Antologie - Primaria Mizil

ceva mai veseli. Şi stomacul mai puţin revoluţionar.
Manu n-ar fi avut timp să-şi caute o rochie. A ales-o din
garderob pe cea în care se simţea cel mai bine. Nu trebuia să se
ocupe foarte amănunţit de ţinută, mai avea să potrivească pantofii
şi poşeta şi putea să se culce liniştită. Avionul întâmpinase o mică
dificultate la aterizare şi au rămas în aer vreo câteva zeci de minute
în plus, iar întoarcerea de la aeroport o epuizase complet. Nici
măcar nu-şi desfăcu bagajele. Abia a doua zi îşi aduse aminte de
cenuşa maică-sii şi s-a întrebat dacă fusese oare „ortodox” să o
ţină sufocată printre pulovere toată noaptea. Remuşcările i-au dispărut
după probarea rochiei. Încă îi venea bine. N-o mai purtase
de când Alberto îşi afişase picturile pe la o galerie şi avusese loc
o mică recepţie în cinstea acelui eveniment. De fapt, atunci îl
văzuse ultima dată. Idiotul a încurcat heroina cu zahărul pudră
după ce a aflat că reuşise să-şi vândă toate tablo-urile. Da, suporta
bine şi pantofii... era mulţumită. Urna cu rămăşiţele carbonizate
ale mamei o privea reprobabil în oglindă, de pe raftul din spate.
S-a dezbrăcat de rochie şi şi-a tras o pereche de pantaloni
şi un pulover din geamantanul încă incomplet despachetat. Cu
vasul sub braţ a pornit hotărâtă spre faleză. „Ţi-o fac eu, mamă”.
S-a oprit aproape de acvariu. A constatat clătinând din cap starea
vremii, direcţia vântului şi înălţimea periculoasă a valurilor. Cu
paşi calculaţi, a depăşit clădirea cu peşti şi s-a postat într-un loc
stâncos, unde ameninţarea apei era suficient de departe iar briza
agresivă nu îi sufla în faţă. Desfăcu capacul recipientului şi îl întoarse
rapid cu fundul în sus. Conţinutul fu împrăştiat ca fluturaşii
meniţi să culeagă date despre tornade din filmul ăla cu nume de
îngheţată în care a apărut şi Helen Hunt.
Maică-sa dispăruse printre valuri, cu ajutorul vântului care
îi spulberase toate urmele. „Nu mai rămâne nimic din noi. Doar
amintirea. Dacă îi mai pasă cuiva”.
Era înţepenită lângă balustradă cu o urnă goală în mână.
Sparse urna, adună cioburile mari şi le aruncă în primul coş de
gunoi. Apoi, cu mâinile în buzunare, privi ceasul cu termometru
din intersecţie şi socoti că venise momentul să se ocupe de casă şi
de apariţia din seara ce o aştepta după colţ.
78