Antologie - Primaria Mizil

mediul ambiant! Dacă nu-ţi place transportul în comun, cumpărăţi
maşină...
În sfârşit, uite şi poarta, şi uşa biroului şi privirea încruntată
a directorului, care, după ce se uită la ceas, nu-şi mai strică şi
vocea; urlă numai din priviri.
Povestea ei cu Ştefan a început banal şi o „fărămiţa” cu
nasul în hârti, prefăcându-se preocupată de prosperitatea cifrelor
trecute în bilanţ sub linia roşie. Băiatul ăla, ca bradul, din Moldova,
venise să se transforme în catarg la ţărmul mării, fiind găzduit
la vecinul de care o despărţeau un metru de gard viu şi câţiva
kilometri de bârfe şi insinuări. Stând la soare, ea şi Ştefan, fiecare
în curtea lui, se spionau, zâmbind a ploaie când privirile li se întâlneau.
Inevitabilul (de altminteri uşor de evitat, dacă ar fi avut
asta în intenţie) s-a produs într-o zi când au ieşit în acelaşi moment,
să se îndrepte spre plajă.
Au urmat vorbele de convenienţă: „Ce mai fac norii”,
„De unde aţi cumpărat bluza asta superbă” etc. etc... Frunză tăiată
la câini din copacii limajului de lemn.
După aceea totul a fost minunat; era convinsă că a întâlnit
marea dragoste, uitându-le pe celelalte, la fel de mari şi eşuate.
Pe urmă el s-a mutat la ea, şi-a găsit un loc de muncă la
un super-market şi fericirea idilică a devenit travaliu, oale şi ulcele,
mâncăruri cu sos de limbă şi alte ingrediente ce fac din viaţa în
comun un colţ de rai al iadului.
Într-o zi, întorcându-se mai târziu de la birou, a găsit uşa
vraişte, şifonierul gol şi biletul „tragic” de adio: „O să sufăr enorm
şi o să-mi fie dor de tine. Dar vreau să mă realizez ca om, să am
banii şi situaţia mea socială şi, de aceea, m-am hotărât să plec în
străinătate...”
Pe dracu’ ghem; străinătatea era la câteva străzi mai încolo,
la o fufă, care îi luase locul de cea mai fericită femeie din
lume.
98