Un portret al lui Dumnezeu

Atunci când un om îşi stabileşte şirul acţiunilor lui
fără a lua în calcul Cuvântul şi voia lui Dumnezeu cu
privire la ceea ce vrea să facă, el acţionează ca fiindu-şi
propriul dumnezeu. Mai degrabă Îl nemulţumeşte pe
Dumnezeu decât să se nemulţumească pe sine. Ateul
practic efectiv devine propriul său suveran.
În ultimă instanţă, omul vrea să fie Dumnezeu
pentru Dumnezeu. El vrea să fie atotputernic peste Cel
Atotputernic. Atâta vreme cât Dumnezeu face ceea ce
vrea El, noi Îl vom recunoaşte. Dorim ca Dumnezeu să
fie binefăcătorul nostru, însă nu şi stăpânul nostru. Vrem
să inventăm un Dumnezeu nou, îmbunătăţit, însă un
asemenea Dumnezeu este o fantezie care există doar în
imaginaţia noastră. Dumnezeu ne spune: „Ţi-ai închipuit
că Eu sunt ca tine”, iar asta înseamnă, de fapt, a-L uita pe
Dumnezeu (Ps. 50:21-22). Haidem să luăm în considerare
câteva moduri în care omul Îl reconstruieşte pe
Dumnezeu în imaginaţia lui.
Când luptăm împotriva sfintei legi a lui Dumnezeu,
ne punem pe noi înşine în locul lui Dumnezeu. Noi
efectiv spunem „Ştiu mai bine decât Dumnezeu ce este
bine pentru mine”. Dumnezeu are dreptul să stabilească
legea pentru creaturile Sale. Însă noi pretindem să
stabilim legea pentru Dumnezeu ori de câte ori nu suntem
de acord cu poruncile Lui.
Când nu suntem de acord cu felul în care
Dumnezeu guvernează lumea, ne punem pe noi înşine ca
Dumnezeu. Este ca şi cum Dumnezeu ar trebui să ne dea
nouă socoteală, de parcă noi, şi nu El, am fi cei cu
&28