anale 5.pdf

318 N. COJOCARU, Testarea rezistenţei la viroze grave o
in anul III fără infectori. Determinarea infecţiilor s-a făcut pentru ambe,Le
virusuri prin bon.itare vizuală, iar la VYC cînd au existat dubii (în special
la soiurile tolerante, cu simptome slabe) s-au efectuat bioteste de probă pe hibridul
A G •
S-au testat 14 soiuri în trei cicluri experimentale, din care două au avut
doi ani consecutivi cu infector, iar al treilea numai un singur an. Separat
stabilit rezistenţa la viroze a soiurilor în condiţii de presiune mare de infecţie.
însă fără infectori în cadrul experienţei propriu zise. Din fiecare soi s-au plantat
cîte 220 tubel'culi, fără repetiţii, iar la recoltare s-a reţinut cîte un tubercul/cuib.
Acelaşi material s-a utilizat consecutiv patru ani, urmărindu-se infecţia cumula,tă.
Experimentarea rezistenţei soiurilor s-a făcut în raport cu proce:1tul de
infecţie, realizat, prin note sau clase de la 1-9, în icare 1 reprezintă foarte
zistent, 2-3 rezistent, 4-5' mijlociu de rezistent, 6-7 puţin rezistent (sensibil)
iar 8-9 nerezistent (foarte' sensibil). Clasele pentru VYC s-au stabilit în
de infecţia medie a soiurilor Sirtema, Bintje şi Jaerla, din care primele
recomandate de B ode (1973) ca standarde internaţionale. Pentru VRFC
riIe standard au fost Colina, Desiree şi Măgura.
In scopul stabilirii celui mai sigur şi mai economic sistem de testare a
rezistenţei soiurilor la cele două virusuri, s-a calculat numărul de clase statistic
asigurate pentru ,cele 10 variante (tabelele 1 :,i 2). Pen'Cru aceasta, infecţia medi