Un portret al lui Dumnezeu

Dumnezeu nu arată nicio răbdare faţă de îngerii căzuţi.
I-a legat pentru pedeapsă imediat ce au păcătuit. Cristos
nu a murit pentru ei. Dar El a murit pentru om. Chiar şi
acei oameni pe care El nu i-a răscumpărat într-un mod
mântuitor prin moartea Lui primesc anumite beneficii
temporale prin ea; în mod special, ei se bucură de
răbdarea lui Dumnezeu. În sensul acesta, se spune despre
Cristos că i-a „cumpărat” pe cei pe care „osânda îi paşte
de multă vreme, şi a căror pierzare nu dormitează” (II
Pet. 2:1-3). El a cumpărat continuarea vieţii lor, şi
amânarea execuţiei lor, pentru ca ofertele harului să le fie
făcute şi lor. După cum harul nu a fost descoperit decât în
Cristos, tot aşa nici răbdarea nu a fost descoperită decât
în Cristos. Venirea lui Cristos a fost motivul răbdării lui
Dumnezeu în Vechiul Testament. Adunarea celor aleşi de
El este motivul răbdării Lui de acum.
Niciun alt atribut nu-L împiedică pe Dumnezeu
să-Şi exercite răbdarea. Exactitatea ameninţării cu
pedeapsa nu este încălcată doar pentru că El aşteaptă mult
timp înainte de a împlini ameninţarea. În înştiinţarea
celor patruzeci de zile pe care a dat-o prin Iona oamenilor
din Ninive, mesajul implicit a fost că dacă va fi împlinită
condiţia pocăinţei, oraşul va fi cruţat. Tot aşa, ameninţarea
lui Adam cu moartea în cazul în care va mânca din
fructul oprit nu a fost dusă la îndeplinire în ce priveşte
moartea veşnică, pentru că s-a găsit o Cauţiune, a cărui
moarte l-a onorat mai mult pe Dumnezeu decât însăşi
moartea lui Adam.
&289