anale 5.pdf

H. BREDT şi M. PAICtJ, Metoda de cercetare "Fără intervenţie'. 99
Rezultatele demonstrează, că factorul T-S de'vine limitativ în cultura
cartofului, datorită faprtulu~ că valoarea sa scade pe soIurile
uşoare (proporţia de nisip, b = -0,154), bine drenate (conductivitatea
hidraulică a subsolului şi soilwui b = -0,040 şi -0,034) şi bine structurate
(capaciitatea de apă eapilară, b = -0,040), pe care tocmai se amplasează
cultuna cartofului. Dar tot între'factorii importanţi, au fost
scoşi în evidenţă unii, prin care deficitul de saturaţie poarte fi mărit prin
măsuri tehnologice ca: îngrăşăminte chimice (100 kg NPK = +0,3 me) ;
arătura de toamnă mai timpurie (10 zile = + 0,44 m'e); combaterea
eficientă a buruienilor (-1 to buruieni = +1,0 me).
,1.2. - 1.3. Conţinutul de P205 şi de K20 în frunze (tabelul 3).
Ace:şti factori au influenţat puternic negativ producţia de tuberculi)
situîndu-se pe locurile 9 şi 16 între cei 215 facrtori, cu coeLfidenţii de
regresie de -27,1 şi respectiv 4,4,1 q tuberculi la ha.
Variaţia conţinutului de P205 şi K20 în frunze este explicată în
foarte mică măsură prin influenţa a cite 30 variabile în fiecare siste'm:
în proporţie de num.ai 45,36 şi respecltiv 56,940/0' ceea ce denotă ori un
carekter foarte complex, ori influen'tJa de natură biochimică. care nu au
fosij cuprinse în acest studiu.
Cauzele principale care determină excedentul dăunător de P 2 0 5
sau' K 2 0 lin frunze, a rezultat că sînt de natură chimică: în primul rînd,
cu .0 influenţă de 17-27%, desechilibrul între elementele NPK din
plantă (aliniatele 1-2); apoi reacţia solului (b = 0,327 şi 0,251); valoan::a
T-S a solului (b = - 0,087 şi -0,044). Efeetul negati,v a fost
rnu~t dilninuat de soIurile cu conţinut mai mare de nisip (b = - 0,026
şi --,- 0,196). P~actic se poate interveni pentru reglementarea conţinutului
de P'J.05 în frunze prin aplicarea dirijată a îngrăşămintelor chimice
(5,13%) şi mai puţin organice (0,49). Conţinutul de P 2 0 5 şi K 20 în frunze
este diminuat printr-un plantat mai tîrziu şi mai adînc, ceea' nu se recOlnandă
în practică.
1.4. Durata fenofazei înflorit - maturitate - s-a confirmat în corelaţie
pozitivă cu nivelul producţiei, situîndu-se pe locul 33 între cei
215 factori, cu b = 0,12 q/ha
Analizînd durata acestei fenofaze mai departe într-un sistem cau­
7,al cu 31 factori (tabelul 4), a rezultat că variaţia ei între 53 şi 91 zile
a fost determina~ă:
a) fenologic - invers proporţional cu flenofazeJe preeedente: răsărit-înflorit
(b = -0,90) şi plantat-răsărit (b = -0,71).
b) chimic - precum se cunoaşte, invers proporţional cu conţinutul
de P 2 0 5 (b = -29,62) şi direct proporţional cu conţinutul de N proteic
din frunze (b = 1,30).
c) fiziologic - invers proporţional cu numărul de tulpini la cuib
(b , 2,41) şi pozitiv cu vigoarea plantei exprimată prin diametrul m.ediu
şi înălţimea medie a tulpinilor (b = 0,38 şi 0,25), element,e în sitrînsă
dependenţă inversă cu desimea de cuiburi în lan (b = 3,56).
Alţi factori care au determinat încă semnifi,cativ durata fenofazPl
înflbrit-maturitate sînt: greutatea volumetrică a solului (b = 25,48),