Un portret al lui Dumnezeu

Atunci când răstălmăcim Scriptura după placul
nostru mai degrabă decât să urmăm intenţia gândului lui
Dumnezeu, ne considerăm pe noi a avea mai multă
autoritate decât Dumnezeu.
Orice om care încetează să-L mai urmeze pe
Cristos atunci când apar necazuri, în mod practic se
zeifică pe sine. Alinarea şi pofta personală devine
dumnezeul lui. Ei consideră că sunt nişte judecători mai
buni decât Dumnezeu cu privire la ceea ce este cu
adevărat profitabil.
Am putea adăuga la listă: nerecunoştinţa,
încăpăţânarea, şi altele de genul acesta. Dar suma tuturor
acestora este aceasta: ateul practic devine dumnezeu
pentru sine.
II. OMUL SE PUNE PE SINE ÎNSUŞI CA SCOP ŞI
F E R I C I R E P R O P R I E Î N L O C U L L U I
DUMNEZEU.
Dumnezeu merită aprecierea noastră cea mai de
seamă. Se cuvine ca noi să depindem de El şi să ne
bucurăm de El, însă, în starea noastră naturală, noi
încercăm să inversăm lucrurile.
În timp ce omul Îl dă jos pe Dumnezeu se pune pe
sine în locul Lui. Dragostea păcătoasă pe care o avem
faţă de noi joacă un rol fatal aici. Sunt trei feluri de
dragoste de sine care pot fi desemnate ca natură, păcat şi
har. În primul rând, Dumnezeu a implantat în fiecare
persoană o dragoste de sine naturală. Instinctul nostru de
&30