, ca să coboare după aceea la Râşca, sună din urmă stâns toaca, pe<br />
urmă cântară clopotele, prin cernerea negurei. Erau tustrei înfăşuraţi în contăşuri de pănură, şi purtau<br />
glugă. Cel mai înfricoşat la înfăţişare, din pricina bărbii şi comanacului, era cuviosul Nicodim.<br />
În lipsă de asin, călugărul fusese nevoit să încalece un cal mănăstiresc, dintre cei care rătăceau pe sub<br />
pădure, împrumutase de la stăreţie o şa naltă cu scări de lemn; pusese pe dânsul un strai larg ca pentru<br />
acea vreme de toamnă şi comisul îl poftise să treacă înainte pe poteca muntelui, ca să sperie jivinele şi<br />
arătările umbrei. Dacă ar fi ieşit hoţi în acea vreme în faţa unui asemenea călăreţ, care se înălţa cu<br />
comanacul până între cetini, numaidecât s-ar fi prăvălit într-o parte în râpă socotind că dă peste dânşii un<br />
moroi al pădurii.<br />
— Eu credeam să-mi schimb la Suceava această cuvioasă înfăţişare, zise părintele Nicodim cătră fratele<br />
său mai mare. Din ceea ce spui domnia ta, văd că-i mai bine să mă duc aşa înainte. Se vor milostivi<br />
slujitorii măriei sale să-mi împrumute o suliţă, ca să nu fiu cu mâna goală; încolo nu mai am nevoie de<br />
nimica. Văd că trebuie să mă duc înainte, ori ca să vă fiu domniilor voastre de mângâiere, ori ca să fiu<br />
altora spaimă.<br />
— Mai mult ca să facem spaimă altora avem noi trebuinţă, fu de părere cinstitul staroste al vânătorilor.<br />
La al treilea ceas al nopţii, printr-o întunecime deasă şi prin ploaie, un străjer răcni într-adevăr, cu<br />
groază, la marginea drumului.<br />
— Care-i acolo Stăi pe loc. Ce matahală-i asta<br />
Era la locul unde se desface calea în două: un drum apucă spre târg şi altul spre Cetatea Sucevii.<br />
La răcnetul caraulei. călugărul răspunse cu blîndeţă:<br />
— Oameni buni, cinstite oştene. Dumnezeu să te binecuvânteze!<br />
Umbra străjerului se întorsese iar la drum, cu suliţa aplecată.<br />
— Cine sunteţi domniile voastre<br />
— Suntem oameni de la Timiş. Ne ducem la Suceava. Avem treabă la Domnie.<br />
— Dacă sunteţi de la Timiş, atuncea îl căutaţi pe comisul Manole Păr-Negru.<br />
— Întocmai, cinstite oştene.<br />
— Atuncea staţi pe loc şi nu treceţi mai departe. Treceţi domniile voastre la dreapta şi apucaţi drumul<br />
Cetăţii. A ieşit poruncă la poartă de la luminăţia sa ca să treceţi ori şi la care ceas aţi veni. Dumnealui<br />
comisul Manole Păr-Negru vă aşteaptă înlăuntrul Cetăţii, la odăile chelarului măriei sale. Acolo s-au dus şi<br />
alţii care au mai venit în noaptea asta.<br />
Călăreţii trecură la Cetate, bucurându-se de această întăi biruinţă. Auziră de departe chemările străjerilor