Un portret al lui Dumnezeu

- Fiind într-o mai mare măsură preocupat de lezarea
adusă lui decât de lezarea comisă împotriva lui
Dumnezeu;
- Încrezându-se în el însuşi, în inteligenţa şi
înţelepciunea lui mai degrabă decât să caute felul
lui Dumnezeu de a gândi;
- Încălcându-şi conştiinţa, care este reprezentantul lui
Dumnezeu, pentru a-şi face pe plac. În aceste moduri
şi în multe altele, ne dovedim a fi atei practici.
Făcându-ne pe noi înşine finalitate proprie,
uzurpăm prerogativele lui Dumnezeu. Îl defăimăm pe
Dumnezeu, insinuând că El nu este aşa de vrednic de
dragostea noastră precum suntem noi înşine. Practic, Îl
distrugem pe Dumnezeu atât de mult cât putem, negândui
în viaţa noastră onoarea şi voia revelate de El.
Omul va pune orice în locul lui Dumnezeu, mai
puţin pe El Însuşi. Doar o fiinţă iraţională ar face aşa
ceva în mod formal sau explicit, însă toţi oamenii fac din
fire realmente aşa, în mod implicit. Omul îşi imaginează
în mod prostesc că poate fi mulţumit fără Dumnezeu. În
loc să Îl aibă pe Dumnezeu în fiecare gând, abia dacă se
gândeşte la El (Ps. 10:4). Dintre toate lucrurile, omul se
gândeşte cel mai puţin la Dumnezeu. Nu găseşte plăcere
în Dumnezeu ca Dumnezeu. Caută cu lăcomie şi cu
înfocare interesele lumeşti. Este dependent de plăcerile
trupeşti şi, de dragul satisfacţiei pământeşti, renunţă la
plăcerile lui Dumnezeu, în care îşi găsesc îngerii
plăcerea. El preamăreşte mai degrabă mijloacele sau
&32