Un portret al lui Dumnezeu

care L-am apucat pe Cristos ne este dată de către
Dumnezeu (Ef. 2:8). Darul este în mod special pentru cei
aleşi: „...potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu” (Tit,
1:1). Dacă credinţa văzută mai dinainte de Dumnezeu ar
fi motivul alegerii Lui, atunci Dumnezeu ar fi numit
Alesul nostru, nu noi aleşii Lui. Oamenii nu sunt aleşi
pentru că cred, ei cred pentru că sunt aleşi.
Dacă orice lucru prevăzut ar fi motivul alegerii lui
Dumnezeu, se cuvenea să-i aleagă pe îngeri, de vreme ce
El putea prevedea o slujire mult mai bună din partea lor
decât din partea omului. Însă El a trecut în întregime pe
lângă îngerii căzuţi, şi a trecut şi pe lângă anumiţi oameni
de asemenea. El a fost atât de liber în a acţiona, încât i-ar
fi putut salva pe toţi, sau nu ar fi salvat pe niciunul din ei.
Cei care aduc argumente înpotriva libertăţii lui
Dumnezeu de a alege au o părere redusă despre păcat şi
despre caracterul lui Dumnezeu; Îi oferă mai puţină
suveranitate decât are un artist asupra lemnului sau
pietrei lui. N-ar trebui să ne gândim că alegerea lui
Dumnezeu a fost capricioasă, ci mai degrabă că a fost
întemeiată pe o înţelepciune care trece dincolo de capacitatea
noastră de înţelegere. În final, motivul alegerii lui
Dumnezeu se găsește în El Însuşi.
Ca Proprietar al tuturor lucrurilor, Dumnezeu oferă
har acolo unde doreşte. Deşi El este în esenţă bun, totuşi,
El nu este obligat să-şi manifeste întreaga bogăţie a
bunătăţii Lui faţă de fiecare persoană. Dacă ar fi obligat
să arate bunătate, mulţumirile nu I-ar fi datorate Lui. Cine
mulţumeşte soarelui că străluceşte, atunci când el nu ştie
să facă altceva decât să strălucească Din nou, El ar fi
&262