Antologie - Primaria Mizil

Cristina
BINDIU
VATRA MOLDOVIŢEI
Îngerul cu o singură aripă
Prima dată i se păru că are vedenii. Îşi ridică ochelarii şi
îşi frecă ochii îndelung… Era obosit! Prea obosit. De vreo şapte
zile lucra încordat, fără să-şi permită mai mult de trei-patru ore de
odihnă pe noapte, fără să facă pauză de-o ţigară, fără să se
oprească pentru a mânca…
Dada Ioana nu-i spunea niciodată nimic. Strângea de pe
masă mâncarea rece şi clătina uşor din cap. Îi simţea privirea
caldă, mustrătoare, plină de milă rătăcindu-i pe ceafă, pe şira spinării
în jos şi din nou pe ceafă. Compătimirea ei îl îndârjea parcă
şi rămânea mai departe în faţa biroului. Ura acel sentiment de
compasiune pe care-l citea în ochii şi în atitudinea oamenilor. Îl
ura pentru că-l făcea să se simtă mai singur, mai trist, mai… străin
de toţi şi de toate. Îl ura pentru că ştia că ei, ceilalţi, nu au cum să
înţeleagă, nu au cum să simtă durerea lui…
Ura e un sentiment distructiv, dragul meu! Omul în a
cărui viaţă şi-a făcut cuib ura, nu mai e om. E un soi de mort viu…
E atâta lumină în viaţa asta… atâta frumuseţe…atâta iubire….
Iar oamenii nu au timp s-o vadă… Sunt prea grăbiţi, prea ocupaţi,
prea trişti… Să nu mă urăşti pentru că plec, dragul meu… Să nu
mă urăşti… eu iubesc viaţa atât de mult…şi soarele… şi îngerii
care zboară noaptea prin grădina noastră la ceas de taină… I-ai
văzut vreodată Nu sunt albi! Nu neapărat albi…Uneori sunt
verzi, iar atunci râd şi se joacă de-a v-aţi ascunselea printre frunzele
caişilor din grădină… Alteori pot deveni albaştri… şi se iau
88