Antologie - Primaria Mizil

Am intrat în baie şi totul părea bizar, nu mai recunoşteam
nimic, nu mă mai recunoşteam. Simţeam un vid în suflet şi în
minte, în timp ce apa mă clătea de toate bacteriile conştiinţei. Nu
ştiu cum, dar auzeam mereu bătăile ceasului. Duşul îşi împrăştia
stropii în ritmul timpului. Devenea o obsesie: să nu întârzii!
Din nou m-am privit în oglindă. Arătam bine, dar era ceva
ce nu mă lăsa să fiu eu. Era teama, dar teama de ce
Am stins lumina şi am deschis uşa, rămânând o clipă pe
loc căci simţeam cum în spatele meu totul se modifică, dar dintrun
sentiment de laşitate am strâns cheile în pumnul ce mi se părea
lipsit de forţă, poate pentru că preferam să cred că lucrurile rămâneau
aşa cum le ştiam.
Ieşind din apartament mi-am dat seama că totul se schimbase,
dar nu ştiam când. Când Oare atât de orb am trecut pe lângă
toate fără să remarc nici o schimbare Imobilul tot era altul, uşa
pe care tocmai o închisesem dispăruse, lăsând în urma ei o inscripţie
ştearsă: Ai întârziat!
Era un vis, trebuia să fie un vis. Coridorul din faţa mea
era îngrozitor de rece, inundat de lumina palidă a câtorva becuri.
Îmi priveam mâinile lipsite de viaţă, de căldură, de seva tinereţii.
Mergeam pierdut şi observam că, din loc în loc, câte o uşă numerotată
era deschisă. Înăuntru erau o chiuvetă şi un closet de faianţă
sau o boxă cu mături murdare, teuri cu cârpe împuţite şi cutii
de sodă. Era un vis, trebuia să fie un vis!
Continuam să merg grăbit şi apăsat, ciupindu-mă de picior
pentru a simţi durerea realităţii. Ce este realitatea Doar un
fantastic comun, iar când acest fantastic îşi arată şi celelalte feţe,
ne speriem şi negăm ceea ce vedem, muritori laşi ce suntem! Îmi
auzeam paşii, iar acest lucru mă liniştea, căci nu eram doar singur,
eram singur cu mine.
Pereţii gri de timp, mizerie şi răcoare emanau un puternic
miros de mucegai, în timp ce nenumărate uşi se deschideau atunci
când mă apropiam de ele. Dormitoare vechi, demult părăsite, săli
imense, goale cu geamurile murdare şi sparte prin care sufla vântul.
Apoi am început să alerg pe holurile lungi şi pe scările
80