Un portret al lui Dumnezeu

În interior, omul, când păcătuiește, se opune activ
adevărului lui Dumnezeu. Cu cât cunoaşte mai mult voia
lui Dumnezeu, cu atât el se luptă mai mult împotriva ei.
Apostolul descrie aceasta în Epistola către romani, 7:8:
„Dar păcatul, luând prilejul prin poruncă, a stârnit în
mine tot felul de pofte. Pentru că, fără Lege, păcatul era
mort”. Păcatul din noi profită de cunoaşterea noastră
despre Legea lui Dumnezeu şi i se opune şi mai feroce.
În exterior, omul persecută pe aceia care proclamă
adevărul. Orice colţ al Pământului a fost pătat de sângele
celor care s-au ridicat pentru Dumnezeu şi autoritatea
Lui. În vremuri mai paşnice oamenii tolerează sunetul
adevărului, pur şi simplu pentru că vine de pe buzele unui
vecin sau prieten.
Unii atei practici sunt dispuşi să îmbrăţişeze o parte
din adevăr atâta timp cât ei stabilesc care este acea parte.
De fapt, ei spun: „Adevărul care pare să fie în favoarea
mea este bun, dar îmi rezerv dreptul să resping orice
adevăr care mă condamnă!”
Mulţi oameni pervertesc Cuvântul lui Dumnezeu
pentru a-şi scuza păcatele. De exemplu, îndelunga
răbdare a lui Dumnezeu este greşit interpretată ca fiind o
lipsă de preocupare din partea Sa. Îndreptăţirea prin
credinţă este contorsionată într-un drept de a păcătui.
Conversaţiile lui Cristos cu păcătoşii devine un pretext
pentru păstrarea companiilor rele. O asemenea folosire
eronată a adevărului revelează că ne-am făcut normă din
propriile afecţiuni rele şi nu din voia lui Dumnezeu.
Aceasta ne aminteşte de metoda Diavolului de
răstălmăcire a Scripturii, atunci când l-a ispitit pe Cristos.
&24