Antologie - Primaria Mizil

Pierduse ore întregi noaptea trecută, urmărind din balconul casei
fenomenul meteoric al ploii de stele, caracteristic sfârşitului de
vară, bănuia că dincolo de explicaţia astronomică sau fizică se mai
ascunde ceva, voia o confirmare…
Îl simţi cum aşteaptă şi căutându-i privirea incercă:
Se hotărî să atace prima :
– Aţi văzut ploaia de stele În noaptea asta zic ăştia ca ar
fi un maxim…
Se hotărî să atace prima :
– Perseidele Da, aseară… Şi zâmbetul aşteptat îi ţâşni
in colţul gurii, zâmbetul de care tot timpul îi era frică, ce niciodată
nu-i confirmase ceea ce credea că bănuieşte…
Se hotărî să atace prima :
– Aţi privit vreodată târguleţul nostru noaptea de sus, de
pe dealul bisericii
Simţi privirea scurt reprimată a lui Şefan Codreanu, ştia,
ştia că acesta înţelesese, ce-m-o fi apucat Nu îndrăznea, niciodată
nu făcuse ea primul pas, avea obiceiul acesta de a-şi supraestima
adversarul aşteptând rezolvări pe care de fapt le anticipa…
Se ridicară şi fără cuvinte, ochii spuneau totul, o luară
agale, muţeşte spre biserica ce domina târguşorul, aşezată undeva
pe un deal la marginea orăşelului.
Păşeau pe străzile vechiului târg, pe lânga câinii toropiţi
de arşiţa zilei, ce se abandonaseră prafului drumului, urcând spre
coama dealului... Biserica îi primi cu poarta deschisă, ca o invitaţie
spre neştiut, parcă aşteptându-i. O surprinse neplăcut singura alee
a cimitirului, prea luminată, Hansel şi Gretel îi răsări în minte cu
cărarea ei spre casuţa de turtă dulce… O intriga acea linişte absolută,
prea multă linişte îşi zise, liniştea de dincolo
Se hotărî să atace prima :
– Ai observat ce caldă e ţărâna pe care stăm Trupesc de
caldă, îl auzi şi abia atunci realiză senzaţia aceea nefirească, plăcută,
ce-i cuprinsese şoldurile si spatele, ca o îmbrăţişare şi care
parcă se prelingea spre umeri, spre piept...
– Hai mândro, deschide ochii, trebuie să mai şi trăim. Eu
am cam terminat pe aici...
92