CAPITOLUL XVI
CUM SE PREGĂTESC JDERII CEI MARI SĂ-L CAUTE PE CEL MITITEL Luni dimineaţa, început de octomvrie, bătrânul Manole Jder se strecură mai devreme decât de obicei din iatac. Dobândise acest nărav să iasă pe furiş, ca să nu-l apuce vreun cârlig de vorbă al jupânesei comisoaie. Dimineaţa; socotea dumnealui că sunt treburile mai cu spor. Încât ieşea la o altă încăpere, unde avea obicei să-şi lese încălţările şi brâul; şi, ca şi cum l-ar fi ameninţat vrăjmaş din urmă se grăbea încheindu-şi din mers o cataramă c-o mână şi îndesându-şi cu cealaltă cuşma în cap. Nu izbândea totdeauna în această retragere puţin ostăşească. Jupâneasă Ilisafta era de multe ori asupra domniei sale cu felurite mirări, întrebări şi griji, care făcuseră pui în cursul nopţii. De data aceasta, însă, ziua comisului Manole părea că începe bine. Deşi dumneaei era trează, căci o auzise oftând, nu se iscă nici o pricină de întârziere. Mormăind în barba-i mare nişte vorbe tainice, pe care nu le putea înţelege nimeni, jupân Manole Păr- Negru nu ieşi, ca de obicei întăi în ogradă. Deschise uşa de la chilioara lui Ionuţ şi văzu patul gol. Mormăitul i se desluşi mai bine. Acuma pricepea domnia sa de ce l-a lăsat să iasă cu pace jupâneasa Ilisafta. Dacă cumva fecioraşul nu s-a întors încă, să nu cadă asupra lui supărarea vorbelor de dimineaţă, căci de câte ori azvârlea dumneaei acel cârlig, comisul trântea şi bufnea prin încăperea cealaltă. Comisul nu făcu decât: Hm! Ieşi în ogradă şi se uită posomorât la slugi. După ce le făcu astfel, numai cu privirea, să-şi grăbească umbletul, porunci să-i vie calul. Dimineaţa era fără vânt, cu cerul îmbrobodit de nour. Se simţea că răsăritul soarelui, dincolo de zări şi de neguri, n-are să schimbe nimic dintr-acea întristare de toamnă. Un cârdişor de raţe sălbatice trecu vâjâind pe sus întorcându-se la vadurile Moldovei de la topliţele din munte. Comisul se ducea gânditor pe coastă, la deal, fără a-şi grăbi calul. Când ajunse la cele dintăi închisori ale mânjilor, văzu venind asupra sa pe Simion. Bătrânul îl aşteptă să se apropie. Îşi poftiră bună dimineaţa unul altuia numai din vârful buzelor. — Băietul nu-i la mănăstire, zise Simion fără nici o pregătire şi ca şi cum vorbele acestea le lepăda de la sine, neavând ce face cu dânsele. — Cum ai zis răcni comisul. Deodată parcă surzise, punându-şi mâna, leică, la ureche. — Mie nu mi-a plăcut înfăţişarea lui, ieri dimineaţă, urmă comisul al doilea fără a-şi înălţa glasul. Mi se părea trudit şi nedormit. Dar nu-l puteam opri de la mărturisirea pe care se ducea s-o facă stareţului său. Avea tovarăş cu dânsul şi pe tătar. — Avea tovarăş pe tătar... Îngână bătrânul: omul meu cel mai de credinţă. Băietul e la mănăstire; nu poate fi în altă parte. — Eu am avut altă socotinţă, urmă comisul al doilea. Asară m-am coborât la curte să aflu dacă s-a întors, cum îi fusese cătră mine făgăduinţa. Văzând că nu s-a întors, am repezit un om. Acel om mi-a adus înştiinţare acum un ceas. Băietul nu-i acolo; nici n-a fost; în Vânători nu l-a văzut nimeni trecând. A apucat alt drum; acel drum cred că-l înţelegi şi domnia ta; încă de sâmbătă sara nu mi-au plăcut mie istorisirile prea lungi din Ţara Leşască. Oamenii cuminţi ar fi trebuit să fie mai cu băgare de samă. — Jupâne al doilea comis, mă rog domniei tale, care-s acei oameni cuminţi Din blândeţa prefăcută a acestui glas, bătrânul se dezlănţui deodată într-un răcnet împotriva calului. Puse pintenii şi în acelaşi timp strânse cu putere struna. Răsucindu-se şi ameninţând înăbuşit, aruncă la pământ harapnicul de piele împletită. Simion descăleca uşor, culese harapnicul şi-l înfăţişă tatălui său. — Între acei oameni cuminţi, cel dintăi sunt eu, tătuţă, zise el cu blândeţa. Ar fi trebuit să cuget mai din vreme că istorisirea are într-însa o primejdie. Cunoscând pe băiet şi ştiind şi firea altora, acuma nu mi-i greu să spun care-i drumul pe care a apucat Ionuţ. Dar ar fi trebuit să înţeleg chiar de-atuncea de ce a ieşit dintre noi şi s-a pitit ca s-asculte el singur, să nu-i putem ceti obrazul şi mişcările. La vârsta lui nici eu n-aş fi făcut altfel. Ştiu că şi alţii ar fi făcut tot aşa. — Care-s acei alţii păru a tresări iar bătrânul din uimirea lui mânioasă. Însă privirea pe care o avea aţintită asupra comisului al doilea se îmblânzise. Într-adevăr, urmă el mai domolit, asta-i vârsta nebuniilor. Nu mă mai mir decât de tătar. Slujitor vrednic, acuma nu-i bun decât de ştreang. — M-am supărat şi eu pe Botezatu, zâmbi Simion. Pe urmă am stat şi m-am gândit, până ce m-am desluşit. Comisul îşi scutură barba şi se posomorî iar. — Văd, zise el, că trebuie să-mi pun la un izvor capul. După ce m-oi răcori şi m-oi limpezi, am să văd ce-i de făcut. Vorbele-s fără de putere. Punându-şi dintr-odată calul în mişcare, se duse până la şipotul dintre molizi, care bulbucea printr-un jghiab de scorbură. Descăleca, îngenunche pe lespezi, îşi zvârli într-o parte cuşma şi-şi vârî capul sub bătaia apei. Stătu aşa o vreme, apoi pufni aruncând stropi, trase peste ochi cu mânicile aspre ale contăşului; se şterse mai adânc şi mai îndesat cu poalele aceleiaşi haine; şi într-acelaşi timp nu înceta să cumpănească în sine întâmplarea. Primejdie pentru viaţa copilului, cugeta el, e numai pe celalalt mal al Dunării, în olatul turcesc. Tătarul deci, are să-l ţie pe cestalalt mal. Cum ar putea să-l ducă pe stăpânul lui la o pieire fără greş
- Page 2 and 3:
MIHAIL SADOVEANU FRAŢII JDERI Volu
- Page 4 and 5:
DESPRE HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI N
- Page 6 and 7:
Petru Aron-Vodă. Îndată ce m-au
- Page 8 and 9:
chiote. De pe zidurile mănăstirii
- Page 10 and 11:
AICI SE ARATĂ UN VOIEVOD MARE ŞI
- Page 12 and 13:
— Prea sfinţite, grăi Domnul ap
- Page 14 and 15:
fecior al lui Jder. — A fost feci
- Page 16 and 17:
SE VEDE CUM SE LEAGĂ O FRĂŢIE DE
- Page 18 and 19:
tovărăşia. — Poate-i bună, m
- Page 20 and 21:
una şi a oamenilor de rând alta.
- Page 22 and 23:
SE VĂDESC ŞI ALTE CUSURURI ALE PR
- Page 24 and 25:
Acolo descăleca şi trase din cobu
- Page 26 and 27:
— Eşti vânător tânăr, mânzu
- Page 28 and 29:
ÎN CARE SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ COMISU
- Page 30 and 31:
domnească şi răspundere mare. De
- Page 32 and 33:
— Dascălul spune că sunt nişte
- Page 34 and 35:
— Are să-ţi poruncească iar.
- Page 36 and 37:
CAPITOLUL VI
- Page 38 and 39:
Simion. Despre părintele Nicodim n
- Page 40 and 41:
Mai înainte decât toţi, pe drumu
- Page 42 and 43:
CAPITOLUL VII
- Page 44 and 45:
mi se dea drumul din strânsoare. C
- Page 46 and 47:
unii şi de alţii până ce a obli
- Page 48 and 49:
Îşi lăsă slujitorii şi urmă p
- Page 50 and 51:
UMBLÂND PE DRUMUL SUCEVII, IONUŢ
- Page 52 and 53:
Jupâneasă Candachia se oţărî.
- Page 54 and 55:
aveţi vreme. Adevăr vă spun că
- Page 56 and 57: ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUN
- Page 58 and 59: Ciudat i se părea coconului domnes
- Page 60 and 61: — Nu înţeleg de ce îndrăzneal
- Page 62 and 63: CAPITOLUL X
- Page 64 and 65: asfinţitului Domnul îşi ridică
- Page 66 and 67: ăspuns la o întrebare a noastră.
- Page 68 and 69: trebuia să găsească pe dumnealui
- Page 70 and 71: puie în mâna domniei tale. — N-
- Page 72 and 73: CAPITOLUL XI
- Page 74 and 75: capra căruţii mormăi repezit câ
- Page 76 and 77: năluciri mincinoase, atunci însea
- Page 78 and 79: acuma nevoie de el. Poate că nu mu
- Page 80 and 81: CAPITOLUL XII
- Page 82 and 83: cară bune şi boi voinici. După s
- Page 84 and 85: Dintr-odată detună chiot şi larm
- Page 86 and 87: Dinspre fumegare şi dinspre râpă
- Page 88 and 89: DESPRE IEŞIREA ÎN PRADĂ A TĂTAR
- Page 90 and 91: doilea comis de la Timiş, ca să a
- Page 92 and 93: primească, în judecata lui, o des
- Page 94 and 95: CAPITOLUL XIV
- Page 96 and 97: căldări de apă de la fântână
- Page 98 and 99: Sara, cei trei fraţi au făcut un
- Page 100 and 101: CAPITOLUL XV
- Page 102 and 103: Cinstiţii comişi se îmblânziră
- Page 104 and 105: chiamă ajutor pe comisul Manole ş
- Page 108 and 109: Ce părere are Simion despre asta S
- Page 110 and 111: Din iatac vistiernicul se năcăjea
- Page 112 and 113: Călugărul trase în casă după s
- Page 114 and 115: Poftesc pe părintele nostru, sfâr
- Page 116 and 117: UNDE ŞI CUM L-AU GĂSIT JDERII CEI
- Page 118 and 119: Pârcalabul Goian îl privi nedumer
- Page 120 and 121: dea samă de ele lui Alah-Dumnezeu.
- Page 122 and 123: Înturnându-se amândoi spre balta
- Page 124: Table of Contents Title page CAPITO