Un portret al lui Dumnezeu

degrabă sfâşitul faptei lor decât începutul ei. În loc să
facă aşa, Dumnezeu i-a îngăduit lui Adam să trăiască 930
de ani. Faptul că permite rasei umane să continue până în
ziua de azi este o mărturie a răbdării Lui.
El şi-a manifestat răbdarea faţă de Neamuri.
Nelegiuirile lor descrise în Epistola către romani, capitolul
1, sunt suficient de abundente ca să aducă asupra
lor Atotputernica mânie într-o clipă. Totuşi, Dumnezeu
este atât de răbdător încât „nu ţine seama de vremurile de
neştiinţă” (Fap. 17:30). El a închis ochii ca şi când nu i-a
văzut; nu le-a cerut socoteală pentru păcatul lor.
Dumnezeu şi-a manifestat răbdarea faţă de Israel.
Deşi Dumnezeu ştia că sunt un popor încăpăţânat, „El
le-a răbdat purtarea în pustie” (Fap. 13:18). I-a răbdat
timp de aproape o mie cinci sute de ani, din vremea
Exodului până la nimicirea Ierusalimului de către romani.
Să observăm acum câteva modalităţi specifice în
care Dumnezeu îşi manifestă acest atribut:
1. El trimite dinainte avertizări cu privire la judecăţile ce
vor veni. Multe pagini ale Vechiului Testament sunt
pline de aceste avertismente. Cât de mulţi profeţi a trimis
El cu mesajul judecăţii iminente. Enoh şi Noe i-au
anunţat pe oameni înainte de potop. Orice judecată
majoră venită asupra Israelului a fost prevestită, de la
foametea din Egipt, anunţată de Iosif, până la distrugerea
Ierusalimului, vestită de Cristos. Scopul evident
al avertizării a fost ca El să nu-şi reverse mânia.
Înainte de a lovi, El îşi înalţă mâna şi-şi scutură
toiagul, pentru ca omul să vadă şi să se ferească de
&291