Un portret al lui Dumnezeu

Într-o anumită măsură chiar şi omul posedă o anumită cunoaştere
a posibilului. Cântărim diverse scheme şi rezultate
atunci când luăm decizii. Cu cât mai mult cunoaşte
omniscientul Dumnezeu tot ceea ce ar putea fi! Toate
lucrurile sunt cu putinţă la El. Din acest tărâm infinit al
posibilităţii, El a hotărât printr-un act al voinţei Lui ceea
ce urma să se întâmple în final. Cât de absurd este să
considerăm că El a adunat informaţii de la creaturile Sale
în timp ce îşi creiona planul. Cunoaşterea perfectă era la
dispoziţia Lui. Astfel, în puterea Lui există posibilităţi
nelimitate, deşi ele nu sunt cunoscute în voia Sa. Acesta
este un aspect adânc care ne face să ne smerim, motivându-ne
admiraţia faţă de omniscienţa lui Dumnezeu.
În al doilea rând, Dumnezeu cunoaşte tot ceea ce
pentru noi reprezintă trecutul. El îşi găseşte plăcerea în
cunoaşterea desăvârşită pe care are o are cu privire la
lucrurile ce au trecut, spre deosebire de ignoranţa
dumnezeilor falşi: „Să ne spună ce are să se întâmple, ca
să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea” (Is.
41:22). Capacitatea noastră de a ne aminti nu este decât o
reflecţie a cunoştinţei perfecte a lui Dumnezeu. La El e ca
şi cum trecutul ar fi încă prezent. Atunci când citim în
Scriptură că Dumnezeu nu-şi mai aduce aminte păcatele,
înţelegem acest lucru ca fiind o uitare judecătorească; El
nu le va mai aminti. Pe de altă parte, atunci când citim că
îşi aduce aminte de cuvântul sau legământul Său, acest
lucru ne indică împlinirea promisiunii Lui.
În al treilea rând, Dumnezeu cunoaşte toate
lucrurile prezente. Dacă nu ar fi aşa, omul sau chiar
animalele, s-ar putea făli cu o cunoaştere mai mare decât
&119