Un portret al lui Dumnezeu

ele! Am putea prea bine să ne rugăm ca David: „Nu intra
la judecată cu robul Tău, căci nici un om viu nu este fără
prihană înaintea Ta” (Ps. 143:2). Doar un nebun ar
îndrăzni să stea în picioare înaintea lui Dumnezeu şi să-şi
pledeze propriile virtuţi.
Atributul acesta ne oferă un motiv întemeiat
pentru a ne închina lui Dumnezeu. Nu putem decât să
admirăm pe cineva care ştie mai multe decât noi, sau care
posedă o cunoaştere cu privire la viitor. Cât de măreţ este
Dumnezeu în privinţa aceasta! Noi ar trebui să-L onorăm
la un nivel înalt. Dacă nu ne-ar fi cunoscut pe deplin
nevoia, bunătatea Lui nu ne-ar fi putut elibera niciodată.
Ar trebui să ne smerim înaintea lui Dumnezeu.
Omul este mai capabil de a se mândri cu cunoştinţa lui
decât cu orice alt lucru. Totuşi, cunoaşterea noastră nu
reprezintă nimic în comparaţie cu cea a lui Dumnezeu.
Cunoştinţa Lui ar trebui să-L facă vrednic de slavă în
ochii noştri iar pe noi să ne vedem răi. Recunoscând că
deţinem mai multă ignoranţă decât cunoaştere, ar trebui
să avem păreri smerite despre noi înşine.
Atributul acesta este foarte negat în lume. Adam
a crezut că, ascunzându-se, poate scăpa de cunoştinţa lui
Dumnezeu. Cain a pretins că nu ştie unde este Abel. Toţi
oamenii şi-ar dori ca Dumnezeu să nu fie omniscient. Noi
ştim că Dumnezeu vede toate lucrurile, însă trăim şi ne
purtăm ca şi când ar fi orb. Dumnezeu spune: „Şi nu se
gândesc în inima lor că Eu îmi aduc aminte de toată
&131