Un portret al lui Dumnezeu

adevărat preocupaţi de problemele ei. Ne instaurăm pe
noi ca fiind învăţătorii şi consilierii lui Dumnezeu. Ne
imaginăm că El este Cel care greşeşte, niciodată noi.
Când ne pierdem răbdarea atunci când trecem prin
dificultăţi, ne imaginăm că înţelepciunea, neprihănirea şi
timpul nostru sunt mai bune decât ale lui Dumnezeu. Ne
credem superiori Lui în ordonarea providenţei.
Atunci când îi invidiem pe alţii trădăm o inimă
îndreptată împotriva lui Dumnezeu. Spunem: „Dumnezeu
nu S-a consultat cu mine când şi-a împărţit darurile. Îmi
datorează un lucru sau altul”.
Când ne rugăm în mod egoist, cerând de la
Dumnezeu ceea ce El nu a promis şi nici nu a hotărât să
ne dea, dăm dovadă de multă mândrie păcătoasă. Ne
rugăm ca şi cum am fi hotărâţi să-L facem pe Dumnezeu
să facă ceea ce vrem noi.
Atunci când, pripit sau nepăsător, interpretăm
providenţa lui Dumnezeu într-o judecată neobişnuită,
aplicăm asupra lui Dumnezeu propria noastră voie ca
lege sau motiv. De exemplu, în Evanghelia după Luca, în
capitolul 13, Cristos ne-a avertizat cu privire la
presupunerea pripită că galileenii pe care i-a măcelărit
Pilat au fost mai păcătoşi decât alţii. Să fim precauţi în
felul în care interpretăm nenorocirile care vin peste
vrăjmaşii noştri.
Atunci când neglijăm principiul normativ al lui
Dumnezeu cu privire la închinare, introducând propriile
noastre inovaţii care plac şi atrag omul, în mod practic îl
detronăm pe Dumnezeu.
&29