chiamă ajutor pe comisul Manole şi pe comisul al doilea. Cu toate acestea, dacă-i scris să se facă acest drum, Botezatu are să primească şi el în frunte lovitura de la Dumnezeu şi are să se supuie. Când veni jupâneasă Ilisafta în chilia lui Ionuţ, cu Chira roaba, ca să-l împresure cu descântece şi să-i puie buruiană de somn sub pernă, băiatul părea de mult cufundat în vis şi candela îi lumina liniştea obrazului. Comisoaia se învârti un răstimp în jurul frunţii lui, murmurând uşor şi stupind în lături spre duhuri. Apoi îi făcu deasupra semnul crucii. Atunci Ionuţ deschise ochii, îi zâmbi, o cuprinse de după grumaz şi o sărută pe ochi. Comisoaia Ilisafta n- avu vreme să strige de plăcere, nici să întrebe ce-i şi dacă-i bine. Fecioraşul închisese iar ochii şi urmă să doarmă liniştit. — Prea curata Maica Precistă s-a milostivit asupra noastră, şopti jupâneasa Ilisafta cătră cămărăşiţă. Făcând plecăciune smerită cătră candelă şi cătră zâmbetul neclintit al sfintei, comisoaia mai privi o dată cu mulţămire somnul Jderului celui mititel şi se retrase. Nu multă vreme după ce se făcu linişte deplină în iatacul dumneaei, Ionuţ Păr-Negru ieşi din chilie cătră saraiurile de dindos şi se duse să caute pe Tătar. Îl ştia că trebuie să fie lângă odaie, într-o despărţitură a lui sub streşină, unde îşi făcuse patul. Putea scoate de acolo capul ca să se uite la stele. Jder dădu ocol locului; căută o prăjină subţire şi împunse culcuşul, până ce omul dinlăuntru se frământă. — Cine-i acolo, măi întrebă el, mormăit. — Ieşi afară, Gheorghe, îl îndemnă Ionuţ, ca să vezi brumarelul. — Aha! domnia ta eşti — Eu sunt. — Apoi, acu, oamenii cuminţi dorm. — Ştiu; dă-te jos, ca s-asculţi ce spun cei nebuni. Tătarul nu răspunse. Înainta din culcuş capu-i zbârlit şi se uită cu luare-aminte spre stăpânul său, desluşind în glasul lui ceva cu totul neobişnuit. Îşi stăpâni căscatul; se frământă în fân şi adună dulama de pănură. Întârzie numai până ce-şi rândui pe el straiele de dedesubt şi-şi dădu drumul la pământ. Ionuţ îl duse sub foişorul din livadă. Acolo chibzuise el că-i cel mai potrivit loc de sfat, de care nu s-ar fi putut apropia nimeni fără să fie văzut şi auzit. — Botezatule, pune-te la pământ, porunci dintr-odată Jder. Mă aşez şi eu lângă tine. Avem de vorbit amândoi. Întăi să juri că, orice ţi-oi spune eu, tu n-ai să mărturiseşti nimănui. Fă-ţi cruce; jură pe sufletul tău şi pe viaţa mea. Tătarul încercă să holbeze ochii şi rămase numai cu gura căscată. Îndeplini jurământul, gâfâind de mare sfială, înţelegând tulbure că se pregăteşte o primejdie. — Eu trebuie să ies numaidecât de la Timiş, urmă Ionuţ, cu stăpânire de sine. Am aflat mai nainte că jupâniţa Nasta s-ar fi găsind cu viaţă, vândută în robie unui slujitor turc de la Dunăre, cu numele Suleiman- Beg. Dacă nu mă duc acolo s-o scap, eu nu mai sunt vrednic de viaţă. Tătarul îşi plecă fruntea. I se părea că, dacă şi-ar fi apropiat urechea la gura aşa de stăpânită a lui Jder, ar fi putut auzi tumultul furtunii. Deci acel copil nebun se duce la pieirea lui! Cine să i se împotrivească Dacă-i poprit şi rupt de la fuga pe care şi-o pregăteşte, e în stare să-şi ia viaţa. Dacă el, slujitorul, ar îndrăzni să-l înfrunte, şi-ar putea răpune capul, şi feciorul cel nebun tot se duce în lumea lui. Nici nu poate da de ştire, fiind legat cu jurământ. Nici nu vedea altceva, în treaba ce se punea la cale, decât pieirea sa şi a copilului. Poate o minune şi o voinţă anume a lui Dumnezeu să cârmuiască altfel întâmplările. Dar ca să se îndeplinească minunea şi voinţa lui Dumnezeu, feciorul stăpânului său nu trebuie lăsat fără ajutor. Prin aceeaşi voinţă de sus şi prin întârzierea lucrurilor omeneşti, călătorii de aici pot ajunge cu totul în altă parte; deci iar trebuie să întovărăşească pe copil. Dacă li-i dat să ajungă în pământul paginilor, apoi numai el, Tătarul, poate fi ajutor şi sprijin lui Ionuţ, cunoscând şi limba necredincioşilor şi legea lor. Chiar dacă acolo n-ar fi jupâniţa Nasta şi n-ar isprăvi nimic, ar fi cine să-l ocrotească şi să-l călăuzească îndărăt. Botezatu răspunse deci îndată, cu un glas tot aşa de stăpânit ca al lui Jder: — Văd că aşa mi-i scris, să-ţi fiu tovarăş într-o faptă cu desăvârşire neînţeleaptă. Ionuţ primi cu oarecare mirare răspunsul slujitorului. Se aştepta la o împotrivire. Privi cu bănuială piezişă spre tătar. — Stăpâne, nu mă bănui, răspunse Botezatu, căci am făcut cruce şi am jurat. Am eu socotelile mele şi văd că nu se poate altfel. Pe lângă asta, eu am de plătit o datorie mare cătră jupân Manole, comisul. Când aveam numai zece ani vârstă, tatăl meu şi maica mea au murit de ciumă lângă Telekigiami în oiatul Sultanului. Se duseseră acolo la un mormânt al unui sfânt şi eu am rămas plângând lângă leşurile lor, fără să mă cunoască nimeni. M-au luat de-acolo nişte ieniceri şi m-au vândut unui ceauş bătrân, la cetatea Silistrei. De la cetatea Silistrei am trecut în altă robie, la Brăila. Iar în vremea războiului lui Vlad-Vodă, stăpânii mei au fost puşi toţi sub sabie şi aşteptam şi eu să vie careva să mă taie. Aşa a fost acel război că nu trebuia să rămâie păgân cu viaţă, nici sălaş al pagânilor nepârjolit. Aşa că atuncea când s-au întors, la locul unde zăceam, alţi oşteni, ca să isprăvească ce mai rămăsese în fiinţă, eu, ca un nevinovat ce mă aflam, m-am sculat dintre morţi şi am întins capul, că să mi-l taie şi mie după cuviinţă. Atuncea a strigat unul din acei oşteni: — Staţi! Poftesc să mi se deie mie acest prunc! Acel oştean a fost jupân Manole Păr- Negru.
Dacă nu-i chip să te popresc şi dacă numaidecât trebuie să ieşi de la Timiş şi să te duci la Dunăre, eu nu se poate să te las singur. Dumnezeu vrea poate să cad eu şi să te întorci domnia ta. — Avem să ne întoarcem amândoi, Botezatule, răspunse Ionuţ şi avem s-aducem şi pradă cu noi. Tătarul oftă: — Să fie cum spui domnia ta şi nu cum mă tem eu. De parale n-avem nevoie. Dacă nu ne ajung din urmă vânători de la Timiş, mă prefac eu ismailitean şi te călăuzesc eu între primejdiile de-acolo. — Am să fiu slujit la poştele măriei sale şi avem să luăm caii cei mai buni, ca să nu ne ajungă nimeni, se veseli Jder. — Atuncea ai aur — Am ceva mai bun. Cartea măriei sale pe care o ţin la cobur încă de la înălţare, când am fost la mănăstirea Neamţu. — Dacă de-atuncea ai cartea domnească, oftă iar Botezatu, atuncea şi mie mi-i scris să nu mă pot feri de nebunia domniei tale. Porunceşte-mi unde să duc straiele şi merindea, ce cai să aleg ca să nu-ţi fie cunoscut pagul, care potecă luăm ca să ajungem în drumul Romanului. — Ascultă, Botezatule, zâmbi Ionuţ, nu trebuie să ne grăbim fără mare chibzuinţă. După cum eşti pornit şi tu, văd că nu se poate să nu ajungem cu bine unde vreau eu. Mai întăi nu trebuie să se afle dintr-odată c-am plecat; trebuie să ne luăm vreme, ca să fim departe. Când or porni de-aici, noi să fim lângă Dunăre. Cum se face ziuă, eu mă înfăţişez mutei şi-i spun, cum ştiu eu, că-s tămăduit de toate; şi, fiind o sfântă zi de duminică, să afle domnia sa că mă duc la fratele meu părintele Nicodim, care mi-a poruncit să mă abat la cuvioşia sa când mi-a veni ceasul să mă liniştesc de tulburările mele. Noi pornim cătră Neamţu; iar de la cotitura cea dintăi, ne răsucim în loc şi intrăm în codru la locul unde ai să ascunzi tu toate câte ne trebuiesc de cale lungă; şi după aceea pălim la Roman şi la Fălciu.
- Page 2 and 3:
MIHAIL SADOVEANU FRAŢII JDERI Volu
- Page 4 and 5:
DESPRE HRAMUL SFINTEI MĂNĂSTIRI N
- Page 6 and 7:
Petru Aron-Vodă. Îndată ce m-au
- Page 8 and 9:
chiote. De pe zidurile mănăstirii
- Page 10 and 11:
AICI SE ARATĂ UN VOIEVOD MARE ŞI
- Page 12 and 13:
— Prea sfinţite, grăi Domnul ap
- Page 14 and 15:
fecior al lui Jder. — A fost feci
- Page 16 and 17:
SE VEDE CUM SE LEAGĂ O FRĂŢIE DE
- Page 18 and 19:
tovărăşia. — Poate-i bună, m
- Page 20 and 21:
una şi a oamenilor de rând alta.
- Page 22 and 23:
SE VĂDESC ŞI ALTE CUSURURI ALE PR
- Page 24 and 25:
Acolo descăleca şi trase din cobu
- Page 26 and 27:
— Eşti vânător tânăr, mânzu
- Page 28 and 29:
ÎN CARE SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ COMISU
- Page 30 and 31:
domnească şi răspundere mare. De
- Page 32 and 33:
— Dascălul spune că sunt nişte
- Page 34 and 35:
— Are să-ţi poruncească iar.
- Page 36 and 37:
CAPITOLUL VI
- Page 38 and 39:
Simion. Despre părintele Nicodim n
- Page 40 and 41:
Mai înainte decât toţi, pe drumu
- Page 42 and 43:
CAPITOLUL VII
- Page 44 and 45:
mi se dea drumul din strânsoare. C
- Page 46 and 47:
unii şi de alţii până ce a obli
- Page 48 and 49:
Îşi lăsă slujitorii şi urmă p
- Page 50 and 51:
UMBLÂND PE DRUMUL SUCEVII, IONUŢ
- Page 52 and 53:
Jupâneasă Candachia se oţărî.
- Page 54 and 55: aveţi vreme. Adevăr vă spun că
- Page 56 and 57: ÎN CE CHIP JDER CEL MITITEL A AJUN
- Page 58 and 59: Ciudat i se părea coconului domnes
- Page 60 and 61: — Nu înţeleg de ce îndrăzneal
- Page 62 and 63: CAPITOLUL X
- Page 64 and 65: asfinţitului Domnul îşi ridică
- Page 66 and 67: ăspuns la o întrebare a noastră.
- Page 68 and 69: trebuia să găsească pe dumnealui
- Page 70 and 71: puie în mâna domniei tale. — N-
- Page 72 and 73: CAPITOLUL XI
- Page 74 and 75: capra căruţii mormăi repezit câ
- Page 76 and 77: năluciri mincinoase, atunci însea
- Page 78 and 79: acuma nevoie de el. Poate că nu mu
- Page 80 and 81: CAPITOLUL XII
- Page 82 and 83: cară bune şi boi voinici. După s
- Page 84 and 85: Dintr-odată detună chiot şi larm
- Page 86 and 87: Dinspre fumegare şi dinspre râpă
- Page 88 and 89: DESPRE IEŞIREA ÎN PRADĂ A TĂTAR
- Page 90 and 91: doilea comis de la Timiş, ca să a
- Page 92 and 93: primească, în judecata lui, o des
- Page 94 and 95: CAPITOLUL XIV
- Page 96 and 97: căldări de apă de la fântână
- Page 98 and 99: Sara, cei trei fraţi au făcut un
- Page 100 and 101: CAPITOLUL XV
- Page 102 and 103: Cinstiţii comişi se îmblânziră
- Page 106 and 107: CAPITOLUL XVI
- Page 108 and 109: Ce părere are Simion despre asta S
- Page 110 and 111: Din iatac vistiernicul se năcăjea
- Page 112 and 113: Călugărul trase în casă după s
- Page 114 and 115: Poftesc pe părintele nostru, sfâr
- Page 116 and 117: UNDE ŞI CUM L-AU GĂSIT JDERII CEI
- Page 118 and 119: Pârcalabul Goian îl privi nedumer
- Page 120 and 121: dea samă de ele lui Alah-Dumnezeu.
- Page 122 and 123: Înturnându-se amândoi spre balta
- Page 124: Table of Contents Title page CAPITO